Amiaza

Autor : Dimitrie Anghel

E cald şi lîngă trunchiuri umbra treptat se face tot mai mică,
Văzduhul tot nu se-nfioară de nici un zbor de rîndunică.
Şi doar furnicile de-aleargă acuma fără de hodină,
Mărgele negre sămănate pe drumuri albe de lumină.

În straturi florile-s trudite; un crin din cînd în cînd se-ndoaie
Şi lung priveşte-n sus, să vadă: nu se purcede-un nor de ploaie?
Dar întristat în ţernă iarăşi îşi frînge trupul zvelt în două…
Ce n-ar da florile să aibă acum măcar un strop de rouă !

Opera Apartinand Dimitrie Anghel | | Nici un Comentariu »

Singurãtate – Gheorghiu

Autor : Virgil Gheorghiu

N-am râvnit decât sã fiu vier,
Podgoriei bãtute-n teascuri lactee.
Pãzit de tãcutii dulãi din lunã,
Sã aleg vinul câmpului din aromele serii.

Într-un ceas rãu, aracii stelelor
S-au preschimbat în azur fãrã-nteles.
Pãmânt neînceput de toamnã,
Ochii aprinsi pentru descântec mi-ai cules.

De-atunci noaptea lupt cu zmeul cântecului,
Sã-l tintesc în fruntea visului
Pe tãrâmul celãlalt,
Ziua iau de mânã sufletul florilor moarte
si-aud în cerul casei natale
Scuturarea acelor de brad
Lângã un leagãn strãveziu si mic
Dintre brume de paing.

Corbul şi vulpea

Autor : Ion Heliade Radulescu

Corbul sta pe loc tot corb
(Precum orbul e tot orb
Şi ciocoiul e tot ciocoi
Cât sa-l cânţi cu usturoi),
Nicidecum nu mai albise,
Nici acvilă devenise
Precum vulpea-i promisese
Pe când caşul îi ştersese.

Ca un corb, dar, mai aflase,
De pe unde tot umblase,
Un codroi de caşcaval;
Şi cu dânsu-n cioc se duse
P-un copac şi mi se puse
Ca un bun industrial.

Vulpea, tot ca jupâneasă
Ce cam rar o dă p-acasă,
Iar ieşise la primblare;
Şi bunul miros ce are
D-ici, de colo o-ndreptă
Sub copac, şi-n sus cătă:

“Jupân corb?… o! plecăciune!…
O, Doamne! ce frumuseţe!
Ce pasăre! ce minune!
Ce splendoare! ce mândreţe!
Dar unde-i guriţa lui?
Cui s-o ceri şi cui să spui?
De l-aş auzi o dată
N-aş da-o pe lumea toată.”

Cerbul toate le-auzea,
Se făcea că nu simţea:
Îşi căta de cina sa,
Caşcavalul îşi mânca.

“Doamne corb! o rugăciune!
Excelenţă!… plecăciune!…
Alteţea domniei-tale
Trece peste-un deal ş-o vale,
Încât vestea ţi s-a dus.”

Corbul nici că asculta,
Peste câmpuri se uita
Şi de cină îşi căta,
Şi făcea un chef nespus.

“Graţioasă maiestate!
Strălucite, preanălţate,
O, ce mare împărat!…
Dar e mut… ah, ce păcat!”
Corbul, însă, tot tăcu
Până cina îşi făcu;
După ce o termină
Şi bine se ospătă,
Către vulpe s-adresă
Şi aşa îi cuvântă:

“Hei! a fost pe când a fost,
Pe când era tata prost,
Că vulpea c-o zicătură
Îi ştergea caşul din gură;
Dar acum e altcevaş,
Gura nu mai pui pe caş.
Hei, vulpoi de năciunal,
N-a fost bun ăst caşcaval?”

Dacă ştii că de demult
Din punga celor ce-ascult
Linguşitorii trăiesc,
Să-ţi spun şi eu una lată:
Că cei ce-au minţit o dată
Anevoie mai trăiesc.

(1860)

Autoportret

Autor : Nichita Stănescu

Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte.

Din munţi înalţi

Autor : Alexandru Philippide

(după Friedrich Nietzche)
Amiază-a vieţii! Ceas de împliniri!
Văratică grădină a visurilor coapte!
O, fericire-nfrigurată de aşteptări şi de pândiri!
Mi-aştept pritenii, şi zi şi noapte.
Veniţi, prieteni! Visurile-s coapte,
Şi ceasul cel de faţă e plin de împliniri.

În cinstea-vă gheţarii se-mpodobesc cu flori.
Pâraiele din munte pornesc spre voi voci clare
Şi se adună-n creştet de ceruri vânt şi nori
Să vă pândesc pasul de dincolo de zare.

Ospăţul meu v-aşteaptă pe vârfuri, printre stânci.
Nu-i nimeni mai aproape de stele decât mine,
Nici mai aproape nu e de hăurile-adânci.
Şi nimeni pân-acuma nu s-a urcat spre mine
Să guste din ospăţul întins pe vârf de stânci.

Dar iată-vă, prieteni atât de aşteptaţi.
De ce în ochii voştri văd spaimă şi mirare?
N-a mai rămas în mine nimic din ce ştiaţi?
Pas, vorbă, chip – schimbarea e-atât de-ngrozitoare?
Nu mai sunt eu acela pe care-1 căutaţi?
Şi cel ce sunt acuma vă miră şi vă doare?

Sunt altul? Mie însumi străin? Fugit din mine?
Din mine însumi exilat?
Un luptător ciudat care-mpotriva
Lui însuşi luptă cu puteri haine,
Prin propria-i izbândă răpus şi-ngenuncheat?
Delaolaltă jertfă şi gealat?

Mi-am împletit eu viaţa cu tot ce-i aprig vânt?
Am poposit alături de albii urşi polari?
M-am dezvăţat de Dumnezeu şi oameni,
De tot ce-i blestemat, de tot ce-i sfânt?
Făcutu-m-am fantomă ce umblă pe gheţari?

O, vechi prieteni, iată, amarul vă cuprinde
De dragoste vi-s ochii dar şi de groază plini.
Plecaţi! Fără mânie. Aici – sunteţi străini;
Doar căprioarele şi vânătorii
Cutează-aceste locuri să colinde.

Prieteni vechi, luaţi drumul înapoi!
– O, inimă, eşti plină de amintiri amare,
Dar aprigă-i nădejdea ta şi tare:

Deschide-te şi-aşteaptă prietenii cei noi.
Ce-i vechi să-i laşi! Şi lasă şi-aducerile-aminte.
De-ai fost odată tânără, acuma
Eşti si mai tânără ca înainte!

Aceştia nu mai sunt prieteni, sunt
– Cum să-i numesc! – doar stafii de prieteni.
Îmi bat şi-acuma noaptea în inimă şi-n geam
Şi mă privesc şi-mi spun: Doar noi eram!
– Veşted cuvânt pe care-odinioară
Drept trandafir în suflet mi-1 sădeam!

O, dor al tinereţii, rău înţeles mereu!
Din tot ce-odinioară am râvnit
Şi-am luat drept semăn sufletului meu,
Rămâne doar un vis îmbătrânit.
Dar să-1 alung din mine nu mi-i greu:
Numai cel care se schimbă mi-i apropiat mereu.

Amiază-a vieţii! Ceas de împliniri!
Văratică grădină a visurilor coapte!
O, fericire-nfrigurată de aşteptări şi de pândiri!
Mi-aştept prietenii, şi zi şi noapte:
Prieteni noi! Fiţi gata! Mi-s visurile coapte,
Şi ceasul cel de faţă e plin de împliniri.

(„Vis şi căutare”, 1979)

About the state of struggling

Autor : Nichita Stanescu - Eng

As though the superior knife adge
had cut my clouds from the mountain tops
does my immense and headless body hurl itself about,
leaving its fugitive head in the sky.

It cannot die though it no longer knows
what its own life meant, in ages past.
The eye above observes
the body below, its struggling –
From the open throat
a flock of green and chirping birds wells up –
The hand thrusts its claws
into the mirage –
The eye, suspended, watches
the desperate struggle.

The ship of flesh, caught in the storm,
will never founder –
Help me lovely cathedral
I saw in another town –
This moment of chaos
tolls with your bells.
I pray thee lovely cathedrals,
you, in another town,
allow the beauty of silence
to flow over me –
This body is the same
as the body of a river
suddenly beheaded by
its speaking delta.
May the flight of red birds
overtake you, lovely cathedral –
they rise in the sky, howling and croaking,
laughing from the severed neck –

Receive them, lovely cathedral
on the tongue of your bell, receive them –
Help me, lovely cathedral
i saw in another town –
Grant me silence, lovely cathedral,
and a different manner of death.

From the book „Bas-Relief with Heroes”
english translation by Thomas Carlson and Vasile Poenaru.

Pomul Craciunului

Autor : George Coşbuc

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Padurea iarna doarme, c-asa vrea Dumnezeu.

Si numai cate-un viscol o bate uneori,
Ea plange atunci cu hohot, cuprinsa de fiori.

Si tace-apoi si-adoarme, cand viscolele pier,
In noaptea asta insa, vin ingerii din cer.

Si zboara-ncet de-alungul padurilor de brad,
Si canta-ncet si mere si flori din san le cad.

Iar florile s-anina de ramuri pina jos
Si-i cantec si lumina si-asa e de frumos!

Iar brazii se desteapta, se mira asta ce-i,
Se bucura si canta ca ingerii si ei.

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ti trimite dintr-insa Dumnezeu.

Un inger rupse-o creanga din brazii cu faclii,
Asa cum au gasit-o, cu flori si jucarii.

Departe intr-un staul e-n fasa-acum Iisus,
Si ingerii, o, cate si cate i-au adus.

Dar el e bun si-mparte la toti cati il iubesc,
Tu vino, si te-nchina, zi: “Doamne-ti multumesc”.

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Din urmă

Autor : George Bacovia

Poezie, poezie…
Galben, plumb, violet…
Si strada goală…
Ori asteptări târzii,
Si parcuri înghetate…
Poet, si solitar…
Glaben, plumb, violet.
Odaia goală…
Si nopti târzii…
Îndoiliat parfum
Si secular…
Pe vesnicie….

Opera Apartinand George Bacovia | | Nici un Comentariu »

Aeroplanul

Autor : George Topârceanu

Spre apusul de jăratic
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb şi mare cât un taur.

Iar în urma lui s-abate,
Gata-gata să-l ajungă,
Un ţânţar cu coadă lungă
Şi cu aripi nemişcate.

Creşte-n asfinţit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar ţânţarul
Umple liniştea de larmă…

La poarta

Autor : Nichita Stănescu

Vaselica din Socoli
Suferă de şapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
şi-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele şi golani.
Blestemat s-ai fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu’ Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, şi că era bătută –
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsaţi pe pintec
de ruşine, lung şi trist –
c-a avut-o însuşi Crist.

ianuarie 1955

« Pagina anterioară
Hosting oferit de CifTech