Pohod la şosea

Autor : Ion Luca Caragiale

De mult se vorbea,
Se tot auzea
Că are să fie
Mare bătălie
Şi că-n Bucureşti,
Au de gând să vie
Oştile ruseşti,
Căci de-aici se poate
Laolaltă toate
Lesne să păşească
În ţara turcească.

Vreme a trecut,
Şi nu s-a văzut
Un muscal măcar;

Toţi îi aşteptau
Însă în zadar:
Ruşii nu soseau.
Trecu ce trecu
Şi cam începu
A se arăta
Pe ici pe colea,
Câte-un ofiţer
Singur şi stingher —
Când se pomeni
Lumea într-o zi
(Mai alaltăieri)
Că sosesc aci
Mii de ofiţeri:
Să calci unde vrei
Te-mpiedici de ei.
Tot muscali de soi
Gata de război,
Care toţi fireşte
Vorbesc muscăleşte,
Şi care au vestit
Cum că negreşit
Peste prea puţin
Toţi muscalii vin.

Vestea zboară iute,
În zece minute
S-a dat sfoară-n ţară,
Că va să sosească
La şosea afară
Oastea muscălească…
Şi iată-n sfârşit
Că a şi sosit!

La zi-ntâi de Mai
A pornit alai,
Gloată peste gloată
Merge lumea toată,
Claie pe grămadă,
Pe muscali să vadă.

Astăzi, ştiu că are
Tramvaiul cătare.
Dinjos de Teatru
Urcă şi coboară,
De par-că-i la moară,
Câte trei şi patru
Ba şi cinci vagoane
Pline de cocoane,
Umflate, gătite
Şi sulemenite.
Iar pe tramvai sus
Grămadă s-au pus
Sumă de monşeri
Amploiţi, becheri,
Tot galant gătiţi,
După cum îi ştiţi.

Mahalale-ntregi
— Zdraveni şi betegi —
Tineri şi bătrâni,
Calfe şi stăpâni
Cu-ai lor ucenici,
Cu toţi mari şi mici;
Slujnici, jupânese
Şi negustorese;
Apoi mărginaşii
Şi meseriaşii,
Târgoveţi mulţime
Şi mitocănime
— Toţi din Capitală,
Dau cu socoteală —
Cu-ale lor femei
Încet după ei,
Au pornit cu toţi
— Să-i numeri nu poţi —
Cu prăsila lor:
Toţi să vadă vor
Oştile ruseşti
Lângă Bucureşti.

Sub cer călduros
Merg încet pe jos,
De zăduf şi soare
Sunt plini de sudoare.
Cam pe la nămiez
Or s-ajungă, crez.
Toţi din mahalale
Duc în mâini basmale
Cu fel de mâncări,
Şi pe urma lor,
Urma tuturor,
Pe două cărări
Vine-un popă beat,
Frânt şi asudat
De mult ce-a umblat
Şi pe gât a dat…

Iar pe urma lui,
Un copil mucos
— Nu se ştie-al cui —
Tare obosit
De-ai lui rătăcit,
Plânge obidos,
Şi pe nas, pe bot,
E mânjit de tot.

Toţi cu toţii dară,
La şosea afară,
S-au dus să privească
Oastea muscălească.
Căţei şi purcei
Merseră şi ei,
După cum scris este
La orice poveste.

Numa-ntr-o chilie,
Singură, pustie,
O babă rămase,
Care de ani şase
Ologită sta
În chilia sa.
Numai ea rămasă
Singură acasă
Şi în mahala
Biata se văita
Şi se tânguia:
— „Oameni buni! (striga)
Mi-aduceţi şi mie
Pomană să fie!
Măcar un cazac…
Nu de altceva
Ci numai de leac!”

Amputatul – Voiculescu

Autor : Vasile Voiculescu

Ştiu un schilav, bătrân cerşetor, care,
Ciung din copilărie, când stau să-l ascult,
Chiar şi acum peste sumedenie de ani,
Se plânge că mereu îl doare

Braţul lipsa si mâna, pe care nu le mai are,
Ca un duh statornic acolo, al cărnii pierdute de mult.
Este în mine o durere tirană
A mea…şi nu pot s-o pipăi. E aici…şi totuşi parc-a plecat.
Stăruie, ca a schilodului în golul viu; arde, diafană:
Doamne, Tu mă dori ca o neadormită rană
Dintr-un tainic mădular de mult retezat.

(miercuri, 18 mai 1955, Bucuresti, în spital)

Versurile

Autor : Camil Petrescu

Ţi-am spus că am scris pentru tine
Versuri
Şi curiozitatea ta nu mai are astâmpăr…
M-ai luat lângă tine pe divanul,
– Pe care mai cad draperiile roşii de catifea
Şi mă pui să ţi le traduc în nemţeasca mea,
Care totuşi
Nu te mai face să râzi.

Asculţi cu ochii,
Cu născiorul,
Şi cu urechile micuţe,
(Stă cuminte până şi mătasa rochii).

Eu povestesc ce-mi trece prin cap
Şi seriozitatea ta e fără margini.

Dar iată, când gândesc să scap,
Dintr-o umbră de surâs din ochii mei
Ai prins de veste că-ţi spun dinadins,
Alte prăpăstii
Şi te năpusteşti pe mine
Mânioasă, cu pumni mititei.

Opera Apartinand Camil Petrescu | | Nici un Comentariu »

Toamna

Autor : Magda Isanos

E-atâta frig în mine,-ncât îmi zic,
ca o livadă toamna, “Oare n-am visat
c-a fost frumos şi vară,-n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întamplat?”

Dar sufletul, întocmai ca livada,-i greu
de ramuri frânte,frunze putrede şi spini,
sunt semne ca n-a fost la mijloc visul meu
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.

Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,
şi-a scuturat petalele pe jos,
şi dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniştit la soare.

(1936)

Opera Apartinand Magda Isanos | | Nici un Comentariu »

Astăzi am văzut minune

Autor : Colinde

Astăzi am văzut minune
Ceea ce îngerii îi spune
Astăzi toate s-au-mplinit
Câte s-au prorocit
Mărire

Despre Mesia Hristos
S-amplinit foarte frumos
Unde este-acum un om
Precum a fost Solomon
Mărire

Să-i cântăm aleluia
Din cântarea aceluia
Astăzi să-i cântăm şi noi
Din fluier şi din Cimpoi
Mărire

Din Achim şi din Maria
Să se-mplineacă taina,
Taina cea din veci ascunsă
Şi de îngeri neştiută
Mărire

Să trecem în Palestina
Că acolo a venit lumina
Să trecem la Viflaem
Noi minunea să vedem
Mărire

Mărire
Ţie în vecie
Domnul preamărit să fie
De-acum până-n vecie.

Opera Apartinand Colinde | | Nici un Comentariu »

Apolog

Autor : Alexandru Macedonski

Mickiewicz spune că un om,
Văzându-şi mama-n nesimţire,
Mâhnit adânc de-acel simptom,

Cheamă pe doctori cu grăbire
Consult făcură între ei
Dar nu căzură la-nvoire.

Mult lăudaţii semizei
Se tot certau pe leacuri multe
La capul jalnicei femei…

Curgeau şi vorbe şi insulte,
Zâmbiri amare fără spor,
Şi alte lucruri zise culte…

Dar omul nostru din popor
Privi icoana minunată
Şi le grăi ca din topor

Şi mi-i luă la goană-ndată;
Apoi la mamă-sa cătă
În letargie cufundată…

Iar când din plânset încetă
Strigându-i: ,,mamă”, în simţire,
Prin farmec ea se deşteptă.

Astfel ş-o ţară în pieire
Mormânt şi lanţuri le sfărmă
Călcând pe-a soartei îndârjire
Pe loc ce-i strigă fiii: ,,Mamă”.

O, brad frumos

Autor : Toma Caragiu
Aşadar… „abies alba pertinata coniferus”, în traducere liberă: „O, brad frumos”. În traducere îl găsim în piaţă mai greu. Dacă n-avem o rudă în piaţă, cumpărăm o rudă al bradului – moliftul! Acesta se cumpară la coadă şi se scutură în tramvai. Cu ce-a mai rămas, mergem acasă şi cântăm cu toţii: „O, molift frumos, o, molift frumos!”.
 
Dacă nu apucaţi nici molift, cumpăraţi un brad de plastic… care poate fi folosit atât ca gladiolă, cât şi ca pom de iarnă, într-un cât nu seamănă nici cu una, nici cu alta.
 
Acasă bradul, se aşează pe o masuţă. Daca este prea înalt în sus, aranjăm cu vecinul să primească vârful prin tavan. Dacă este prea înalt în jos, aranjăm cu măsuţa şi-i tăiem picioarele. Apoi luom măsuţa şi o punem în dormitor… de unde scoatem şifonierul pe care îl punem în sufragerie… da, dar unde punem masa? În baie… dar în baie e baia… şi atunci unde punem baia?! În vestibul, în locul frigiderului pe care îl punem în şifonier.
 
În acest mod simplu pomul ajunge lângă fereastră. Aici, avem avantajul ca odată cu pomul putem aprinde şi perdeaua. Dacă nu dorim să aprindem nici pomul, nici perdeaua folosim cu încredere tradiţionalele artificii, care nu se aprind nici puse pe aragaz.
 
Cel mai indicat este însă să împodobim pomul de iarna cu un set de lumânări electrice, acestea lumânări puse în priză luminează feeric.
 
Aţi urmărit rubrica: „Cum să ne împodobim şi cum să ne despodobim locuinţa”.

CU: Toma Caragiu
TEXT: Dan Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava

Opera Apartinand Toma Caragiu | | Nici un Comentariu »

Fior

Autor : Nicolae Labiş

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă – acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,
Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh coborât din poveşti,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine?

Opera Apartinand Nicolae Labiş | | Nici un Comentariu »

Idilă antică

Autor : Cincinat Pavelescu

Pe mal de râu scăldat în soare,
Visez o horă de naiade
Fermecătoare, zâmbitoare,
Cu frunze verzi în cingătoare!
Şi ochi de basme şi balade!
Prin pânza verzilor răchite,
Pândind la şolduri şi la sâni,
Văd ochi de fauni, ochi păgâni
Şi mâini şi guri nestăpânite!
Dar faunii din umbră sar
Şi joc fantastic se încinge…
Şi ierburile lungi tresar
Când o naiadă se descinge
Şi sare-n apa de cleştar…
Şi vântul bate-n apa clară.
Nisipul pare lac de aur.
E primăvară, primăvară,
Natura face să tresară,
Sub voluptatea ei de taur,
Nisipul roşu, lac de aur.

Timpul

Autor : Alexandru Andriţoiu

Ma surprindea adesea anotimpul
stand la rascrucea sufletului meu
si urmarind, cu ochii-n patru, timpul
ca pe-un vanat superb. Si-am vrut mereu
sa-mi cada viu in plasa de matase,
sa mi-l domesticesc, sa-l am captiv,
la mine in gradina. Ziduri groase
mi l-ar fi-mprejmuit definitiv.
L-as fi-nvatat sa stea in doua labe,
sa sara cu tertipuri si dracii.
Ceasornicul cu cifrele-i arabe
si calendarele cu file vii
le-as fi avut atunci la indemana
si, ager, degetu-mi aratator
s-ar fi trezit ca minutaru-l mana,
cum vrea, inspre trecut sau viitor.
Dar timpul imi scapa din maini. Se pare
ca nu in mine isi gasea ecou,
nu eu eram printre eroii care
puteau sa-l faca creator si nou –
Eu mai credeam in Feti Frumosi din basme
si mai visam la codrul romanesc.
Dar printre vechi legende si fantasme
eu am vazut cum oamenii scrasnesc.
Eu am vazut istoria cum plange
in cimitirul cu trei pruni batrani,
cum suferinta-n ochi i se frange,
cum flori de purpura ii cad din maini.

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech