Himera

Autor : Iulia Hasdeu

De este-n lume-adevărat
Că-ndrăgostiţii au aflat
În germinal sau în brumar
Avîntul altfel nesperat
E că-n himeră-şi fac hotar.

Şi pacea serii de-o iubesc
Cu umbrele ce amăgesc
Natura chiar – augusta mamă
E ca-n visare se voiesc
Şi de himeră nu au teamă.

Ei rîd de vise-amăgitoare
Şi nu se tem că omul moare
Că-n timpul lui Homer mai speră…
Sunt singuri fericiţi sub soare:
Că fericirea – e-o himeră.

Opera Apartinand Iulia Hasdeu | | Nici un Comentariu »

Primăvara şi toamna

Autor : Iulia Hasdeu

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară – ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

(3 octombrie 1887)

Opera Apartinand Iulia Hasdeu | | Nici un Comentariu »

Iulian Boldea – Lista Opere

Autor : Iulian Boldea

Opera Apartinand Iulian Boldea | | Nici un Comentariu »

Portrete ale clipei

Autor : Iulian Boldea

vai chipurile lucrurilor cum
încet
se descompun vai trăsăturile lor veştejite
cu crăpături prin care tăcerea se prelinge
vai formele vai culorile cum se mucegăiesc
în pământul reavăn frunzele putrede
în aerul jilav păsări cu zbor împăiat
vai aromele timpului iute ofilite cum se prefiră
vai sunetul lucrurilor surd si calp cum se adună în timpanul
meu
vai chipurile lucrurilor cum
se descompun

Opera Apartinand Iulian Boldea | | Nici un Comentariu »

Rugăciune

Autor : Jan Lulu Stern

Intoarce-ti , doamne , fata catre mine
Sa vezi din plin pe robul tau umil
Sa-l vezi ingindurat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil .

Aducerile-aminte mi-arata a mea viata
Ca pe-un zabranic negru-n zi de-nmormintare
Copil , tinar , adult ma vad mereu in ceata
O ceata deasa , neagra si fara de scapare .

Am asteptat sfirsitul sau batrinetea calma
Nesimtitor in groapa sau fara de dorinte
Dar , ca-n trecut , si-acuma o palma sau sudalma
Ma insotesc pe drumu-mi cel plin de suferinte

Si ca-n trecut si-acuma sint fara aparare
O tinta minuscula dar nimerita-n plin
De tot noroiul lumii , ce ustura si doare
Si iti preface viata intr-un amar destin .

Mi-am cautat scaparea pe cai intortocheate
Sau pe cararea dreapta a recei judecati
Dar usile-au ramas in fata-mi ferecate
Pecetluite trainic , acum ca-n alte dati .

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Infrint , indurerat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil
Intoarce-ti , doamne , fata de la mine

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Si sa-ntelegi ca-i irosit o viata
De om batrin , de-adult si de copil
Intoarce-te , parinte , si nu-l privi in fata .

Opera Apartinand Jan Lulu Stern | | Nici un Comentariu »

Catrene pesimiste

Autor : Jan Lulu Stern

Rideti flori, invapaiate de al soarelui sarut
Rideti fara nici o grija, vara este la-nceput
Va asteapta-o viata lunga, cu lumina si parfum,
Fericite, inca nu stiti ca si iarna e pe drum.

Soarele rasare, il vad stralucind,
Sub sarutul lui florile se-aprind,
Patimas’si te -dreapta fata catre soare
Dar mor, sufocate, în imbratisare.

A fost adus pe lume fara-a fi intrebat
Instinctele ti-au fost strunite cu putere
Ce falsa libertate, atita ti s-a dat
Ai fost cu totul liber să suferi în tacere.

Opera Apartinand Jan Lulu Stern | | Nici un Comentariu »

Sinoptic

Autor : Jan Lulu Stern

In lumea de culori si forme
S-au scris povesti cu multe intelesuri
Michelangelo impodobea biserici
Sau daltuia pe Moise ce lumina eresuri ,
Da Vinci-a dat Giocondei suris misterios
Ce-i tremura pe buze ca plinsul la-nceput ,
Privirea-i e pierduta aproape dureros
Spre viata viitoare , dar si inspre trecut ,
Cu Rafael , Madona a aparut pe lume
Purtind pe brate albe Isus din Nazaret
E-n ea ceva curat , gingas si fara nume
Ca aeru-n biserici , adinc si tamiiat .
Istoria culorilor si formelor multiple
Cunoaste multe nume inscrise-n fila ei .
Rodin crea in piatra Sarut si Catedrala
Iar mina lui apare ca mina unor zei ,
Monet isi moaie pana creind culoare noua
Un fond care vibreaza ca organismul viu ,
Cu el trecutul moare , parca-i un strop de roua
Ce-a concentrat lumina de soare , in pustiu ,
Udrillo ne duce pe strazi fara sfirsit ,
Imagini cunoscute , create inc-odata ,
Iti pare ca din somn acuma te-ai trezit
In lumea care-acum e cea adevarata ,
Picasso sparge forme de mult ce-s cunoscute
Si din darimaturi apare o noua lume
Cind gingasa ca floarea , cind aspra si ciudata ,
Creatiile lui Pablo inca isi cat-un nume ,
Chagall priveste lumea in timp ce se creeaza ,
Figurile lui zboara , culcate sau piezis ,
Pozitiile-s schimbate , vazduhul tot vibreaza
De-arcusul tras cu sete de pe acoperis
Din grota-ntunecoasa pin-la palatul mindru
Din piatra-abia cioplita si pina la Rodin
Din vesela culoare si pin-la negrul sumbru
E vesnic cautare pe vesnicul refren .

Opera Apartinand Jan Lulu Stern | | Nici un Comentariu »

Cortina

Autor : Jan Lulu Stern

Întunecat, ca noaptea fără lună.
Ţi-e chipul
Eşti îngheţat, ca-n iarnă
Nisipul
Priveşte în jur, e soare
Şi viaţă.
În tine tot moare
Paiaţă
Vopseşte-ţi din nou faţa
Rîzînd
Apucă de piept viaţa
Plîngînd
Alungă-ţi din minte durerea
O! minte! cuminte-i
Tăcerea
Trecutul e-n tine
Nu moare
Dar clipa în sine
E trecătoare
În scenă te-ntoarce
Să patimi
Şi ochii ţi-i stoarce
De lacrimi
În juru-ţi aprinde
Lumina
Pînă va cădea
Cortina.

Opera Apartinand Jan Lulu Stern | | Nici un Comentariu »

Lucian Avramescu – Lista Opere

Autor : Lucian Avramescu

Ruga de neînsurare

Autor : Lucian Avramescu

mai lasa-ma iubito, doar o clipa
sa dorm la subsuoara intamplarii
nu-mi priponi belciugul de aripa
vreau sa mai zbor o noapte cu cocorii

nu-mi apreta pulpana mea de zeu
cartofii pai nu-s hrana mea cereasca
al nebuniei mele minereu
nu vreau sub aragaz sa se topeasca

mai lasa-ma calare pe butoaie
in pivnita sublimelor candori
s-o fac de manz, de tap s-o fac, de oaie
sa-mi bata floarea vinului in nari

ti-oi face multi copii in consecinta
voi sta cuminte in pre ascurtu-ti lant
daca amani cea clipa de cainta
cand dintii casnici m-or patrunde – crant

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech