Din asfintit, de peste munte,
Rasfringeri rosii de amurg
Se sfarma-n licariri marunte
Si-n Dunarea umbrita curg.

Dar unda tulbure le-ngroapa
Când, subt rachitele din vale,
De-abia mai tremura pe apa
Ca niste coji de portocale.

Acolo jos, peste cununa
Intunecatului boschet,
Sclipeste-n aer semiluna
Din virful unui minaret.

Si parca zugravit anume,
Isi culca umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.

El pare-o nava fermecata
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune indelung visata
De valul Dunarii carunte!

A asteptat în nopti senine
Stralucitoare dimineata,
Când din adancul apei line
S-a ridicat la suprafata

Ca o gradina plutitoare
Cu pomi si pasari impreuna,
Cu florile-i ce rid în soare
Si noaptea tremura subt luna.

• Aşa e în tenis
• Fabulă
• Mefisto
• N-ai pe cineva
• O, brad frumos
• Omul cu şopârla
• Toma cu cimpoiul
• Toma şi baletul
• Un alpinist convins
• Un telefon discret

De la mine pân’ la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân’ la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân’ la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân’ acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân’ la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân’ la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

7 noiembrie 1997

Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Ia mai mânaţi, măi, hai, hai…
S-a sculat mai an,
Bădica Traian
Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat,
Cu şeaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătase,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă,
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleaga-un loc curat,
De arat şi semănat.
Şi-a pornit într-o joi,
Cu un plug cu doispreceze boi.
Boi boureni,
În coadă codălbeni,
În frunte ţintăţei,
Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hai, hai…
La lună, la săptămână,
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi el vru să vadă,
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
Ia mai mânaţi, măi, hai, hai…
Traian iute s-a întors
Şi din grajd alt cal a scos,
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari.
Şi-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi ne-aşteapte şi-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viţa-aleasă,
Cu cotnar de Drăgăşani,
La anul şi la mulţi ani!

Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr’de căldura raului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul –
lumina? – Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!