Aud

Autor : Ana Blandiana

Aud cum păşeşte cineva după mine în lună
Şi pune seminţe de flori în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – albăstrele,
Un pas greşit – mătrăgună.

Aud cum păşeşte cineva după mine în soare
Şi pune ouă de păsări în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – turturele,
Un pas greşit – cântătoare.

Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie
Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – ghilimele,
Un pas greşit – poezie.

Opera Apartinand Ana Blandiana | | Nici un Comentariu »

Trei crai de la răsărit (Altă variantă)

Autor : Colinde

Trei crai de la răsărit
Cu steaua, căci…

Când în cale-şi purcedeau
Steaua lor li…

Ce le-a fost lor de-o-ntrebare,
De-o naştere..

Unde ştiţi că s-a născut
Un crai tânăr…

S-a văzut la răsărit,
După dânsa…

Iarăşi Irod împărat
Foarte rău s-a…

În sa cuşcă i-a chemat (/ Cu paloşul i-a tăiat)
Mulţi coconi mici…

Patrusprăzece de mii
De doi aniu…

Nu e casă fără plângere,
Maichii fără…

Glas în Roma s-auziră,
Ţipete şi…

O naştere fericită
Fost-a lumii…

De-am ajuns aşa domnie
Şi-am scăpat de…

Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului…

Tuturor de-o bucurie
Şi de-o mare veselie.

Opera Apartinand Colinde | | Nici un Comentariu »

Dacă iubeşti fără să speri

Autor : Mihai Eminescu

Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.

Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.

Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.

Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.

Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.

Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.

Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Rondelul trecutului

Autor : Alexandru Macedonski

Iată Pometeştii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Renviază mama, îmi zâmbeşte tata…
Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut.

Jar şi vâlvorare soarele urcat-a.
Arde grâu-n flăcări pân’ la brâu crescut.
Iată Pometeştii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.

Iarba pe tot şesul de cosit e gata.
Apele-şi deşiră graiul nentrecut.
Pentru viaţa de-astăzi mi-a sosit răsplata
Copilandrul vesel din nou m-am făcut…
Iată Pometeştii, iată Adâncata.

Dorinţa

Autor : Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Fulg

Autor : Poezii pentru Copii

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniştit,
Răsucindu-te cu ură,
Ţi-a mânat către pământ
Prea gingaşa ta făptură?

Şi de vreme ce sosişi,
Pentru ce-ai dat morţii vamă?
Nu puteai să fii de-argint,
Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam
Întrebarea mea nebună,
N-am văzut cum lângă geam
Ninge-ntruna şi întruna.

Iar când ochii mi-am-nălţat,
Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă lumina
Minunat scăpărătoare.

Eşti singură

Autor : Octavian Goga

Eşti singură astăzi, tu, inima mea,
Biserică veche-n ruină,
Sub bolta ta sfîntă,-negrită de vremi,
Azi nici un drumeţ nu se-nchină.

Eşti singură astăzi…Păreţii-s bătrîni,
Nu-i cîntec în stranele mute,
Icoanele-s şterse, şi nimenea nu-i
Altarul uitat să-l sărute.

Prin neguri arare s-abat amintiri
Lăcaşul pierdut să şi-l vadă,
Şi fîlfîie tainic din aripa lor
Ca groaznice paseri de pradă.

Ducîndu-şi pierzarea, trec vifore-n drum,
Te zbuciumă-n goană păgînă…
Şi tu ceri zadarnic un fulger răzleţ
Să-ţi năruie bolta bătrînă!

Opera Apartinand Octavian Goga | | Nici un Comentariu »

Două mere

Autor : Grigore Vieru

Iar e toamnă. Zile calde.
Frunza ruginie cade.
Frumuşel cei mici se spală
Şi se duc cuminţi la şcoală.

Maica în ghiozdan le pune
Câte două mere bune
Şi creioane, cărţi, caiete
Şi le dă în mâini buchete.

Eu sunt mic, rămân acasă,
Vreau să plâng, că nu mă lasă…
Şi-mi aduce mama mie
Mere mari, o farfurie.

Însă ce să fac cu ele?
Fie chiar să-mi dea şi-o poală.
Eu vreau două, două mere,
Dar să le mănânc la şcoală.

Opera Apartinand Grigore Vieru | | Nici un Comentariu »

Cloşca

Autor : Poezii pentru Copii

Eram de vreo zece ani. Ţ in minte, într-o primăvară, mama pusese sub cloşcă nouăsprezece ouă de raţă. Aşteptam cu nerăbdare când se vor ciocni ouăle. Trecuse deja câteva săptămâni. Degrabă o să avem răţuşte,- mă linişti ea.
Iar într-o dimineaţă, plecând de acasă, îmi spuse:
– Fii cuminte. Vezi, ai grijă de cloşcă…
– Bine, mamă,- i-am răspuns ferm.
– Peste vreo oră au venit la mine prietenii Stelu, Nicuşor şi Vasilică.
– Hai la pescuit, Mihăiţă.- De viermi n-ai grijă, avem destui. Şi timpul este favorabil, numai bun pentru pescuit.
– Nu pot, trebuie să păzesc cloşca. Sunt în aşteptarea bobocilor, care azi-mâine trebuie să vină pe lume.
Prietenii s-au dus, iar eu mă uitam amărât în urma lor. Dar nu am rezistat mult ispitei. Am înhăţat undiţa şi am zbughit-o spre iaz.
– Uitaţi-vă, Mihăiţă vine! – zise bucuros Stelu.
Răsuflând din greu, m-am apropiat de prieteni. Apa iazului era liniştită, nu se vedea nici o undă.
Am aruncat undiţa. Peste o clipă pluta s-a scufundat. Am tras uşurel. În cârlig se zbătea un crap mare, solzii căruia, aidoma unor mici cristale, străluceau la soare în toate culorile curcubeului.
Mai pun un viermişor. Încă un crap! Se vede, azi peştelui nu-i place să stea în apă,- mi-am zis.
Când, de odată, ajunse până la noi un strigăt disperat:
– Uliul, uliul! I-ha-a-a! I-ha-a-a!
Pe bolta cerului, dinspre casa noastră, zbura o pasăre cenuşie în direcţia pădurii, în ghearele căreia se bălăbănea ceva.
Într-o suflare am ajuns acasă. Văzând cuibarul, mi s-au moleşit picioarele de la genunchi. În el rămase numai ouăle calde şi câteva pene împrăştiate în jur. M-au podidit lacrimile. Peste un timp îmi veni o idee. Am găsit mâţa noastră, care dormea în cerdac şi am aşezat-o pe ouă. Pisicii îi plăcu în cuibul cald şi ea îşi continuă somnul.
Seara veni mama. Când văzu mâţa pe ouă, luă mătura şi iuţi pasul spre mine.
– Nu-i vina mea, mamă.- am încercat să mă dezvinovăţesc eu. – Uliul a înhăţat-o. N-ai grijă. Vom avea boboci. Mâţa o să clocească ouăle, – o linişteam eu.
Mama zâmbi…
Şi ce credeţi?! Peste câteva zile au ieşit răţuştele. Mâţa le păzea şi nu permitea nimănui să se apropie de cuibar. Când veneau prietenii mei, ea sărea la ei cu ghearele ascuţite şi-i speria: ”Ph-î-î! Ph-î-î!” Ca nimeni să nu pună mâna pe bobocei.
Eu hrăneam răţuştele şi eram bucuros că ele creşteau văzând cu ochii. Într-o zi le-am mânat spre iaz. Mâţa venea din urmă. Ajuns la faţa locului, răţuştele de odată – ţuşti! în apă. Ele înotau, prindeau gâzuţe, scufundau căpşoarele în mâl. Mâţa de pe mal privea cu atenţie jocul lor şi le supraveghea, ca nu cumva vreuna să se înece.
După aceea, în fiecare zi, mâţa conducea spre iaz şi spre casă bobocii, până deveni raţe.

MULŢI SUNT PROŞTI CARE LE PLACE P-ALŢII-N SOBOR SĂ ÎMPACE

Autor : Anton Pann
Nastratin Hogea odată
Măgarul din grajd scăpând
Plecă cu traista-ncărcată
Ca să-l caute-ntrebând:
Ş-întâlnind pe oarecine
Din săteni l-a întrebat:
– N-ai văzut cumva, vecine,
Pe magarul meu prin sat ?
– Ba l-am văzut, el zise,
Colea ca jude şezând,
Şi la vite-n holde prinse
Judeca, ispas făcând.
Hogea zise cu mirare:
– Jude-n sat magarul meu ?!
Zise acel la plecare:
– Da, da ceea ce-ţi spun eu.
Hogea necăjit se duse
În cel mai repede pas,
În pragul uşii se puse
Unde se făcea ispas.
Şi traista după ce-ntinse
Cu un jos a o pleca,
– Tpru, tpru, tpru ! din buze zise
Către cei ce judeca.
Toţi râseră de această,
Numai unul cum şedea,
Viind, se plecă la traistă,
Ca ce e-n ea a vedea;
Iar Hogea traista-ncărcată
După gâtu-i aruncând
Începu totdeodată
Ca să-l judece zicând:
– Treburile-mi stau acasă
Şi tu aici în sobor
Poftişi tocmai când îmi pasă
Să te faci judecător.

Opera Apartinand Anton Pann | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech