Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.

Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,
Eu umblu părăsit şi singur subt măşti de aştri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee.

(“Floarea pământului”, 1920)

Miaunică , e o pisică
Mică , mică , mititică
Cu mustăţile de nea
Şi botic de catifea.
Păru-i negru mătăsos,
Subţirel, dar e frumos.
În picioare e-ncălţată
Cu ghetuţe moi de vată.
Astea-s ghete? sau pernuţe.
Stă cu cele cinci gheruţe
Şi cum vede-un şoricel
Ţipă, ţipă după el.

Aseară pe înserate
Fecioara Maria,
Din Viflaem cetate
Călătorind sosea.

Fiind prea obosită
Sălaşul îşi căuta,
Şi-n Viflaemul mare
Nimenea n-o lăsa.

Atunci sfânta Fecioară
Din Viflaem ieşea,
Şîn câmp într-o poiată
Fecioar-atunci intră (/ Acolo s-a aşezat)

Şi în ieslea boilor, (/ Şi între dobitoace)
Boilor, săracilor, (/ Pe fânul cel uscat)
Pe fân, cu chin Maria (/ Născu Preacurata)
A născut pe Mesia (/ Un mare împărat)

Se-aude-un glas spre seară
Al clopotelor cânt
Căci vine, vine iară
Isus pe-acest pământ.

El vine-n haină albă,
De îngeraş purtat
Să spele lumea toată
De rău şi de păcat

De-atunci în orice casă
S-aud colindători,
Colinda lor duioasă
Răsună până-n zori [bis]

Ceastă seară-i seară mare,
O, Domnul
Tocmai seara de Crăciun,
S-a născut şi Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ
Mititel înfăşăcel,
În scutec de bumbăcel,
Faşă de mătase albă,
Leagăn de mătase dalbă.
Dar în leagăn cine şade?
Fiul sfânt, el adormit
Iar Maica Sfântă Maria
Poale sfinte răsucite
Ea din poale l-a luat,
Sus la plai l-a ridicat,
Când a fost la vârf de plai
Puse jos şi odihni
Şi din grai aşa grăi:
“Uite maică jos la ţară
Nici nu ninge, nici nu plouă
Nici nu-i dalbă de pământ,
Dar nici ninge, dar nici plouă
Dar nici dalbă de pământ

Nici nu vin cum au venit
Vin ca porcii-ngrămădind,
Cu Dumnezeu s-au întâlnit
În suliţe l-au luat,
Sus la plai l-au ridicat

Şi-n paloşe l-au tăiat
O, Domnul
Pentru mândra de colindă

De la noi de la vreo doi
O, Domnului

Domn de-al meu
Mai vârtos
De la Hristos

Mare-i seara de-astă seara

Domnuleţ şi Domn din cer

Şi nu-i seara de-astă seara
Ci e seara lui Crăciun,
Lui Crăciun celui bătrân

Când s-a născut Fiul sfânt,
Fiul sfânt pe-acest pământ.
Fiul plânge, stare n-are,
Pe braţele mamei sale.

Noi umblăm şi colindăm
Cestor feţe le-nchinăm.
Ne-nchinăm cu sănătate
Tot de bine s-aveţi parte

Hristos să vă dea de toate,
Viaţă lungă, sănătate.

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-u călătorit
Şi pe cale cum mergeau
Steaua ‘nainte vedeau

Iar când stau de odihneau
Steaua încă aşteptau.
Până la Irod au ajuns
Steaua-atunci li s-a ascuns

De aici dac-au plecat
Steaua iar s-a arătat,
Şi au mers pân-au stătut
Unde Hristos s-a născut

Magii-atunci s-au bucurat
În peşteră au intrat,
Domnului s-au închinat
Ca unui mare-mpărat.

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Şi-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim

Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraş ei au căutat
Şi pe toţi au întrebat

“Unde s-a născut”, zicând,
“Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Şi lui să ne închinăm”

Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Şi în taină i-a întrebat

Zicând: “Mergeţi de aflaţi
Şi venind mă înştiinţaţi
Să merg să mă-nchin şi eu
Ca unuia Dumnezeu”

Craii dacă au plecat
Steaua iar s-a arătat
Şi-au mers, până a stătut
Unde Hristos s-a născut.

Cu daruri s-au închinat
Şi cu toţi s-au bucurat
Iar ‘napoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.

Irod rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit
Şi-n Viflaem a intrat
Pe toţi pruncii i-a tăiat

De la doi ani mai în jos,
Să-l taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat
Domnul sfânt l-a apărat.

Bunul, Mosul Nicolae
Lin soseste in odaie.
Si-n ghetutele curate
Incep iute sa se-arate:
Biscuiti, bomboane, bani,
Ciocolata, gologani.
Dar mosneagul nu mai stie:
Sunt reali sau jucarie?
Printre ghete asezati
Rad papucii mici, ciudati.
Ii explica papusica:
Sunt papucii lu’… pisica!

De-o fi vreo inimă în doliu
Când voi muri, o mai implor
Pe chipul meu nepăsător
S-aştearnă-n grabă un linţoliu,

Fatalitatea raţiunii,
Când m-a făcut o-ntreagă viaţă
Să par un altul, şi pe faţă
Să port o mască, a minciunii,

Când peste pragul vieţii săr,
Ar fi o crudă nebunie
Bieţii prieteni să mă ştie
Aşa cum sunt în adevăr.