Iubito, cata lume intre noi
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut…
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rand pe rand
Cine s-antors mereu cu ziua-n gand
cine a pierdut si cine a castigat
De toate inlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult in celalalt
Sub cerul prea strain si prea inalt
Cand am sa uit cum suna glasul tau,
Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi in doi
Iubito, cata lume intre noi.

Arcaşul şi oşteanul şi feciorul
pãzesc pe castelan care le-a spus:
– Sã nu lãsaţi nici umbra, nici piciorul,
nici aripa s-ajungã pânã sus…

Arcaşule din marginea cetãţii,
zadarnic dai ocol singurãtãţii!
Oşteanule cu sabie în teacã,
zadarnic nu laşi urmele sã treacã!
Feciorule din pragul încãperii,
zadarnic arzi uleiul privegherii!
Zadarnic staţi de strajã zi şi noapte:
nu trece umbrã, nu rãsunã şoapte,
nu umblã duh, nici pasãre, nici om,
nici frunza nu se clatinã în pom.
Dar ceea ce voi nu lãsaţi sã intre
s-a cuibãrit în inimã şi-n vintre
şi-acolo, ascuţind un mare zimţ,
îţi tãinuie prezenţa sub presimţ.

De-aceea, ridicaţi-vã pe praguri
ca sã vedeţi acuma lãmurit
cum fâlfâie luminile ca steaguri
pe cel pãzit de voi, care-a murit.

Scot sângele ştampilat la vedere.
Mi se dă drumul.
Scot osul sculptat la vedere.
Întârzâi o secundă, dar mi se dă drumul.

Scot îndurătoarea limbă vorbită, la vedere.
Dicţionarele sunt pregătite, aşa că mi se dă drumul.

De ce vrei să treci, m-a întrebat moartea.
Sunt liber, i-am răspuns,
aşa că nu am chef să-ţi răspund.
Ea a stat un timp descumpanită,
apoi, mi-a dat drumul.

Am pe mine toate ştampilele.
Dacă vreţi să ştiţi
eu, unul, sunt în ordine,
mie mi se dă drumul.

• A mea vei fi, mult aşteptată noapte – Gheorghiu
• Ars poetica – Gheorghiu
• Desen – Gheorghiu
• Elegie – Gheorghiu
• Plecarea poetului – Gheorghiu
• Poemul lacrimilor – Gheorghiu
• Prefaţă – Gheorghiu
• Singurãtate – Gheorghiu
• Sonet – Gheorghiu
• Toamnă – Gheorghiu

Şi dacă-un dor mai simt în piept
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca`ntotdeauna.

Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.

Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.

Maică, mulţi te-au duşmănit
Că eşti neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pământ norocul.
Ai pământ şi ape multe
Vântul stă să ţi le-asculte.
Şi izvoare
Călătoare
Crapii-n ele cât berbecii,
În pomi piersici cât dovlecii,
Pepenii de zahăr roşu,
În grâu spicul cât cocoşu.
Pui un bob din el răsare
Mia de mărgăritare:
Dulce binecuvântare
Fiecare fir de vânt
Îl adie un descânt,
Fiecare stea de sus
Îl mângâie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace şi ea, luna
Caldă lui întotdeauna
Şi pe câmp cu ceru-n faţă
Câmpul pletele-şi răsfaţă.
În adâncul lui tresare
Altă vatră de izvoare
(Ţi-a făcut destinul semnul)
Untul negru, undelemnul.

În nişte fabule un poet scrie
Că Nebunia şi pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o câmpie,
În primăvara vieţii lor.
Ştiţi că copiii cu înlesnire

Găsesc sujeturi de neunire;
Ei dar odată se gâlceviră
Pentru o floare ce întâlniră.
Striga Amorul în gura mare;

Cealaltă, însă, minut cumplit!
Îl izbi-ndată atât de tare,
Cât de lumină ea l-a lipsit.
Adânc copilul simţi durere,
Rămânând astfel fără vedere.
Trista lui mumă jalbă porneşte

L-al său părinte, stăpân ceresc:
Va răzbunare, se tânguieşte;
Cu ea toţi zeii compătimesc.
Mars şi Apolon, mai c-osebire,
Arată mumei a lor mâhnire.
S-adună sfatul cel fără moarte

Şi hotărâră în obştea lor
Ca Nebunia în veci să poarte,
Să cârmuiască pe orbu-Amor.
Această dreaptă, grea osândire.
Din ziua aceea luă-mplinire;
Din ziua aceea sunt împreună,
Şi Nebunia-l ţine de mână.

Cereţi cânturi de iubire:
Niciodată n-am iubit ­
Vesel cânt de fericire?
Fost-am eu doar fericit?

Nu, de când eu sunt în lume
Nimeni, nimeni pe pământ
N-a zâmbit l-a mele glume,
N- ascultat al meu cuvânt.

Nu, de când eu sunt pe lume,
Fericirea n-am băut;
De râdeam cu veselie,
Eu în veci m-am prefăcut.

Am întors apoi cojocul
Când iubirii mi -s-ofereau;
Le-am fugit ­ şi râsul, jocul,
Cu mândrie le-am respins.

Plin de nevinovăţie
În aceia tineri ani,
Eu primeam cu bucurie
Tot ce s-ar fi oferit.

Astăzi ea mă înconjoară,
Astăzi eu blestăm şi fug.
A mea inimă fecioară
N-a primit. ­ Azi nu voi jug.

*
Ah, odat orice femeie
Mie-un înger se părea,
Pe-orişicare-aş fi iubit-o,
Ce primea iubirea mea.

Dar vai! cine-o să se uite
La copilul cel ciudat
Cu-a lui plete lungi zburlite
Şi cu ochiul turburat?

Aveam spirit ­ dar prea fine
Păreau glumele-mi la proşti.
Cei bătrâni credeau că anii
Le da drept să nu m-asculte.

Astăzi, voi, femei, iubire
Mi-oferiţi ­ azi n-o voi eu.
Azi bătrâni cer aprobarea-mi,
Vor s-asculte sfatul meu.

Dară astăzi cu mândrie
Eu nu voi să le răspund.
Ah! vor şti ei vreodată
Câte lacrimi eu am plâns?

Miscat de forta vietii-n el aprinsa,
Pamantul s-a cutremurat in zori
Iar garda din armata neinvinsa,
Cuprinsa e de spaima si fiori.

Sfarmand obezi si lanturi milenare,
Frandandu-I mortii bratele ei reci,
Biruitor in lupta cea mai mare,
Isus e viu si viu va fi in veci!

Si nu vor fi pe lume straji romane
Nici pietre ca sa-L tina in mormant,
Caci biruind ostirile dusmane,
Isus e-n cer si-n inimi, nu-n pamant.

Triumfator, S-a ridicat din glie –
Isus Cel viu no poate sta ascuns;
Iar cand pe nori, cu slava o sa vie,
Il vor vedea si cei ce L-au strapuns.

Cantati-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toti care-ati gemut incatusati;
Sfarsitu-s-a azi timpul de robie,
Isus e viu, iar voi eliberati!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducand viata, pace-n unda lor …
Tresalta azi si canta omenire!
Isus e viu – tu ai Mantuitor!

Voi toti care zaceti fara putere
Si va tarati viata prin noroi –
Isus a biruit prin inviere,
Isus traieste azi si pentru voi.

Si-n ziua glorioas-a revederii
Cand vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom canta in corul Invierii,
Cantarea biruintei lui Isus!