Între nouri şi-ntre mare
Zboară paseri călătoare
Cum nu pot şi eu să zbor
Să mă iau pe urma lor!
Şi departe de la maluri
Trec corăbii peste valuri,
Trec cu pânze lucitoare
Şi se pierd în depărtare.
Cum nu am aripi să zbor,
Să mă iau pe urma lor!
Că m-aş duce, tot m-aş duce,
Dor să nu mă mai apuce,
Peste undele cu spume,
Peste mare, peste lume;
Ş-aş vedea cum trec cu toate,
Rânduri-rânduri arătate,
Înnegrirea malurilor,
Strălucirea valurilor,
Stolul rândurelelor,
Tremurarea stelelor
Poate că mi-ar fi mai bine,
Poate te-aş uita pe tine.
Alei puică, alei dragă,
Cumu-i frunza cea pribeagă
E viaţa mea întreagă,
Căci dragostea ta mă strică
De nu m-aleg cu nimică;
Viaţa trece, frunza pică,
Trece fără mângâiere,
Ca izvorul de durere,
Trece şi se prăpădeşte,
Arde şi se mistuieşte,
Fără noimă, fără rost,
Bine-ar fi, să nu fi fost.
Vai de-acela ce iubeşte
Şi nu se învredniceşte
Să câştige ce-a dorit,
Să fie-a lui ce-a iubit.
Puica cea dezmierdăcioasă,
Din ochi negri mângâioasă,
Puica ademenitoare,
Din ochi negri visătoare,
Dragostea de puiculiţă
Cu guşa de porumbiţă,
Cu guriţa mitutea,
Cu gropiţe lângă ea,
Cu zâmbirea ei cu haz,
Cu gropiţe în obraz,
Şi cu dragostea în ochi
De mă tem să n-o deochi.
Noaptea când te-nchipuiesc
Îmi vine să-nnebunesc,
Iară ziua aş lua
Lumea-n cap de jelea ta.
Norilor, o, norilor,
Unde-i ţara florilor?
Unde ea acum trăieşte,
Iară câmpul înverzeşte
Şi codrul văzând-o creşte;
Şi când trece prin grădină
Toţi copacii i se-nchină
Şi încep să înflorească,
Pe ea s-o împodobească
Căci văzând-o, toată ţara
Crede că e primăvara.