Român verde ca stejarul,
Râd de duşmani şi de moarte!
Să-mi trăiască armăsarul
Şi prin glonţi să mă tot poarte!

Sai, voinice, şi nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cât mi-a sta mâna voinică
Pe-a mea pală ostăşească,
N-aibă grijă de nimică
Ţara mea cea românească!

Sai, voinice, şi nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cu-al meu suflet, cu-a mea pală,
Cu-al meu şoim albit de spume,
În duşmani vom da năvală,
De s-a duce vestea-n lume!

Sai, voinice, şi nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

• Aho, aho copii şi fraţi
• Am plecat să colindăm
• Am plecat să colindăm
• Aseară pe asfinţit
• Aseară pe înserate
• Asta-i casa?
• Astăzi am văzut minune
• Astăzi s-a născut Hristos
• Astăzi se vesteşte
• Asteptam pe Mos Nicolae
• Bună dimineaţa la Moş Ajun
• Ce sară-i astă sară
• Ce vedere minunată
• Ce-aţi văzut păstori
• Ceastă seară
• Cerul şi pământul
• Cerurile s-o grăit
• Ciuta ciutelor
• Coborât-a, coborât
• Coborât-o coborât
• Colinda nevinovată
• Colinda oilor
• Colinda păstorilor
• Colinde, colinde – Mihai Eminescu
• Colindiţa
• Colo sus
• Colo sus în vremea ceia
• Colo sus şi mai în sus
• Colo-n deal
• Copile cu ochi senini
• Coroană de trandafiri
• Crăciunul copiilor – Octavian Goga
• Creştinilor noi astăzi
• Dăliana
• Daţi-ne ceva…
• Deschide uşa creştine
• Din Raiul cel luminos
• Doamne a tale cuvinte
• Doamne, ler Domnului Doamne
• Doi oameni bogaţi
• Domn din ceriu
• Domnuleţ şi domn din cer
• Dormi în pace copil sfânt
• Fiică dalbă de-mpărat
• Florile dalbe
• Fluierul cel păstoresc
• Gazde mari nu mai dormiţi
• Hoi, da lerui
• Ia sculaţi voi gazde mari
• Iată vin colindători
• În ajun de moş Crăciun
• În Betleem colo jos
• În noaptea asta s-a născut
• În oraşul Viflăem
• În vârful a nouă meri
• Înaintea cestor curţi
• Jonelui
• Jur în jur de-această masă
• La cea casă colo-n vale
• La curte la Ţiligrad
• Lerui ler
• Mântuire ne-a sosit
• Maria
• Măruţ mărgăritar
• Mioriţa
• Moş Crăciun cu plete dalbe
• Mos Nicolae
• Naşterea ta Hristoase
• Noi umblăm a colinda
• O, ce veste minunată!
• Oraşul Viflaem
• Pe cărarea câmpului
• Pogorât-a, pogorât
• Pomul Crăciunului – George Coşbuc
• Praznic luminos
• S-a născut Domnul
• Sculaţi plugari
• Se luară măicuţa
• Seara crăciunului nost’
• Sorcova
• Sorcova
• Sosit-a praznicul iar
• Steaua sus răsare
• Sub cel roşu răsărit
• Sus boieri
• Sus la poarta raiului
• Toată ceata
• Toată legea creştinească
• Trei crai de la răsărit
• Trei crai de la răsărit (Altă variantă)
• Trei crai de la răsărit (Variantă)
• Trei păstori
• Veniţi azi toţi credincioşii
• Viflaime, ViflaimeViflaime, Viflaime
• Ziurel de ziuă
• Ziurel de ziuă (Variantă)
• Zoriori de ziuă

La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare,
Portretul meu îi comandai; întîi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Aşa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate,
Ş-anume-n Franţa mai ales, la ochi să poci eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Ş-ai ei epitropi căutînd un bărbat în astă ţară.
„Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întîiaşi dată
Cînd pe urîţi făcînd frumoşi luai o bună plată:
Eşti negru, te voi face alb; eşti slab, te îngraş bine,
Numai vezi de portret departe a te ţine.“
Vorbind aşa, mă zugrăvi, şi daca al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creştin pe lume
N-ar putea crede că sînt eu, atît sînt de schimbate
Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, şi înfrumuşeţate.
Ai noştri rîd cîţi mă cunosc, dar prea puţin îmi pasă,
De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă,
Şi daca vreun venetic, ieşit din ţări streine,
Sau vrun romîn mai îndrăzneţ n-o izbuti mai bine.
Redactori care lăudaţi
Pe unii dintre candidaţi,
Ce proştilor le daţi virtuţi,
Şi elocuenţă celor muţi,
Ce pe răi faceţi virtuoşi
Şi patrioţi pe ticăloşi,
Crez că nu rău vă potriviţi cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puţin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decît să ia pe dos
Cîte a scris el de prisos,
Ş-atunci pot fi încredinţaţi
Că n-au să fie înşelaţi.

(„Romînul“, 30 martie 1861)

Prin codrii Bacăului
Vâjâie vântul
Şi-ntunecă lumea
Un cer ca pământul
Şi codru pe codru
Se umple de clocot,
Iar toamna în hohot
Le cântă prohodul…
Şi parcă mă cheamă,
De crengi atârnând,
Avesalomi gemând
Cu plete-ncâlcite…
De spaimă mă prind
Priviri rătăcite,
Şi mintea, de zgomot,
Nimic nu înţelege…
Şi-aş vrea ca să mor
Ca Romulus rege,
Uitat, legendar…
Cuprins de-o furtună,
Pierdut să dispar
Prin codrii Bacăului…

Vino, sa pot regasi drumul spre mine.

Logosul de n-ar fi suferit
Dacă nu ar fi trecut prin moarte
Aş fi singur.Dar sunt fericit
Că nici moartea nu ne mai desparte

Si extazele din când în când
De aceia sunt devastatoare
Cosmosul va devenii Cuvânt
Cum şi eu voi fi înfăţişare

Până-atunci în horă sunt cuprins
In această zbatere prea strâmtă
Dar pământul printre stele nins
I-absorbit de zorile de nuntă

N-am banuit ca-n grota vietii
voi poposi asa putin;
Acolo, printre lighioane
de noapte, mi-a parut senin.

Trapasii tineretii mele
s-au adapat din vagi fantani
iar tainele adolescentei
eu ti le-am dibuit in sani.

Trecut-au pasari de lumina
dar le-impuscau braconieri
convivi, ce stiau al dracu’
s-azvarle mainele din ieri.

Intai, cind aprindeam tigara
ma excitam precum un manz,
si nu stiam, prin timpul lacom,
de-i miezul noptii sau e prinz.

Am invatat sa svarl cu pietre
si bumenrangul sa-l arunc,
dar tinta mea nevinovata
era mereu acelas prunc.

Sunt prada tineretii mele
ce-a nins pe mine dintr-o stea,
de-aceea pot, la nemurire,
sa te urasc, iubita mea.

Ca-n basme-i a cuvântului putere:
El lumi aievea-ţi face din păreri,
Şi chip etern din umbra care piere,
Şi iarăşi azi din ziua cea de ieri.

El poate morţii din mormânt să-i cheme;
Sub vraja lui atotputernic eşti,
Străbaţi în orice loc şi-n orice vreme,
Şi mii de feluri de vieţi trăieşti.

Te-atinge doar, şi tu o biată clipă
Ce tremură-ntre două veşnicii
Priveşti de sus a lumilor risipă,
Şi toat-a lor zădărnicie-o ştii.

Aprinde-n inimi ură sau iubire,
De moarte, de viaţă-i dătător,
Şi neamuri poate-mpinge la pieire,
Cum poate-aduce mântuirea lor.

*
Voi, căror vi s-a dat solia sfântă
De preoţi ai acestei mari puteri,
Voi, în al căror suflet se frământă
Întunecate valuri de dureri,Şi gânduri de-un întreg popor gândite,
Nu duceţi minunatul vostru dar
Ofrandă mâinilor nelegiuite,
Ci, ca pe sfânta masă din altar,

A-mpărtăşirii taină preacurată,
Aşa cuvântul să vi-l pregătiţi
Ca mii de inimi la un fel să bată,
Şi miilor de veacuri să vorbiţi.

Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput…
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig –
Ce-aţi văzut?…