cine se ascunde în spatele surâsurilor mele
cine îmi adulmecă spaimele şi tristeţile de zi cu zi
cine stă în spatele oglinzilor în care îmi privesc chipul
torturat de amintirea unui viitor imprecis
cine şi-a uitat în poemele mele neliniştile indescifrabile
şi grimasele de împrumut
cine îşi îmbracă gesturile în conturul strâmb al trupului meu
cine scrie în locul meu
cuvinte mincinoase jilave şi nerecunoscătoare
delicate şi aspre
cine trăieşte în locul meu
viaţa aceasta pe care nu o mai recunosc?

Poemul acesta se scrie tîrziu
când au plecat cu totii sau nimeni nu e viu …

… dau să ies, dinlăuntru prin gură
si mă lovesc amarnic de dinti …
ce frumosi mai eram si ce cuminti
cu raiul aproape, la o azvîrlitură.

Numai să vii odată duduie
să-mi bati portretul în cuie.

Cand eram mic,
Cineva imi dadu un ochean.
Cu el
Toate
Eu le maream.
Maream farama de azima
In patruzeci si sapte,
Pana cand
Puteam sa rup din ea
Jumatate.
Maream si adanceam
Valurile Prutului,
Pana cand
Ma temeam sa intru in ele.
Maream pe „cartinci“
Oameni cu mustati,
Pana cand vedeam gradina
Umplandu-se ca de spice
De mustata lor. Maream vorbele
Pana cand sunau
Ca un clopot bisericesc.
Maream tacerea
Pana cand in capita de paie
Auzeam cum respira spionii…
Nu stiu cum si de unde
Baiatul meu
A scos ieri
Acea jucarie veche.
Azi dimineata
Am sfaramat ocheanul.

Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
„Unde te duci? îi zise,
Ce rău ţi s-a-ntâmplat? Şii, parcă te-a plouat,
Aşa stai de mâhnit.”

– „Dar, sunt nemulţumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârşit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpân; bun unde să-l găsesc?”

– „Numai de-atât te plângi? măgarul întrebă;
Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de faţă stă.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îţi făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.”

„Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, şi încă mai amar.”

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas…
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano…

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor

Fiecare mişcare a mea
Se vede
În mai multe oglinzi deodată,
Fiecare privire a mea
Se întâlneşte cu sine
De mai multe ori,
Până
Uit care
Este cea adevărată
Şi cine
Mă-ngână.
Stăpână,
Mi-e frică de somn
Şi ruşine
A fi.
Pentru mine
Orice răsărit are
Un număr necunoscut de sori
Şi-o singură
Adormitoare
Zi.

De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur
E beat şi cerescul azur,
Şi zâzâie, beată, albina.

Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur.
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată… — A mea nu e vina…
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, aşteptându-mi regina…
De roze e beată grădina.

E bun de orice rău
Arcanul, leacul meu,
Licoarea extrafină,
Ambrozia divină:
Lixirul eminent,
Lixir omnipotent!

Cum bei, îţi ia cu mâna,
Căci el este fântâna,
Sorgintea ş-a vieţii,
Sorgintea tinereţii.
Ş-apoi… ş-a frumuseţii…
Compratelo, compratelo,
Că, iată-mă, mă duc.
E bun de orice rău
Arcanul leacul meu:

Şi friguri,
Şi lângoare,
Şi tifos,
Şi holeră,
Şi oftică,
Şi ciumă,

Cum bei, îţi ia cu mâna.
Lepră,
Chelie,
Virus
Şi râie,
Scrofuli,

Rahit,
Spasme
Şi asme,
Revme,
Podalgă,
Lovă,

Scorbut,
Toate le spală.
Toate le stinge:

Marea virtute-a leacului meu.
Cum bei, îţi ia cu mâna,
Căci el este fântâna…

Toate le spală,
Toate le stinge:
Şi bătrâneţea,
Şi gârbovia,
Şi cărunteţea,
Şi chiar orbia,
Şi zbârcitura,
Şi ştirbitura,
Şi ignoranţa,
Şi nebunia!

O, mare virtute-a leacului meu!
Părul negreşte,
Pielea albeşte
Şi rumeneşte!…
Dinţii… -ntăreşte.
Dă şi avere,
Oricât ai cere,
Chiverniseală
Fără tocmeală;
Pe şarlatanul
Face om mare,
Pe calpuzanul –
Om de onoare,
Pe ucigaşul –
Diregător,
Pe fur de frunte –
Judecător.
Pe sceleratul
Reîntregeşte,
Pe cotoroanţa
Întinereşte!…
Glorie mare
Leacului meu!!!

Cum bei, îţi ia cu mâna,
Căci el este fântâna,
Sorgintea tinereţii,
Sorgintea frumuseţii,
Mehenghiul de candoare,
Patentă de onoare,
Patentă de martir,
Divinul meu lixir!

Glorie mare leacului meu!!!
Cum bei, eşti patriot,
Al Bruţilor nepot,
Celebru liberal,
O dată năciunal;
Celebru, celebrissim,
Arhipatriotissim,
Şi membru doctorissim
FRĂŢIEI MEDICALE!

O! marea ta minune, ce nu se poate spune,
De leac omnipotent!!!
Licoare extrafină!
Ambrozie divină!
Al cerului agent!
Lixir omnipotent!
Compratelo, compratelo,
Că, iată-mă, mă duc!

(1860)

Ieşind din balta Craioviţa,
Unde-a fost crai Craiovisin,
Văpaie, vezi plutind domniţa
Mai argintată ca un crin.

Sub lună-i tremură cosiţa,
În suflet poartă ca un chin,
Plutind pe balta Craioviţa,
Unde-a fost crai, Craiovisin.

Îşi duse viaţa-ntr-un suspin,
Nedându-şi nimănui guriţa,
Dar a rămas mironosiţa
Din veacul cel detot creştin,
Plutind pe balta Craioviţa.