Colo-n umbra nucului
Sta din vremea turcului,
Leaganul urzicilor,
Hanul randunicilor.
Han vestit la drum de tara, han cu strasina afara,
Vechi de cand e lumea — spun
Carausii cu chervanul cari pe vremi isi lasau banul
Pe-o bardaca de vin bun.
Stai de-acum cu muschi pe sita, cu pridvorul prins de vita,
Cu paianjeni in garlici.
Intra slobod, ies pe usa, ca o raza jucausa,
Miile de randunici.
Te-a uitat de-o viata drumul, nu mai suie seara fumul
Hornului pe-ntins hotar,
Carele n-o sa le cearna, cum vin grele din povarna,
Primitorul tau umbrar.
Surugiii de-a calare n-o sa-ti bea in drumul mare
Tuica de-aur si nicicand
Pe haiducii lati in spete, lautari pe indelete,
N-o sa-i mai auzi cantand.
Han uitat la drum de tara, han cu strasina afara,
Han pustiu sl parasit,
Daca nimeni nu coboara, in cerdacul de-odinioara —
Eu la tine am venit
Ca sa-mi fii, han vechi, tovaras, ca s-adorm la vatra iarasi,
Sa ma scol in zori aici…

Soare, pretutindeni soare: nici un om, dar prind sa zboare
Pana-n suflet randunici.

Potop se revarsa pe lunca seninul.
Sa frigem iar mielul hoteste, pelinul
Sa-l bem sub umbrare de frunze prin care
Lumina de soare se cerne-n pahare.
Iubito, imi ada urciorul cu vin —
Din vremuri batrane ca basmul sabin,
Sa-mi chemi in poiana la umbra de-artari,
Cu regele mut, cei cinci calusari.
Se-nsira cu steagul; cu toti de o data
Pornesc, stand pe loc, o fuga ciudata.
Piciorul lor, iute cum e caprioara,
Nu-l prinde nici naiul, nici dibla, nici vioara.
In alb, cinci mesteacani se leagana-n vant.
Sta mortul lor rege intins pe pamant,
Si-n juru-i se strang si iar se desfac
Cinci aripe albe de lebezi pe lac.
Acuma, spre seara, e jocul mai lesne.
Cu pene de soare din crestet la glezne,
Cinci flacari lumina o scad si o suie,
In umbra stingand-o pe vreo cararuie.
E goala poiana, e gol si paharul.
Azvarle iar noaptea cu stelele zarul.

M-oi duce, m-oi pierde, ca jocul latin —
Iubto, imi ada urciorul cu vin.

Din tren, in zori, vad cerul ca o apa
Prea limpede cu scoica lunii-n fund.
Plopi-nalti la luminisuri dau sa-ncapa:
Iscoade sunt si zarile patrund.
Spre rasarit ard coifuri parca-n para,
Cu jar de aur suliti se aprind;
De-acuma gloata umbrei o sa piara.
Arcasii tainici arcurile-si prind.
Dar meri, si peri, si pruni de pe coline
Raspund si ei, tragand cu praf de flori,
Si-n bazait de gloante de albine,
Desfasura un lant de tragatori.
Podgoria-i toata nouri de srapnele
Incremenite-n aer de Prier.
De raze fugarite randunele
In escadrile razletite pier.
E soarele biruitor. Ciresii
Au ridicat, invinsi, steag alb in vant.
Livezile isi numara plaiesii.
Un cuc dicteaza pacea pe pamant…
Lumina pretutindeni! Primavara
Si verde proaspat ca un suflet nou,
Si mieii albi ca merii albi din tara,
Si pace-n ganduri vechi si-n graul nou.
Si sus, pe zarea vremii, ca o dunga
De mari albastre cu sclipiri de nea,

Bucegii neclintiti, pe cand se-alunga
Si tren, si primaveri, si viata mea.

Pe scrinul scund, pe masa de mahon,
Clestarul cupei picura amurg.
Pe linistea lautei fara zvon,
Piezis petale de lumina curg.
Atinsa, struna tainic a sunat…
Si San-Nicoara din icoane vechi
Ramane mut cu deget ridicat
Si cantecul tacerii in urechi.
Se cern garoafele de Luchian
Si sangerate cad din rama lor,
Prin florile unui chilim oltean
Sperioase pasari se inalta-n zbor.
Pe-o strachina un cerb a tresarit…
Si, de pe raft, din fiece volum,
Poetii ies s-asculte linistit
Un cantec risipit ca un parfum.

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?

(“Vârfuri de spadă “, 1915)

De este-n lume-adevărat
Că-ndrăgostiţii au aflat
În germinal sau în brumar
Avîntul altfel nesperat
E că-n himeră-şi fac hotar.

Şi pacea serii de-o iubesc
Cu umbrele ce amăgesc
Natura chiar – augusta mamă
E ca-n visare se voiesc
Şi de himeră nu au teamă.

Ei rîd de vise-amăgitoare
Şi nu se tem că omul moare
Că-n timpul lui Homer mai speră…
Sunt singuri fericiţi sub soare:
Că fericirea – e-o himeră.

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară – ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

(3 octombrie 1887)

• Album de duminică
• Chip de femeie
• Copilăria
• Drumul
• Emoţie de toamnă
• Fotografii
• Frumuseţe
• Interior
• Întrebări
• Iubire
• Naştere
• Natură moartă
• Nimeni
• Noapte
• Panteism
• Poemul
• Poemul vinovat
• Poetul
• Portrait d’une femme
• Portrete ale clipei
• Somn
• Tăcerea
• Timp
• Visul

vai chipurile lucrurilor cum
încet
se descompun vai trăsăturile lor veştejite
cu crăpături prin care tăcerea se prelinge
vai formele vai culorile cum se mucegăiesc
în pământul reavăn frunzele putrede
în aerul jilav păsări cu zbor împăiat
vai aromele timpului iute ofilite cum se prefiră
vai sunetul lucrurilor surd si calp cum se adună în timpanul
meu
vai chipurile lucrurilor cum
se descompun