Formele

Autor : Alexandru Macedonski

Forma-nghite astăzi fondul, ş-o justiţie diformă
Trece-n faţa lumii dreaptă, dac-a pus dreptatea-n formă!
Iar când sufletu-ţi c-un altul fără preot s-a legat,
Faptul în concubinagiu este-ndată proclamat.
Trebuia în faţa lumii să târăşti acea fiinţă,
Coram populo, iubirea să-i aduci la cunoştinţă,
Şi cu fruntea înclinată sub beteală, s-o expui
La surâse cu-nţelesuri şi la poftele oricui!
Trebuia la ofiţerul situaţiei civile
S-o mai duci, ca să-şi înscrie numele pe vreo trei file,
Şi pe loc, după ce popa Isaiia ţi-a cântat,
Mulţumit să pleci acasă spre a fi felicitat,
Să chemi lumea să mănânce ciocolată şi cofeturi,
Să ai prânz de gală seară, ş-alte multe marafeturi,

Şi la urmă comedia s-o pecetluieşti c-un bal,
Ca să-ţi joace toţi mireasa în vârtejul infernal,
Iar când, unul câte unul, invitaţii mi te lasă,
Să rămâi cu mama-soacră, sfeşnic neclintit în casă;
Şi s-o vezi cum la ureche îi şopteşte-ncetinel,
Sub pretextul s-o scutească de surprinderi de-orice fel,
Vorbe multe şi mărunte, care-o fac ca să roşească,
Veştejindu-i de pe frunte lămâiţa feciorească!
Singur când te vezi în fine, searbăd, rece, obosit,
,,Te iubesc” îi spui alene, pe trei sferturi adormit,
Şi la rândul ei mireasa, l-acel glas sforăitor,
Fruntea-şi pleacă şi adoarme pe-adormitul tău amor!
Iată ce-nsemnează-ntocmai, legiuita cununie,
A societăţii de-astăzi principală temelie,
Formă ce nendeplinită face din copii bastarzi,
Din femei, prostituate ce-ar fi bune să le arzi,
Şi din taţii de familii, ce de forme s-au scutit,
Monştri de neruşinare, oameni de dispreţuit!
Dacă treci la tribunale, spre-a lăsa căsătoria,
Găseşti iar că şi-n dreptate forma-şi are-mpărăţia,
Astfel că îţi pierzi averea dac-o formă vei scăpa,
Sau de-a drept ajungi la ocnă între vii a te-ngropa!
În armată este formă, în dreptate este formă,
În biserică tot formă, şi-n gazetării — reformă.
Formă în căsătorie, în virtute formă iar…
Forma este-n fruntea legii, fondul este la dosar!
Trebuie să naşti în formă, dacă vrei să porţi un nume;
Trebuie să mori cu formă, dacă vrei să pleci din lume;
La intrarea ta în viaţă, trebuie ca să-ţi plăteşti
Toate taxele intrării, că de nu, te păcăleşti.
La ieşirea ta de-asemeni, fără formă nu se iese,

Că ş-acolo ai de plată atestate de decese!
Însuşi eu, poet prin suflet, înşirând aici aceste,
Fără ca să cuget, poate, jertfesc formelor funeste,
Şi umblând pe-a lui orbită, globul nostru vagabond
Poartă astfel în spinare forme de-oameni fără fond.

(Satiră)

Sonet (Ce mult aş vrea să mai iubesc o dată)

Autor : Alexandru Vlahuţă

Ce mult aş vrea să mai iubesc o dată,
Să simt din nou a vieţii primăvară,
În drumul meu pustiu să mai răsară,
Ca din poveşti, o zână adorată.

Să scriu răvaşe lungi, şi-n orice sară
Să trec pe la fereastra-i luminată,
S-o văd la geam, cum umbra şi-o arată,
Şi ore-ntregi s-aştept să-mi mai apară.

Din ochii mari, privirea ei fierbinte
Asupră-mi blând şi dureros să cadă,
Şi-ntr-un suspin ea să-mi citească gândul…

Frumosu-i chip să farmece-a mea minte,
Şi ca pe-un astru-n sufletu-mi purtându-l,
Să fiu copil, şi visurilor pradă!

Cântă pilotul

Autor : George Coşbuc

Dacă te-am rugat vrodată, suflete, să spui, să spui,
Ai tacut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut şi zale,
Eu am fost sărmanul cui.
Palmele spre rugă-ntinse îi sunt toată arma lui:
Herostrat ce-ncrede crimei faima biruinţei sale!

lar când te-am rugat odată, inimă, să taci, să taci,
Ai vorbit! Mai lesne-ai smulge un stejar ce însuşi este
Codru-ntreg între copaci,
Decât cum ai fost tu gata trista jertfă să mi-o faci!
Că sunt inimi şi de ceară, asta nu-i numai poveste!

Acum ce? Plângând te vaieţi că eşti pustiit detot,
Suflete! şi ţipi de groază, inimă,-n strivirea sorţii.
Înzadar v-am fost pilot:
Inima un rob nevolnic, sufletul stăpân despot
Doi nevrednici, nu de viaţă, ci de sfânta pace-a morţii!

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Cu gândiri şi cu imagini

Autor : Mihai Eminescu

Cu gândiri şi cu imagini
Înnegrit-am multe pagini:
Ş-ale cărţii, ş-ale vieţii,
Chiar din zorii tinereţii.

Nu urmaţi gândirei mele:
Căci noianu-i de greşele,
Urmărind prin întuneric
Visul vieţii-mi cel himeric.

Neavând învăţ şi normă,
Fantezia fără formă
Rătăcit-a, vai! cu mersul:
Negru-i gândul, şchiop e viersul.

Şi idei, ce altfel împle,
Ard în frunte, bat sub tâmple:
Eu le-am dat îmbrăcăminte
Prea bogată, fără minte.

Ele samănă, hibride,
Egiptenei piramide:
Un mormânt de piatr-în munte
Cu icoanele cărunte,

Şi de sfinxuri lungi alee,
Monoliţi şi propilee,
Fac să crezi că după poartă
Zace-o-ntreagă ţară moartă.

Intri nuntru, sui pe treaptă,
Nici nu ştii ce te aşteaptă.
Când acolo! sub o faclă
Doarme-un singur rege-n raclă.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Iedera

Autor : George Coşbuc

Iedera care se-ntinde
Pe pământ, rămâne slabă,
Toţi o sfarmă cu piciorul,
Şi ea veştejeşte în grabă,
Dar, când iedera se-nalţă,
Tot mai sus şi mai umbroasă,
Cine-o vede, o iubeşte,
Lăudând-o, că-i frumoasă.

Astfel omul, când rămâne
Numai pe pământ cu gândul,
Toţi îl ocolesc, cu mâna
De departe arătându-l.
Dar când omul îşi înalţă
Gândul către Cer mereu,
Îl iubeşte toată lumea
Şi-i ajută Dumnezeu!

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

În unire stă tăria

Autor : Gheorghe Asachi

Nu-n zădar e scris pe aur
În latinelor rostire:
Crescunt parvae res concordia
(Lucruri mici cresc prin unire);
Făr-unire nu-i vârtute
În familii, nici în stat,
Cum esemple mii trecute
De agiuns au arătat.
Un părinte bătrân foarte,
Propiet acum de moarte,
Vrând uni pe fiii săi,
Zis-au lor: Blem, feţii mei,
Cercaţi dac-a frânge poate
Cel mai tânăr dintre voi
Ceste dărzi unite toate,
Iar în urmă spune-voi
Ceea care tari le face.
Din fii unul le-au luat,
Dar zădarnic au cercat,
Şi dând altui mai ghibace
Întrunit acel baston,
Zis-au: Eh, de eşti Samson!
Şi acestui opinteală
Au dat numelui sminteală.
Mai cercat-au fiul mic,
Ce şi el n-au frânt nemic.
Cu toţi timpul lor pierdură,
Că unite-n legătură
Nici o dardă nu s-au frânt.
Atunci tatăl lor li zice:
Moale braţe văd aice;
Să v-arăt ce încă sânt
În asemene-ntâmplare!
Dar când astă lăudare
O ieu fiii lui drept şagă,
Bătrânelul tremurând
Întăi dărzile dezleagă
Şi le frânge-apoi pe rând,
Zicând: Fie-vă de ştire
Că puterea stă-n unire.
Deci şi voi, o, fiii mei,
Într-un cuget fiţi tustrei,
Unul altui de-agiutori!
Cât trăia bătrânul lor
Li-nnoia adeseori
Acest sfat mântuitori,
Şi-n minutul de pe urmă,
Care firul vieţei curmă
Cu o inimă ş-o gură
Fiii lui unirea-i giură.
După aceasta au găsit
Multe-averi de moştenit,
Dar plântate-n socotele
Şi-interesuri având grele.
Flămândă se-ndeasă-ndată
De vecini şi veri o ceată.
Unii fac pretenţii-n bani,
Alţi în sate şi-n ţigani,
Însă-a fraţilor unire
Este scut de mântuire
Ş-apărându-se-mpreună
Teferi stau în grea furtună.
Dar duioas-armonia lor
N-au avut un trainic spori;
Deşi sângele-i îmbină,
Egoismul îi dezbină.

La-mpărţelele averii
Unul darmă pe celalalt,
Cu vecinii atunci verii
Înnoiesc a lor asalt
Şi aflând pe tustrei fraţi
Între sine dezbinaţi,
Strămoşasc-a lor avere
Se împrăştie şi piere.
Venindu-li-n urm-aminte
Pilda bunului părinte,
Despre cele dărzi legate,
Dezunite-apoi sfărmate,
Dorea fieşcare fiu
A-i urma, dar pre târziu!

Opera Apartinand Gheorghe Asachi | | Nici un Comentariu »

Sărutul

Autor : Eusebiu Camilar

Îsi mânã timpul carul de piatrã pe sub cer
Si trag la jug centauri cu capete de fier…

Hei, timpule, opreste-ti odatã pasii duri!
Centaurii trimite-i sã roadã vechi pãduri,

Iar tu, la pragul casei sã mi te pleci ca rob,
Sã te trimit un secol cu vitele pe glob!

E câmpul ca si cerul la fel de mãtãsos…
Ti-i trupul ca alunul atât de mlãdios,

Si zvelt îti este bratul ca ramura din meri,
Întinsã spre cocorii acestei primãveri…

Sã-mi spunã înteleptii de stiu, cum pot sã stea
Aceleasi elemente si-n pulbere si-n stea:

Cosita, bratul tânãr si mlãdiosul mers
Ti le-ntâlnesc oriunde în largul univers…

As vrea o clipã numai sã-mi vii în adevãr,
Cu buzele suave ca florile de mãr –

Si o sã-si mâie timpul atunci, spre muntii duri,
Centaurii nãpraznici sã roadã vechi pãduri,

Iar cornul ce vesteste, cumplitã, fuga lui,
Va rugini deasupra, la cãpãtâi, în cui.

(“Poezii”, 1964)

Opera Apartinand Eusebiu Camilar | | Nici un Comentariu »

Rugaciune

Autor : George Bacovia

Cum sã nu umblu trist prin grãdini?…
Din coastele tatei cresc rãdãcini.
Din inima lui ierburi multe-au crescut,
S-au înãltat, strãvezii, si-au cãzut…

Printre amurguri cânt si cosesc.
Sub care iarbã o sã-l gãsesc?
Mai multã rouã… Doamne, te-ndurã,
Sã-i înfloreascã trifoiul pe gurã…

Toate aceste minuni împlineste-le,
Cã el te-ar lãuda pentru toate:
Dar gura lui s-o deschidã nu poate
Nici pumnul, nici toporul, nici clestele.

Butuci. Ierburi umede. Crini.
Cersetori cu împãratii vecini.
Fructe în pârg. Rãdãcini.
Cine n-are pãrinti prin grãdini?

(“Cuget moldovenesc”, nr.4-5, aprilie-mai, 1942)

Opera Apartinand George Bacovia | | Nici un Comentariu »

Tu eşti poet

Autor : Alexandru Vlahuţă

Eu vreau cântări de veselie.
Că tu eşti trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să ştiu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare…
Tu eşti poet, deci cântă.

De te urăsc, de te sfâşie
Vrăjmaşii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ţi ascunde,
Şi-n stele sufletu-ţi avântă,
Cui te loveşte, nu-i răspunde…
Tu eşti poet, deci cântă.

De-ţi plâng ai tăi, în sărăcie,
Şi-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ţi chemare sfântă
E să mă-nveseleşti pe mine;
Tu eşti poet, deci cântă.

Iar dac-un vânt de nebunie
Peste viaţa ta pustie
S-abate pentru totdeauna,
În noaptea care te-nspăimântă
Priveşte stelele şi luna
Surâzător, şi cântă.

« Pagina anterioară
Hosting oferit de CifTech