E casa amintirii o casa cu pridvor,
Cu brane si chilimuri pe incaperi zidite,
In drumul catre dansa tin straja dreapta plopii,
Si in pereti icoane de morti batrani vegheaza:
Stramosi din alta vreme de cari, uitand de jocuri,
Copii, ne-apropiaram privind cu ce sfiala
La fetele lor sterse de sfinti in manastiri.
In casa amintirii nu-i astazi si nu-i ieri,
Caci orologiul vremii a incetat sa bata,
Si clipa netraita a inghetat pe el.
Dar prin iatac adesea te-apuca si te fura
Miresmele cosite cu florile de fan
Pastrate sub racoarea panzetului de in.
Si, seara, pe divane in linistite-odai
Tot mai pogoara cantec si zumzanit de struna
Ca de pe alauta plapandelor visari,
Cand, in apus de soare si rasarit de luna,
Simtim zadarnicia intailor uitari.
Raman aceleasi toate, si somnul fara zbucium
Il dorm sub coperisul aceluiasi trecut.
Stafie, trece gandul prin casa mea straveche
Sub raza calauza a visului tacut…
Si inchizand in urma odaile straine,
M-am dus, m-am dus in lume, cu-atatia morti in mine.

Nu prea ştiu să socotesc
Însă iute îmi dau seama
Când copacii înfloresc
C-o sărbătorim pe mama.

Este ziua ei, ştiu bine,
Şi temeinic mă gândesc
Cum să afle de la mine
Cât de tare o iubesc.

A trecut normal prin viaţă
Cu suişuri şi căderi
Iar acum are în faţă
Un buchet de primăveri.

Îţi doresc, dragă mămică,
Să fii mereu sănătoasă
Şi când o s-ajungi bunică
Să fii la fel de frumoasă.