Rondelul oraşului mic

Autor : Alexandru Macedonski

Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proşti, dar cumsecade,
Ce nici nu ştiu că sunt poet.

Cu centrul intim şi cochet,
Şi fără case cu arcade;
Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.

Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Şi nu s-aud în el tirade
Despre-al politicii secret.
Oraşul mic te fură-ncet.

Lui X – Micle

Autor : Veronica Micle

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge…
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt
Astfel tu `n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Şi doreşti a mea iubire… prin iubire pan` la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când mareaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii
Şi numai din depărtare când şi când să te privesc,
Martora măririi tale să fiu pan` la pragul morţii
Şi ca pe-o minune `n taină să te-ador, să te slăvesc.

Opera Apartinand Veronica Micle | | Nici un Comentariu »

Oricare cap îngust

Autor : Mihai Eminescu

Oricare cap îngust un geniu pară-şi,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă
Şi, cum doreşte, zgomot mare facă,
Cununi de lauri de la plebe ceară-şi.

Ci muza mea cu sine se împacă.
Eu am un singur, dar iubit tovarăş,
Şi lui închin a mele şiruri iarăşi,
Cântarea mea, de glorie săracă.

Când dulci-i ochi pe linii or s-alerge,
Va cumpăni în iambi turnata limbă:
Ici va mai pune, dincolo va şterge.

Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gândurilor mele navă merge
Şi al ei suflet pe al meu şi-l schimbă.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Orologiul de gheaţă – Doinaş

Autor : Ştefan Augustin Doinaş

La cumpana nopţii, eu sui într-un turn.
Paingi, cucuvai înţelepte
se-ntrec să-mi oprească urcuşul nocturn
de stajă pe strâmtele trepte.

Dar nu e nici buhă cu strigatul ei,
nici iască cu ochiul sinistru,
nici aprige pliscuri ce scuipă ulei,
nici aripi suflând ca un sistru,
nici spadă jucându-mi pe crestet pieziş,
nici limba-ntre graniţe oarbe
să stea împotriva acestui suiş
ce-ntr-una, hipnotic, mă soarbe.

Treptat izbăvit de pământul greoi,
desprins de lumeşti simulacre,
mă-atrage un cer limpezit ca un sloi
cântând din vapaile sacre.

Cu ce fel de grai să rostesc pe deplin
şi cui – amuţitul elogiu?
În turn, îngheţat, albăstriu, cristalin,
mă-aşteaptă un divin orgoliu.

Mărire acestei adânci arătări!
În locul rotirii de zodii,
cu inimi aici şi la mari depărtări
stau orele fixe, ca rodii.

Uitate sunt, deci, izgonite de timp
aversa de stele-n înalturi,
şi naşterea florii superbe din ghimp,
şi goana dorinţei în salturi.

De-acolo de sus, de pe înaltul prag
privesc fascinat înafără.
Ce sferă perfectă! Pământul cel mic
cu multele sale învelişuri
e una: nimic nu se naşte, nimic
nu moare în lut şi-n frunzişuri.

Vai mie, credeam că fărima e-n mers!
Iertare, ah! somnuri eterne,
minuni împietrite cu licarul şters
de-o iarna ce nu se mai cerne.

Ca roiuri de ornice prinse-n îngheţ
ce-mi mângâie ochii şi părul,
descopăr în lucruri tiparul măreţ,
modelul dintâi, Adevârul.

Nicicând n-am crezut că-o să poată-ncăpea
pădurea-ntr-o singură ghindă,
noianul de stele-ntr-o singură stea,
oceanu-ntr-un ciob de oglindă.

Aceasta e fata trăind dedesubt
a lumii, obrazul de taină:
integru, statornic, în veci necorupt,
mereu despuiat de-orice haină.

O, veşnic aş vrea să întârzii aici,
pe treapta supremă la care
fiinţa nu scade ca umbrele, nici
prezenţa nu trece-n mişcare.

Mereu să mă-mbete, cuprins la mijloc,
şederea a toate-ntru sine.
Dar vai! răsuflarea mea, ca un foc,
topeşte zăpada sub mine.

O limbă porneşte să mişte, şi bat
cleios adormitele ore,
şi prind să răsară-ntr-un spaţiu curbat
de spaime străvechi aurore;
privelişti limpide se-mpăienjenesc,
departe o lună apune,
cad codrii cu-un ţipăt prelung, omenesc
şi marea începe să sune.

O, nu-mi este dat ca în marele ger
să dăinui! Vai, nu mi se cade
aici, unde toate – salvate – sunt cer,
aici, în opritele cascade,
să-ntârzii prea mult: nu sunt vrednic să port
în ochi fericita vedere
a viului care-mi apare ca mort,
a tot ce durează-n cădere…

De-aceea mă-ntorc întristat şi cobor.
Paingi, cucuvai înţelepte
mă cheamă-ndărăt, mă ajută să zbor
în jos, pe spirale, pe trepte.

Dar eu încă sovai: mă tem să mă scald
în ore ce iarăşi mă-nhaţa.
Eu plâng, şi mă zbucium în trupul meu cald.
În turn, orologiul îngheaţă.

Păsările nopţii

Autor : Cincinat Pavelescu

Într-o zi vulturul mândru,
Rege-al culmilor cărunte,
Toate păsările lumii
Le-adună p-un vârf de munte,
Şi le zise: Mi-este milă
De eterna voastră noapte…
Tremuraţi în fund de cuiburi
Speriate d-orice şoapte,
Pe când eu, dacă furtuna
Peste fruntea mea s-abate,
Fac din ochii mei oglinda
Trăsnetelor scăpărate.
De la îngeri smuls-a Domnul
Pene mândre pentru voi,
Ca să vă târâţi aripa
Murdărită prin noroi?
Hai! spălaţi-le-n seninul
De pe culmile înalte!

Pe albaştrii munţi din zare
Zborul vostru să tresalte.
Mai lăsaţi pădurea sumbră,
Cuibul, streşina ruină,
Şi zburaţi din întuneric
Către viaţă şi lumină.
Ceru-nalt e lumea-n care
Suferinţi şi păsuri nu-s;
De muriţi suind acolo,
Cel puţin cădeţi de sus.
Hai, urmaţi-mă şi-n aripi
De vă-ncredeţi cum mă-ncrez,
Către soare zborul vostru
Voi căta să-l îndrumez.

Într-un fior de bucurie
Un stol voios de zburătoare,
O rândunică, nişte mierle,
Un grangur, o privighetoare
Deschiseră-aripile-n dorul
Acestui zbor către azur,
Când bufniţa şi liliacul
Grăiră mândrului vultur:
Vrei să ne scoţi din umbra-n care
De veacuri toţi ai noştri dorm?
Că eşti ideea ce ne pasă?
Noi suntem numărul enorm!
Şi soarele-i duşmanul nostru.
Când îl privim ne-apucă plânsul;
Vom face nori de întuneric
Între pământ şi dânsul.

De atunci, cu aripile strânse,
Şi-abia târându-le din umăr,
Mai toţi apostolii luminii
Se pierd întunecaţi de număr.

Epitaf

Autor : Ana Blandiana

Aici să dormi,
În miros de hârtie
Scrisă cu greu
Şi-abia pe înţeles,
Prea firav zeu din templul
Numit copilărie –
Jertfe întregi
Şi sferturi de eres.

Aici să dormi,
Înmormântat în rime
Pe care nu mai poţi
Să le auzi,
Sfânt fără voie
Şi în întregime
Printre episcopi laşi
Şi îngeri cruzi.

Aici să dormi,
În pace şi visând
Apoteoza
Nu ştiu câtor Iovi,
Trecut prin închisori
Şi flăcări blând
Spre-un paradis
Din zahăr de cartofi.

Aici să dormi,
Mutat a doua oară,
Fie-ţi ţărâna literei uşoară.

Opera Apartinand Ana Blandiana | | Nici un Comentariu »

Dacă

Autor : Elena Liliana Popescu

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

Pasul absent …

Autor : Octavian Paler

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Opera Apartinand Octavian Paler | | Nici un Comentariu »

Existenţă

Autor : Emilian Robert Vicol

Viata e frumoasa,
Moartea nu ti-o lasa.

Viata e traire,
Moartea-i da pieire.

Viata-i un noroc,
Mort nu-l ai deloc.

Viata este multa,
Moartea nu o uita.

La bunica, în grădină

Autor : Poezii pentru Copii

La bunica în grădină,
Sub o blană de zăpadă
Cine credeţi c-a ieşit
Şi lumina vrea s-o vadă?

E un pâlc de ghiocei
Curajoşi şi veseli tare,
Au pe frunze clopoţei
Şi zâmbesc când stau la soare.

Fără un buchet promis
Am intrat plângând în casă.
Nu-i aşa c-o să mă ierţi
Că n-ai ghiocei pe masă?

N-am putut să-i rup bunico,
Erau mici şi s-au rugat
Să-i mai las vreo două zile
Sub zăpadă, la iernat!

« Pagina anterioară
Hosting oferit de CifTech