La poartă la Ţarigrad

Ziurel de ziuă

Şade-un fecior de-mpărat

Cu paruţu’ retezat
În cârjuţă rezemat

Unde s-a născut Hristos,
Mesia, chip luminos

Sus în deal la Galileu,
Lăcaşul lui Dumnezeu,

Mititel înfăşeţel,
În scutec de bumbăcel.

După ce cercetă cu privirea, timp de cateva momente, zăpada albă ce acoperise drumul, Gabriel oftă îndelung. Nu-i vorba că nu se bucura de ninsoare, dar mai erau doar două zile pană la Crăciun!
-Va mai putea veni oare Mosul, pe o asemenea vreme? se întrebă Gabriel.
Nămeţii creşteau văzand cu ochii şi ca din pămant oamenii de zăpadă işi făceau apariţia unul cate unul…
Gabriel nu ar fi recunoscut în faţa nimănui, dar se temea de acei oameni albi ce soseau la ei în sat doar iarna. Nu făcuse niciodată un om de zăpadă dar avuseseră unul, anul trecut, chiar în grădină. Îl privise sfios, de după perdea, timp de cateva zile, însă nu îndrăznise să se apropie de el.
În grabă luă un creion şi o coală albă de hartie pe care începu să aştearnă hotărat cuvintele: „Dragă moşule, la noi în sat a început să ningă în zori şi pană la amiază zăpada a acoperit drumuri şi case. Mama spune că o să ningă şi maine. Mie îmi place zăpada dar îmi fac griji pentru tine, Moşule, aşa că te rog să fi atent!
Aici este cam frig…
Să nu-ţi fie frică de oamenii albi din sat… sunt de zăpadă…
Te aştept cu o cană de ceai fierbinte….”

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
Cu geamăt lung şi jalnic de suflet chinuit,
Şi umbra fu ca plumbul în turnul urgisit,
Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare.

Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare,
Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit
Ce sta întins şi rece în turnul părăsit:
Şi mortul era visul suprem de aşteptare.

Şi noi omorâtorii stam palizi şi tăcuţi,
Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriţi.
Ah, nopţile din suflet ce triste şi amare-s!

Simţirăm plini de groază o mână nevăzută
Stând gata ca să scrie în noaptea grea şi mută,
Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel, Phares.

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară,
Pe arbori, electrică lumină –
La gară zvâcneşte o maşină
Şi-n gol, tresar signale de gară.

Pe cer de safir, comori de avari…
Tăcerea în gol vibrează cu zvon,
Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon,
Acuma, în somn, tresar fete mari.