Bradul

Autor : Vasile Alecsandri

Sus pe culme bradul verde
Sub zăpada albicioasă
Printre negură se pierde
Ca o fantasmă geroasă,

Şi priveşte cu-ntristare
Cum se primblă prin răstoace
Iarna pe un urs călare,
Iarna cu şapte cojoace.

El se scutură şi zice:
“În zadar tu, vrăjitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fără soare.

În zadar îngheţi pământul,
Ucizi florile şi stupii
Şi trimiţi moartea cu vântul
Şi trimiţi foamea cu lupii.

În zadar a ta suflare
Apa-n râuri o încheagă,
Şterge urma pe cărare
Şi de mine m-i leagă.

În zadar aduci cu tine
Corbul negru şi prădalnic,
Şi din codrii cu jivine
Faci să iasă urlet jalnic.

În zadar, urgie crudă,
Lungeşti noaptea-ntunecoasă
Şi, râzând de-a lumii trudă,
Scurtezi ziua luminoasă.

În zadar îmi pui povară
De zăpadă şi de gheaţă.
Fie iarnă, fie vară,
Eu păstrez a mea verdeaţă!”

Stelelor

Autor : Lucian Blaga

C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur rând mi-e rază şi putere:
o, stelelor nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea.

Opera Apartinand Lucian Blaga | | Nici un Comentariu »

Bătălia s-a sfârşit… – Stancu

Autor : Zaharia Stancu

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul gol şi morţii
Sufletele lor stau drepţi şi aşteaptă
Să intre-n rai în faţa porţii.

Soldatul din mască vede o floare
Şi vesel şi-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Ţiuie-un glonţ rătăcit
Şi-i sfărâmă tâmpla şi barba
Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În mască soldatul nu mai are
Nici ochi să vadă, nici buze.

Opera Apartinand Zaharia Stancu | | Nici un Comentariu »

Dor

Autor : Iacob Negruzzi

O! voi pe care-amorul
Cu focu-i v’a muncit,
Voi singuri ştiţi cum dorul
Te arde de cumplit.

Iubita e departe
De peptul meu aprins,
Şi sufletul meu arde
De dor, de foc nestins.

Zadarnic peptu-mi plânge
Adânc suferitor,
Ah! Dorul nu se stinge
În lacrime de dor.

O! voi pe care-amorul
Cu focu-i v’a muncit,
Voi singuri ştiţi cum dorul
Te arde de cumplit.

Opera Apartinand Iacob Negruzzi | | Nici un Comentariu »

PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL

Autor : Anton Pann
Într-o zi Nastratin Hogea pe o uliţă trecând
Şi pe poartă-n curtea unui bogat ochii aruncând
Se opri ca să privească la un lucru foarte rar.
Adică la-mpodobirea a unui mânz de magar,
Carele avea căpăstru peste tot cu fir lucrat
Şi pe ciucuri împrejuru-i margaritar înşirat,
Un cioltar cu flori de aur pe spatele lui întins
Şi drept chingă peste dânsul un cordon de fir încins,
Pus pe o saltea luxoasă, ş-alături pernă de puf,
Ş-un rob cu apărătoare răcorindu-l de zaduf;
Iar bogatul, de departe, în pridvorul său şezând,
Îl privea-n mare plăcere, dintr-un ciubuc lung fumând.
Nastratin văzând aceasta, fără a întârzia,
Se apropie de dânsul ş-începu a-l mângâia;
Bunioară ca copilul când vedea vrun mieluşel
Merge, îl îmbrăţişează ş-îl sărută frumuşel.
Bogatul vesel privindu-l, când îl mângâia mereu,
Întrebă: – Dar or îţi place cum e măgăruşul meu ?
– De minune ! el răspunse, este vrednic d-a-l iubi,
Şi alt nici un cusur n-are, decât nu poate vorbi.
– Ce fel ? bogatul îi zise, poate vorbi un măgar ?
– Cum nu ? – Hoge îi răspunse – numai să mi-l dai şcolar,
Şi într-un an ţi-l fac ritor, or în ce limbă vei vrea.
– Ba nu voi – bogatul zise – că-l procopseşti aşa prea,
E destul ca să vorbească limba care o ştiu eu,
Şi vreo patru limbi streine, ca să-l fac tâlmaciul meu.
– Aşadar, îi zise Hogea, trebuie să ne tocmim,
Însă să mi-l dai acasă, că-n alt chip nu ne-nvoim.
– Bine ! – îi zise bogatul – cum ştii tu, aşa să faci,
Numai despre plată spune-mi cu câţi galbeni te împaci.
– Să-mi dai – Nastratin îi zise – o sută de-mpărăteşti,
Răspunzându-mi înainte jumătatea din aceşti;
Iar jumătatea ceilaltă să mi-o dai la şase luni,
Când şi examen voi face, între câţi vei să aduni,
Ca să vază fiecare că nu dai bani în zadar,
Ci pentru o-nvăţătură aşa auzită rar.
Bogatul de vorba Hogii atât de mult s-a-ncântat,
Încât scoase banii-ndată şi jumătate i-a dat,
Poruncind şi pe şcolarul să-l aibă în casa sa,
Nu cumva la ne-ngrijire vreodată a-l lăsa:
Pe salteaua lui să-l culce şi pe perna cea de puf,
Cum şi după prânz când doarme să-l apere de zaduf
Că el pe fiece lună îi va trimite mertic
Cu toată îndestularea, să nu-i lipsească nimic.
După ce aceste toate s-au făcut ca prin înscris
Şi pe şcolarul cu Hogea împreună l-a trimis,
Femeia Hogii, cu masa care sta şi-l aştepta,
Şi din când în când pe poartă ca să vie se uita,
Văzându-l cu măgăruşul cel împodobit intrând,
Se mira ce o să fie, pricina necunoscând.
– Dar ce e asta, bărbate ! îl întrebă ea pe loc.
El arătă acei galbeni, ca jaratecul de foc,
Ş-îi răspunse cu amăruntul cum şi ce fel l-a tocmit,
Cum şi jumătate banii-nainte i-a primit.
– Dar or ţ-ai ieşit din fire ? zise ea, la el privind.
Unde ai văzut în lume vreodată măgar vorbind ?
Or te-ai apucat acuma pe oameni să amăgeşti
Şi la bătrâneţe tocma belele să pătimeşti ?
– Fii pe pace, el îi zise, n-avea nici o grije tu,
Că tocma acuma ceasul norocului îmi bătu.
E o vorbă: “Pân’ la anul câte căciuli nu rămân
Într-această-ntinsă lume pustii şi fără stăpân !”
Asemenea pân-atuncea or să-ntâmplă de mor eu,
Or cumva se bolnăveşte şi moare şcolarul meu.
Cu asemenea cuvinte şi cu alte Nastratin
Îşi mai împăcă nevasta şi se linişti puţin…

Opera Apartinand Anton Pann | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioară
Hosting oferit de CifTech