ACTUL II
(Acelaşi salon)

SCENA I
Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu stau împrejurul unei mese rotunde, studiind listele electorale; fiecare are câte un creion colorat în mână
Brânzovenescu: Şaizeci şi nouă cu roşu, buni,… unsprece cu albastru… ai lor…

Farfuridi: Doisprezece…

Trahanache: Ai puţintică răbdare… unu, doi, cinci… şapte… zece… unsprezece.

Farfuridi: Doisprezece…

Trahanache: Cu Ienache Siripeanu.

Brânzovenescu: Nici nu mai are drept de vot, de cât şi-a măritat fata… Nu i-a dat casele de zestre? Ei? Dacă votează, merge la puşcărie onorabilul.

Trahanache: Ai puţintică răbdare… Da’ dacă-l putem aduce să voteze cu noi?

Farfuridi: Altă vorbă… Să voteze cu noi, e uşor; are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare… dar să voteze cu noi? Adică cum să voteze cu noi?…

Brânzovenescu: Adică cum să voteze cu noi?

Trahanache: Să voteze cu noi.

Brânzovenescu: Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră? Adică „noi”, partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucram noi? Noi încă nu ştim…

Trahanache: Mă rog, aveţi puţintică…

Farfuridi: Nu ştim…

Trahanache: Mă rog, aveţi…

Farfuridi: Ba eu merg şi mai departe şi zic, cum ziceam lui amicul meu Brânzovenescu: mă tem de trădare…

Trahanache: Cum de trădare?

Brânzovenescu: De-aia noi astăzi când am mirosit ceva cumva…

Farfuridi: Ceva cumva…

Trahanache: Ceva cumva?

Brânzovenescu: Dacă e ceva la mijloc…

Farfuridi: Ceva la mijloc…

Trahanache: Ceva la mijloc?

Farfuridi: Da, aşa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie.

Brânzovenescu: Dar cel puţin s-o ştim şi noi! (Trahanache vrea să-i întrerupă, fără să izbutească.)

Farfuridi: Pentru că eu am zis-o cu străbunii noştri, cu Mircea cel Bătrân şi cu Vlad Ţepeş, neică Zahario: îmi place trădarea, dar…

Trahanache: Mă rog, ai puţintică…

Brânzovenescu: Ce răbdare, neică Zahario! Nu mai e vreme de aşa lucru. Astă-seară e întrunire?

Farfuridi: Mâine începe alegerea?

Trahanache: Da…

Farfuridi: Ei! Pentru cine votăm?

Brânzovenescu: Pentru cine votăm?

Trahanache: Aveţi puţintică răbdare! Pentru cine aţi mai votat şi până acuma?

Brânzovenescu: Nu înţeleg.

Farfuridi: Nici eu.

Trahanache: Mă rog, ia să ne tălmăcim noi puţintel…

Farfuridi: Să ne tălmăcim, da, să ne tălmăcim, asta o cerem şi noi.

Trahanache: Ce sunteţi d-voastră, mă rog? Vagabonţi de pe uliţă? Nu… Zavragii? Nu… Căuzaşi? Nu… D-voastră, adică noi, suntem cetăţeni, domnule, suntem onorabili… Mai ales noi trei suntem stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului şcolar, ai Comitetului pentru statua lui Traian, ai Comiţiului agricol şi eţetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg… pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru…

Brânzovenescu: Aşa e…

Farfuridi: Aşa e, dar…

Trahanache: Dar ce? Numele candidatului poate să fie al meu, al d-tale, ori al d-sale, după cum cer enteresurile partidului. Din moment în moment aşteptăm să-l ştim… Prefectul trebuie să vie; nu-l aşteptăm să vie de la telegraf? Ei? Nu bate telegraful?… Bate; ce treabă alta are? Poate că acuma când noi vorbim, poate să fi şi sosit numele… pe sârmă, stimabile… Da, pe sârmă, ce crezi d-ta?

Farfuridi: Toate bune şi frumoase cum le tălmăceşti d-ta, neică Zahario, dar nouă… nouă ni e frică de trădare…

Brânzovenescu: Nu din partea d-tale…

Farfuridi: Nu din a d-tale…

Trahanache: Da’ din a cui?

Farfuridi: Din a cui, din a cui? Ştii d-ta din a cui…

Trahanache: Să n-am parte de Joiţica, dacă ştiu.

Brânzovenescu: Ei, stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voie…

Farfuridi: Ştii ce, venerabile neică Zahario, ia să dăm noi mai bine cărţile pe faţă.

Trahanache: Dă-le, neică, să vedem.

Farfuridi: Ţi-am spus că mi-e frică de trădare… Ei?

Brânzovenescu: Ei?

Trahanache: Ei?

Farfuridi: Ei? Ni-e frică din partea amicului.

Trahanache: Care amic?

Brânzovenescu: Care amic, care amic? Ştii d-ta…

Trahanache: Să n-am parte de Joiţica, dacă ştiu.

Farfuridi: Iar te faci chinez…

Trahanache: Zău nu…

Farfuridi: Din partea amicului… Fănică…

Trahanache: (surprins) Ce?

Brânzovenescu: Din partea prefectului.

Trahanache: (încruntat) Cum?

Farfuridi: (scurt) Nouă ni-e frică… de! Că-şi dă coatele cu Caţavencu…

Trahanache: (urmează jocul crescendo) Cu Caţavencu?

Farfuridi: Cu moftologul…

Brânzovenescu: Cu nifilistul…

Trahanache: (de abia stăpânindu-şi indignarea) Cu Caţavencu? Trădare? Fănică trădător! Ei bravos! Ei! Asta mi-a plăcut! Ei! Nu m-aşteptam! Ei! Ne-am procopsit!

Farfuridi: De! Noi…

Brânzovenescu: Ce ne-am zis…?

Trahanache: (biruit din ce în ce mai mult de indignare) Ai puţintică răbdare, stimabile. Nu dau voie nimănui să-şi permită, mă-nţelegi, să bănuiască măcar câtuşi de puţin pe Fănică. Pentru mine, stimabile, mă-nţelegi, să vie cineva să-mi bănuiască nevasta, pe Joiţica…

Brânzovenescu: Pe coana Joiţica, onorabile…

Farfuridi: Îmi pare rău, neică Zahario, noi nu…

Trahanache: (şi mai indignat) Ai puţintică răbdare… zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca fraţii, şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atitica rău… Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi dus director la Bucureşti, dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica… şi la dreptul vorbind, Joiţica a stăruit mai mult…

Farfuridi: Ei! Se-nţelege, damele sunt mai ambiţioase…

Trahanache: (şi mai indignat) Ai puţintică răbdare… Nu de ambiţ că ni era prieten, – pentru enteresul partidului. Cine altul ar fi putut fi prefect al nostru?

Farfuridi: S-ar mai fi găsit, poate.

Trahanache: Să-mi dai voie să nu te crez. Un om endependent, care a făcut servicii partidului, judeţului, ţării… şi mie, ca amic, mi-a făcut şi-mi face servicii, da!… Şi să veniţi d-voastră, tot din partid (cu ton de mustrare aspră) şi să bănuiţi că… să vă pronunţaţi cu astfel de cuvinte neparlemantare… Îmi pare rău…

Brânzovenescu: În sfârşit, noi…

Trahanache: Ai puţintică răbdare… Îmi pare rău… (indignat rău de tot.) Care va să zică unde nu înţelegeţi d-voastră politica, hop! Numaidecât trădare! Ne-am procopsit! Ce soţietate! Adevărat, bine zice fiu-meu de la facultate: unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are. (în culmea indignării.) Trădare! Bravos! Fănică trădător! Frumos! (pleacă.) Salutare! Salutare, stimabile! (iese foarte turburat prin fund.)

SCENA II
Farfuridi, Brânzovenescu stau un minut privind unul la altul
Farfuridi: Ei!… ţi-a plăcut venerabilul?

Brânzovenescu: E tare… tare de tot… Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului. Trebuie să mai aşteptăm.

Farfuridi: Să mai aşteptăm? Până când să mai aşteptăm?… Deseară, la sfârşitul întrunirii, parcă-l văz pe venerabilul că se scoală şi trage clopoţelul: „Stimabililor, aveţi puţintică răbdare: Candidatul Comitetului nostru este onor. d. Nae Caţavencu…”

Brânzovenescu: Moftologul!

Farfuridi: Nifilistul! – Şi bravo-n sus, şi bravo-n jos, şi mâine şi poimâine, nenea Ghiţă poliţaiul aleargă până-i iese limba de un cot şi ţi-l toarnă pe d. Caţavencu, care ne-a înjurat şi ne-a batjocorit de atâta vreme pe toate tonurile, deputat la colegiul II… Şi noi… să stăm cu mâinile în sân?… Peste poate!…

Brânzovenescu: Ce-o să faci? Te joc cu puterea?

Farfuridi: Ce să fac?… Batem o depeşă la Bucureşti, la Comitetul central, la minister, la gazete, scurt şi cuprinzător: (bătând cu pumnul drept în palma stângă, ca un telegrafist pe aparatul lui, sacadat, tot textul-proiect al depeşii) „Trădare! Prefectul şi oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Caţavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II… Trădare! Trădare! De trei ori trădare!”

Brânzovenescu: (scurt) E tare! prea tare! N-o iscălesc.

Farfuridi: (cu tărie, impunător) Trebuie să ai curaj ca mine! Trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!

Brânzovenescu: Aşa da, o iscălesc!

Farfuridi: O iscălim: „Mai mulţi membri ai partidului”…

Brânzovenescu: Da’ dacă ne cunoaşte slova la telegraf?

Farfuridi: Punem pe altcineva s-o scrie.

Brânzovenescu: Pe cine?

Farfuridi: Trebuie să găsim pe cineva să ni-o dea la telegraf! ‘Aide, Brânzovenescule.

Brânzovenescu: Numai să nu păţin ceva.

Farfuridi: (impunător) Trebuie să ai curaj: anonimă. Câte ceasuri sunt?

Brânzovenescu: Cinci.

Farfuridi: ‘Aide degrab’, între cinci şi şase fix se-nchide telegraful… (ies cu grabă.)

SCENA III

Pristanda: (singur, intră prin dreapta, e puţin mişcat) O făcurăm şi p-asta… şi tot degeaba. Am pus mâna pe d. Caţavencu… Când am asmuţit băieţii de l-a umflat, striga cât putea: „Protestez în numele Constituţiei! Asta e violare de domiciliu!” – Zic: „Curat violare de domiciliu! Da’ umflaţi-l!” Şi l-au umflat. L-am turnat la hârdăul lui Petrache. M-am întorsc cu birja acasă la el, am căutat prin toate colţişoarele, am ridicat duşamelele, am destupat urloaiele sobii, am scobit crăpăturile zidului: peste putinţă să dau de scrisoare. M-am întors la poliţie, l-am scotocit prin buzunare, peste tot: nu e şi nu e. L-am ameninţat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoţii de cai,… degeaba: nu spune decât numai şi numai coanii Joiţichii. O caut şi nu o găsesc; acasă nu-i, aici nu e… A! Iacăt-o… Coană Joiţico!

SCENA IV
Pristanda şi Zoe
Zoe: (venind repede din fund) Ghiţă, bine că te găsesc.

Pristanda: Şi eu vă căutam, coană Joiţico…

Zoe: Ghiţă, Ghiţă, ce-am aflat? Ce aţi făcut? Aţi înnebunit? Adineaori, când ieşeam de-acasă, am aflat de la doctorul că te-ai dus cu jandarmii, ai călcat casa lui Caţavencu, l-ai luat pe sus şi l-ai dus la poliţie, la arest! Cum ai făcut asta?

Pristanda: Ordin verbal de la conul Fănică.

Zoe: Unde e Fănică?

Pristanda: Nu ştiu, îl caut şi eu.

Zoe: Şi pentru ce l-aţi arestat pe Caţavencu?

Pristanda: Pentru ca să-i apucăm scrisoarea.

Zoe: Şi ai apucat-o?

Pristanda: Nu, coană Joiţico, după cât am căutat şi pe dânsul şi la el acasă, scrisoarea este ascunsă altundeva.

Zoe: Ghiţă, m-aţi nenorocit! Scrisoarea o să fie publicată mâine şi aţi făcut şi scandal degeaba. Dăscălimea o să urmeze înainte cu gazeta şi în lipsa lui… Ce-o să zică la Bucureşti guvernul, când o afla că aţi violat domiciliul lui Caţavencu şi l-aţi restat în ajunul alegerilor, după ce guvernul era asigurat că toate au să se petreacă cu bine şi cu linişte?… Cum o să mai poată rămâne Fănică prefect?

Pristanda: Coană Joiţico, am uitat să vă spui: după câte făgăduieli şi ameninţări i-am făcut lui Caţavencu, mi-a răspuns că în zadar mai stăruiesc şi că la urma urmelor nici nu mai vrea să stea de vorbă cu nimini, dar cu nimini, decât numai cu d-voastră.

Zoe: Cu mine?… Du-te, Ghiţă, du-te degrabă, dă-i drumul şi roagă-l din partea mea să poftească aici… Îl aştept…

Pristanda: Numai dacă conul Fănică…

Zoe: Dacă ţii la tine, dacă ţii la familia ta, Ghiţă…

Pristanda: Cum să nu ţiu, coană Joiţică? Unsprece suflete!

Zoe: Du-te degrabă, într-un suflet, şi să nu vii fără Caţavencu. Poartă-te bine cu el. Ia o birjă şi vino-ntr-o clipă.

Pristanda: Ascult!

Zoe: Ai venit?

Pristanda: M-am dus!…

SCENA V

Zoe: (agitată, scoate gazeta şi citeşte) „În numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate cătră o damă de mare influenţă. Originalul va sta la mine la dispoziţia curioşilor, în biuroul nostru de redacţie. Atât pentru astăzi. A bon entendeur salut!…” Ce mai e de făcut?… (se primblă agitată, apoi se opreşte ca în faţa unei inspiraţii.) Trebuie să alegem pe Caţavencu. Nu mai încape vorbă, nu mai e vreme de stat la gânduri. Cu un mişel ca el, când ne ţine la mână aşa de bine, lupta ar fi o copilărie, o nebunie… Fănică… trebuie să se învoiască… trebuie… Ei! Ş-apoi! Mai la urmă Caţavencu poate fi tot aşa de bun deputat ca oricare altul… Dar unde e Fănică? Unde poate să fie?…

SCENA VI
Zoe şi Tipătescu (venind din fund)
Tipătescu: Zoe! Aici eşti?

Zoe: Fănică!… Te aşteptam… Ce ai făcut? Ai arestat pe Caţavencu. Te-ai gândit bine la ce ai făcut? Cum ţi-a venit să faci una ca asta? Pentru ce ai făcut-o?

Tipătescu: (nervos) Pentru ce? Pentru ce? Tu mă întrebi pentru ce? Pentru nerozia care ai făcut-o tu, pentru ca să evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijenţă. Se poate atâta distracţie! Atâta nebăgare de seamă! O scrisoare de amor s-o arunci în neştire într-un buzunar cu batista, şi s-o pierzi ca şi cum ai pierde o hârtie indiferentă, ca un afiş, după ce ai ieşit de la reprezentaţie… La atâta lipsă de judecată, să-ţi spui drept, nu m-aşteptam! Ce Dumnezeu! Eşti femei în toată firea, nu mai eşti copil. Atâta neglijenţă nu se pomeneşte nici în romane, nici într-o piesă de teatru.

Zoe: Judecă-mă, Fănică, judecă-mă… (plânge.) Da, aşa e… am fost o copilă… am făcut o nerozie fără seamăn; dar acuma trebuie îndreptată. Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la minemăcar un moment în viaţa ta, scapă-mă… scapă-mă de ruşine! Tu eşti bărbat, nu-ţi pasă! Pentru tine, afişarea intrigii noastre n-ar fi o nenorocire… dar pentru mine… Fănică, gândeşte-te… gândeşte-te. (plânge.)

Tipătescu: Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Caţavencu…

Zoe: În zadar, Fănică; Caţavencu poate muri astăzi, mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. Dumnezeule! Cum or să-şi smulgă toţi gazeta, cum or să mă sfâşie, cum or să râză!… O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta… În orăşelul ăsta, unde bărbaţii şi femeile şi copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv… dar încă având motiv… şi ce motiv, Fănică!… Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!… Şi eu, Fănică, în timpul ăsta, ce să fac? Să mor? Să mor dacă voieşti… Pentru că după asta nu o să mai pot trăi.

Tipătescu: Atunci, dacă nu e altă scăpare… Zoe! Zoe! Mă iubeşti…

Zoe: Te iubesc, dar scapă-mă.

Tipătescu: Să fugim împreună…

Zoe: (retrăgându-se) Eşti nebun? Dar Zaharia? Dar poziţia ta? Dar scandalul şi mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?…

Tipătescu: (descurajat) Atunci nu ne mai rămâne nimica de făcut?

Zoe: Ba da!

Tipătescu: Ce?

Zoe: Să sprijinim candidatura lui Caţavencu!

Tipătescu: (sărind) Peste putinţă!

Zoe: Să-l alegem!

Tipătescu: Niciodată.

Zoe: Trebuie.

Tipătescu: O dată cu capul! Te gândeşti la ce spui? Iată pe ce depeşe am pus mâna adineaori, a adus-o la telegraf canalica care a găsit scrisoarea ta, beţivul de ieri. E o depeşe anonimă. Am oprit-o şi am dat ordin la telegraf să nu mai expedieze nimica fără ştirea mea; dar ştiu eu ce poate conţine o depeşe cu cheie?… Iată: „Trădare! Prefectul şi oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Caţavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II. Trădare, trădare, de trei ori trădare… Mai mulţi membri ai partidului…” …Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu, nu!… Spune-mi, să căutăm, să găsim alt mijloc?

Zoe: (zdrobită) Alt mijloc nu văz,… alt mijloc nu este.

Tipătescu: Atunci…

Zoe: Atunci… (înecată) lasă-mă, lasă-mă în nenorocire… lasă-mă să mor de ruşine… Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit tot pentru tine… Iată unde m-ai adus! Iată cât plăteau jurămintele tale! M-ai adus la moarte – pentru că (hotărâtă) mă omor înainte de izbucnirea scandalului, astăzi, acuma, aici! – M-ai adus la moarte, şi mă poţi scăpa, şi mă laşi să mor… (plânge.)

Tipătescu: Zoe! Zoe!

Zoe: Lasă-mă… Dacă ambiţia ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de ruşinea mea, de viaţa mea, lasă-mă! Să mor… (plângând.) Să mor cu siguranţa că opt ani de zile m-ai amăgit în fiecare minută, că nu m-ai iubit niciodată… niciodată… niciodată…

Tipătescu: Zoe! Să vedem, să ne mai gândim!

Zoe: Nu mai e vreme de gândit, Fănică! Fiecare minută care trece mă apropie de pieire… Trebuie să te hotărăşti!

Tipătescu: (în luptă cu el însuşi) Să mă hotărăsc! Să mă hotărăsc…

Zoe: (înecată) Adineaori, în Lipscani, am aflat de arestarea lui Caţavencu. Am alergat ca o nebună la redacţie. Iată ce foaie au scos comitetul lor. (îi dă foaia, Tipătescu o citeşte încet.) Înţelegi la ce trebuie să ne aşteptăm după arestarea lui.

Tipătescu: Omul ăsta îşi joacă viaţa!

Zoe: Nu şi-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea; pentru că încă o dată îţi spui… din două una: ori tu mă iubeşti şi eu trăiesc, şi atunci lupta e peste putinţă cu Caţavencu – trebuie să-mi cedezi; ori nu, şi atuncea mor, şi dacă mă laşi să mor, după ce-oi muri poate să se-ntâmple orice… (zdrobită.) Sunt horărâtă… (revenindu-i deodată toată energia.) Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările (cu energie crescândă) şi am să lupt! şi cu tine am să lupt, pentru că acuma tu eşti piedica a mai grea, care mă opreşte să-mi capăt iar liniştea!… Da, sunt hotărâtă, şi trebuie să biruiesc tot, şi pe tine… aşa de hotărâtă sunt, încât adineaori am poruncit lui Ghiţă să meargă să dea drumului lui Caţavencu şi să-l poftească aici din partea mea….

Tipătescu: Femeie nebună! Ce ai făcut?

Zoe: Am făcut ce am crezut că trebuie să fac. Dacă nu nu vrei să sprijini pe Caţavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi, ca să mă scapi – atunci eu, care voi să scap, îl sprijin eu, îl aleg eu…

Tipătescu: Cum?

Zoe: Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Caţavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Caţavencu. În sfârşit, cine luptă cu Caţavencu luptă cu mine… Aide, Fănică, luptă, zdrobeşte-mă, tu care ziceai că mă iubeşti! Să vedem! (pleacă spre dreapta.)

Tipătescu: Zoe!

Zoe: Lasă-mă! (iese.)

Tipătescu: (urmărind-o) Zoe! Zoe! (iese după ea. O clipă scena goală.)

SCENA VII
Ghiţă Pristanda şi Caţavencu
Pristanda: (apărând în fund şi făcând loc cu respect lui Caţavencu să treacă) Poftiţi, cocoane Nicule, poftiţi… (umilit) şi zău, să pardonaţi, în consideraţia misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloşi la datorie. D-voastră ştiţi mai bine ca mine… aşa e poliţaiul: tată să-ţi fie -trebuie să-l ridici? Îl ridici! N-ai ce-i face: e misie. De aiai (foarte rugător) mă rog să pardonaţi…

Caţavencu: Îmi pare rău, Ghiţă, că mai stăruieşti cu scuzele tale… Adică noi nu ştim cum merge poliţia? (sentenţios.) Într-un stat constituţional un poliţai nu e nici mai mult nici mai puţin decât un instrument!

Pristanda: Curat instrument!

Caţavencu: Nu braţul care loveşte, voinţa care ordonă e de vină… Eu chiar am scris un articol în privinţa asta. Nu ştiu dacă l-aţi citit?

Pristanda: Trebuie să-l fi citit, coane Nicule; eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna; că să nu vă uitaţi la mine… adică pentru misie… (misterios) altele am eu în sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget mică…

Caţavencu: Şi în sfârşit, cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călăul?

Pristanda: Curat, coane Nicule!

Caţavencu: (schimbând tonul) Cetăţene, nu uita condiţia cu care am venit aici! Am venit în casa prefectului, nu voi însă să dau ochii cu el, nu mă pot aşa de ieftin compromite. Am venit chemat de doamna Trahanache, pe dânsa voi să văz.

Pristanda: Mai e vorbă, coane Nicule, pe coana Joiţica, pe dumneei… conul Fănică nici nu e aicea… Poftiţi, poftiţi, şedeţi, coane Nicule, mă duc să spui coanii Joiţichii că aţi venit… (vrea să plece.)

Caţavencu: Poţi să-i adaogi chiar că mă grăbesc să mă întorc în temniţa unde m-a aruncat dizgraţia dumneei.

Pristanda: Ascult. (aparte.) Mare pişicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! (iese aruncând priviri furişe de admiraţie cătră Caţavencu.)

SCENA VIII

Caţavencu: (singur) În sfârşit, capitulează! Se putea altfel?… Iubitul, scumpul, venerabilul nenea Zaharia (râde) parcă-l auz deseară proclamându-mă candidat al colegiului. Sărmanul Farfuridi!… (grav.) Scopul scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta!… Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte… atât mai bine pentru mine! Îşi pierde minţile, atât mai rău pentru el! Mă arestează, atât mai bine pentru mine! Coana Joiţica, mai cuminte ca toţi, mă cheamă, şi eu, politicos, iată-mă, gata să-i sărut mâna cu respect… Mă rog, n-ai ce-i face: mâna care-ţi dă mandatul!… Dar… unde e coana Joiţica?… nu văz pe coana Joiţica… (Se-ntoarce spre fund, apoi spre stânga, în fine spre dreapta. În momentul acesta apare Tipătescu în uşa din dreapta, unde stă un moment nemişcat. Gest de surpriză din partea lui Caţavencu. Aparte.) Tipătescu! O preferam pe ea!

SCENA IX
Caţavencu, Tipătescu
Tipătescu: (a apărut în dreapta cu aerul încruntat şi pumnii încleştaţi, a stat în uşe, a mers apoi liniştit la uşa din fund, măsurând din ochi pe Caţavencu, şi s-a oprit în fund un moment; aparte) Ţine-mă, Doamne!

Caţavencu: (jenat) Stimabile domn, scuzaţi-mă dacă v-ar părea că mă prezint la d-voastră astfel, într-un mod neregulat… Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de poliţaiul d-voastre, după ordinile… şi nu m-şteptam să vă întâlnesc…

Tipătescu: (aparte) Impertinent!

Caţavencu: Pentru că mi se spusese că eram chemat de… altfel nici nu aş fi venit… În fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi… dacă sunt liber – şi nu cer nimic mai mult – mă retrag îndată…

Tipătescu: (care a tot bătut din călcâi cu impacienţă, coboară încet, rar şi cu dinţii strânşi) Iubite şi stimabile d-le Caţavencu, nu înţeleg pentru ce între doi bărbaţi, cu oarecare pretenţie de seriozitate, să mai încapă astfel de meşteşuguri şi rafinării de maniere, astfel de tirade distilate, când situaţia lor e aşa de limpede… Eu sunt un om căruia-i place să joace pe faţă… Să-mi dai voi să-ţi spui ceva… Ia poftim, ia poftim, mă rog. (îi oferă un scaun, aparte.) Să fiu cuminte. Ce bine că-i Zoe dincolo!

Caţavencu: Stimabile domn, d-tale îţi place să joci pe faţă, primesc; mie-mi place să joc scurt, scurt. (gest de retezare.) Situaţia noastră o putem dezlega numaidecât. (Tipătescu îi oferă jeţul, el îl respinge uşor.) Mulţumesc.

Tipătescu: (acelaşi joc) Ia poftim, mă rog, ia poftim!

Caţavencu: (acelaşi joc) Mulţumesc!

Tipătescu: (privind ţintă la Caţavencu şi cu tonul mârâit) Poftim de!…

Caţavencu: (care s-a retras puţin, cedează în sfârşit şi cade pe fotoliu cam fără voie) Mulţumesc.

Tipătescu: Aşa. (şade aproape de el, Caţavencu se cam retrage. Tipătescu se îndeasă spre el, Caţavencu acelaşi joc, şi iar.) Astfel dar, onorabile domn, d-ta, – prin ce mijloace nu-mi pasă! – posedezi o scrisoare a mea, care poate compromite onoarea unei familii…

Caţavencu: (gest) A!

Tipătescu: Mă iartă că te-am ofensat. Să fiu şi mai scurt… Iată: d-ta eşti un om practic, d-ta posedezi un lucru care-mi trebuie mie. Eu viu şi-ţi zic: (cu multă afabilitate) mă rog, onorabile domn, ce-mi ceri d-ta în schimbul acelui lucru?

Caţavencu: (naiv) Cum, nu ştii?

Tipătescu: (asemenea) Nu…

Caţavencu: (asemenea) Nici măcar nu vă dă-n gând?

Tipătescu: (asemenea) Nu… d-aia întreb…

Caţavencu: Stimabile domn, (cu dignitate) un om politic…

Tipătescu: (cu pofidă) Adică d-ta…

Caţavencu: Dă-mi voie… Un om politic trebuie, mai ales în nişte împrejurări politice ca acelea prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare ce, dacă vom lua în consideraţie trecutul oricărui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru…

Tipătescu: (impacientat, bătând din călcâi) Mă rog, onorabile, încă o dată… (răspicat) ce-mi ceri d-ta în schimbul acelei scrisori? Scurt! Scurt! (repetă gestul de retezare al lui Caţavencu.)

Caţavencu: Ei?… Dacă este aşa, dacă voieşti scurt, iată: voi (rugător) să nu mai combaţi, ceva mai mult, să-mi sprijini candidatura…

Tipătescu: (vrând să izbucnească) Candidatura d-tale! (stăpânindu-se.) Onorabile domn, nu ţi se pare că ceri prea mult?…

Caţavencu: Atuncea d-ta, care mi-ai propus schimbul, care-mi faci întrebarea, trebuie să răspunzi…

Tipătescu: (apropiindu-se şi îndesându-se înspre Caţavencu, se repetă jocul de scenă de mai sus) Ba zău, spune, nu ţi se pare prea mult? ‘Ai? Ce zici?

Caţavencu: (naiv) Nu.

Tipătescu: (cu insinuare) Dacă s-ar retrage Comitetul permanent şi am rezerva un loc pentru prea iubitul d. Caţavencu?…

Caţavencu: (zâmbind şi cu bonomie) E un nimic, stimabile…

Tipătescu: Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi acelaşi d. Caţavencu?…

Caţavencu: (asemenea) E puţin, onorabile…

Tipătescu: Dacă în locul de primar, vacant acum, şi în locul de epitrop-efor la Sf. Nicolae s-ar numi tot nenea Caţavencu? ‘Ai? (Caţavencu surâde cu un gest de refuz.) Şi dacă şi moşia „Zăvoiul” din marginea oraşului…

Caţavencu: (zâmbind asemenea) Dă-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patri noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare (mângâie şi umflă cuvintele distilându-şi tonul şi accentul) ce, dacă vom lua în consideraţie, trecutul unui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieşit din…

Tipătescu: (bătând impacient din călcâi şi întrerupându-l) Ei! Să lăsăm frazele, nene Caţavencule! Astea sunt bune pentru gură cască… Eu sunt omul pe care d-ta să-l îmbeţi cu apă rece?… Spune, unde să fie! Bărbăteşte: ce vrei de la mine? (se ridică fierbând.)

Caţavencu: (ridicându-se şi el) Ce vreau? Ce vreau? Ştii bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi… între fruntaşii politici… Vreau…

Tipătescu: (fierbând) Ce vrei?

Caţavencu: (asemenea) Vreau… mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! Nimic! Nimic! (după o pauză, cu insinuare caldă şi crescândă.) Mi se cuvine!… Te rog!… Nu mă combate… Susţine-mă… Alege-mă. Poimâine, în momentul când voi fi proclamat cu majoritatea cerută,… în momentul acela vei avea scrisoarea (cu multă căldură)… pe onoarea mea!

Tipătescu: (aproape să izbucnească) Pe onoarea ta?… Şi dacă nu pot să te aleg?…

Caţavencu: Poţi!

Tipătescu: (pierzându-şi cumpătul din ce în ce) Şi dacă nu voi? – Zi că nu voi să te aleg?

Caţavencu: (îndârjit) Trebuie să vrei.

Tipătescu: (d-abia mai stăpânindu-se) Uiţi că nu e bine să te joci cu un om ca mine astfel. Nu! Nu! Nu voi să te aleg!

Caţavencu: Trebuie!

Tipătescu: Nu!

Caţavencu: Trebuie să vrei, dacă ţii câtuşi de puţin la onoarea…

Tipătescu: (izbucnind) Mizerabile! (Caţavencu face un pas înapoi.) Canalie neruşinată! Nu ştiu ce mă ţine să nu-şi zdrobesc capul… (se repede, ia un baston de lângă perete şi se întoarce turbat cătră Caţavencu.) Mişelule! Trebuie să-mi dai aci scrisoarea, trebuie să-mi spui unde e scrisoarea… ori te ucid ca pe un câine! (se repede năvală la el. Caţavencu ocoleşte masa şi canapeaua, răstoarnă mobilele şi se repede la fereastră, pe care o deschide de perete îmbrâncind-o în afară.)

Caţavencu: (tremurând, strigă la fereastră în afară) Ajutor! Săriţi! Mă omoară vampirul! Prefectul asasin! Ajutor!

SCENA X
Aceiaşi – Zoe venind repede din dreapta
Zoe: (repezindu-se între Caţavencu şi Tipătescu, rugătoare şi foarte emoţionată) Domnule Caţavencu, domnule, pentru Dumnezeu! Te rog, nu striga… Fănică, ai înnebunit?… Domnule Caţavencu… mă rog…

Caţavencu: (emoţionat şi el) Cum să nu strig, doamnă?

Tipătescu: (zdrobit de mişcare, ştergându-şi fruntea şi căzând pe un scaun la dreapta) Mişel! Mişel! Mişel!

Zoe: (rugătoare) Domnule Caţavencu, cer scuze pentru momentul de iuţeală care l-a făcut pe Fănică să uite…

Caţavencu: Nu încap scuze, doamnă… trebuie să ies d-aci numaidecât: nu mai pot sta un moment într-o casă unde-mi este viaţa în primejdie!…

Zoe: Domnule Caţavencu, în sfârşit d-ta eşti un om cuminte, un om practic, d-tale îţi este indiferent de la cine ţi-ar veni aceea ce-ţi trebuie aşa de neapărat…

Caţavencu: Nu-nţeleg…

Zoe: Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. Ai jurat pe onoarea d-tale că poimâine când ăi fi proclamat, vei da scrisoarea aceluia ce te-ai face să fii ales… Ei! Eu te aleg, eu şi cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea… Primeşti?…

Caţavencu: (ca lovit de o idee) Primesc…

Zoe: (încet cătră Tipătescu, care stă cufundat în gânduri pe fotoliu) Şi înţelegi că atunci, când, luptând cu tine, voi căpăta scrisoarea,… tot,… tot,… Fănică, va fi isprăvit între noi (tare). Suntem deplin înţeleşi, domnule Caţavencu…

Caţavencu: Da, madam, pe deplin… dar… (îi face semn cătră Tipătescu.)

Zoe: (stăruind lângă Tipătescu) Fănică! Fănică! Hotărăşte-te! Poţi fi tu duşmanul liniştii mele?… Spune!… (rugându-l frumos) Fănică!…

Tipătescu: (nemaiputând lupta şi sculându-se) În sfârşit, dacă vrei tu… fie!… Întâmple-se orice s-ar întâmpla… (cu hotărâre.) Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia… prin urmare şi al meu! Poimâine eşti deputat!…

Zoe: (triumfătoare) A!

Caţavencu: Poimâine veţi avea… (se aude zgomot afară, vocea lui Trahanache: „Ai puţintică răbdare!”)

Zoe: Nenea!

Tipătescu: Zaharia!

Caţavencu: Venerabilul!

Tipătescu: Repede, ascundeţi-vă amândoi… Nu trebuie să vă vază…

(Zoe iese degravă în stânga, Tipătescu cu Caţavencu la dreapta.)

SCENA XI

Trahanache: (singur) Nimeni?… Şi dobitocul de fecior mi-a spus că Fănică şi Zoe sunt aici… (merge la uşa din dreapta şi bate cu discreţie.) Nimeni! (asemenea în stânga.) Nimeni! (vrea să plece prin fund şi ca şi când şi-ar aduce aminte de ceva.) A! Era să uit! (şade la masa de scris, ia condei şi hârtie şi scrie, citind.) „Dragă Fănică, te-am căutat! Mă întorc peste o jumătate de ceas. Trebuie să ne vedem înainte de întrunire. Aşteaptă-mă negreşit; nu ieşi: ai puţintică răbdare… Trahanache…” (pune scrisoarea la vedere pe masă.) Acuma să dăm de căpătâiele firelor iubitului nostru d. Caţavencu. (iese prin fund repede. Un moment scena goală; apoi uşile din dreapta şi din stânga se deschid binişor. Din stânga iese Zoe, din dreapta Tipătescu şi Caţavencu.)

SCENA XII
Tipătescu, Caţavencu, Zoe, apoi Cetăţeanul turmentat
Tipătescu: Blestemată politică! Un moment să n-ai pace! (merge la uşa din fund şi o închide.) Suntem în linişte… (lui Caţavencu.) Eu merg la telegraf să-ţi anunţ la Bucureşti candidatura… d-ta aşteaptă acasă un cuvânt al meu… Deseară, la întrunire, fii cu tact… trebuie mult tact. (se aud în fund bătăi în uşă; toţi din scenă tac şi nu mişcă; iar bătăi, apoi trei fluierături.) E Ghiţă, ăsta e semnalul lui! (merge şi deschide uşa din fund, prin care apare Cetăţeanul, fluierând ca de mirare.)

Tipătescu: Iar? (se dă înapoi.)

Caţavencu: Omul meu! (se dă cam la spatele Zoii.)

Cetăţeanul: Da, iar eu! (sughite.) Am venit pentru istoria aia de care am vorbit az-dimineaţă… Ce facem? Iacă, mâine începe… Eu… pentru cine votez?

Tipătescu: (ţinându-i calea să nu coboare în scenă) Pentru cine? Pentru cine? Lasă-mă în pace, cetăţene: ai ajuns de nesuferit… Votează pentru cine pofteşti…

Cetăţeanul: Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba pe poftă…

Tipătescu: Ei! Lasă-mă-n pace, administraţia nu voieşte să influinţeze câtuşi de puţin pe nimini.

Caţavencu: (intervenind) Pardon, daţi-mi voie: mie-mi pare din contra că într-un stat constituţional, mai ales într-un stat tânăr ca al nostru, administraţia ar trebui să…

Zoe: (asemenea) Se-nţelege…?

Cetăţeanul: (cătră Caţavencu) Ei! Onorabilul! Nu te vedeam; sluga! O mie de ani pace! Şi zi, mă lucraşi, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului… pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea… bravos! Dom’le Nae.

Caţavencu: A! A!

Zoe: Fănică! Fănică! Trimite-l… e nesuferit!

Tipătescu: (nervos) În sfârşit, cetăţene, te rog lasă-ne cu binişorul, lasă-ne… Ce pofteşti de la mine?

Cetăţeanul: Nu ţi-am spus? (sughite.) Mâine începe… Ei? (sughite.) Eu pe cine aleg? Pentru cine?… (face semnul votării şi sughite.)

Zoe: Pentru d. Nae Caţavencu.

Cetăţeanul: Pentru… (sughite şi pufneşte de râs.) Nu mă-nnebuni că ameţesc…

Tipătescu: (din ce în ce mai nervos, luând pe Cetăţeanul de mână şi zguduindu-l) Pentru că eşti un om viţios…

Cetăţeanul: Nu mă smuci, că ameţesc!

Tipătescu: (asemenea) Pentru că te-ai lăsat să-ţi ia din buzunar, să-ţi fure scrisoarea…

Cetăţeanul: Ei! Nu face nimica, poate mai găsim alta…

Tipătescu: Lasă-mă să vorbesc… pentru că eşti…

Cetăţeanul: Lasă-mă să vorbesc… pentru că eşti…

Cetăţeanul: Alegător…

Tipătescu: Nu… beţiv… viţios… păcătos.

Zoe: Fănică!…

Tipătescu: Da, beţiv… uite şi acuma eşti turmentat, eşti băut…

(Caţavencu râde.)

Cetăţeanul: Aş!

Tipătescu: (cu dezgust) Uite, nenorocitule! Miroşi cale d-o poştă… (îl împinge.)

Cetăţeanul: (şovăind) Ăsta este mirosul meu naturel…

Tipătescu: Miroşi a rom…

Cetăţeanul: Ei bravos! Vrei să miros a gaz?

Tipătescu: Ei! Pentru toate astea trebuie să-ţi dai votul lui onorabilul d. Caţavencu… Pentru aşa alegător, mai bun ales nici că se putea…

Zoe: Fănică!…

Caţavencu: Totdeauna ironic, (zâmbind) stimabile!

SCENA XIII
Aceiaşi – Farfuridi, Brânzovenescu şi Trahanache
Tipătescu: (montându-se treptat) Da, pentru d. Caţavencu lucrăm noi, pe d-sa noi îl sprijinim, pe d. Caţavencu să-l alegeţi d-voastră. Şi nu-l sprijinim de silă, îl sprijinim pentru că dumnealui este cel mai onest concetăţean al nostru…

Zoe: Fănică, fii calm…

Tipătescu: Da, sunt calm… Pentru că dumnealui (Farfuridi, Brânzovenescu şi Trahanache apar în fund şi ascultă. Cei dintâi arată tot ce se petrece în scenă celui d-al treilea) nu e ca alţii mişel, pentru că nu e ca alţii canalie, nu e ca alţii infam… (se montează din ce în ce)… pentru că încă o dată, la alegători ca d-ta, cu minte, cu judecată limpede, cu simţ politic, nu se poate mai bun reprezentant decât d. Caţavencu, (apăsând) onorabilul d. Caţavencu! (Tipătescu împinge cu scârbă pe Cetăţeanul turmentat.)

Caţavencu: (zâmbind cu bonomie) Ce răutăcios!

Brânzovenescu: (din fund) A!

Farfuridi: (lui Trahanache) Iacă trădarea! Când îţi spuneam, venerabile!… (coboară toţi.)

Trahanache: Ei! Ai puţintică răbdare!

Zoe: Nene! (se repede la Trahanache şi-l trage deoparte unde-i vorbeşte încet şi cu multă mişcare. Caţavencu şi Cetăţeanul turmentat vorbesc de altă parte asemenea.)

Tipătescu: Ei! Lăsaţi-mă toţi în pace!

Farfuridi: Te lăsăm, stimabile, dar mergem la Bucureşti…

Brânzovenescu: Şi vom spune tot…

Tipătescu: (aparte) Duceţi-vă la dracul! (trece lângă Trahanache şi Zoe.)

Farfuridi: La ziare!

Brânzovenescu: La Comitetul electoral central!

Farfuridi: La guvern!

Cetăţeanul: (arătând pe Farfuridi şi Brânzovenescu lui Caţavencu) Oleu!… Fugi că ameţesc! (Caţavencu şi Cetăţeanul turmentat convorbesc foarte mişcat deoparte cu Farfuridi şi Brânzovenescu.)

Trahanache: În sfârşit, ce e, Fănică?

Tipătescu: Nu mă-ntreba pe mine, nene Zahario!

Zoe: (cu energie) Nici o vorbă, nene, trebuie…

Trahanache: De ce?

Zoe: (precipitată) Dacă mă iubeşti, dacă ţii la mine, acuma tăcere; îţi spun pe urmă tot. (vorbesc încet toţi trei.)

Caţavencu: (cătră Farfuridi şi Brânzovenescu) Daţi-mi voie, stimabile, nu d-voastră veţi avea mai multă încredere faţă cu înaltele locuri decât onorabilul (toţi ascultă, Tipătescu se plimbă agitat în fund) d. Tipătescu, prefectul cel mai onest!…

Trahanache: Da!

Caţavencu: Cel mai integru!…

Trahanache: Da!

Caţavencu: Cel mai credincios!…

Zoe: Fireşte!

Caţavencu: Daţi-mi voie să vă spun că toate zbuciumările d-voastră sunt numai şi numai chestii personale, şi când vin nişte asemenea persoane… ca d-voastră…

Cetăţeanul: Nanana!

Farfuridi: Care va să zică şi insulte!

Brânzovenescu: Bravos!

Caţavencu: Chestie de tarabă, onorabile! Daraveri de clopotniţă, stimabile!

Zoe: (cătră Trahanache) Se-nţelege!

Caţavencu: Alegătorii vor vorbi…

Zoe: (îndemnând pe Cetăţeanul turmentat şi pe Trahanache) Da, alegătorii vor vorbi.

Trahanache: Da, alegătorii vor vorbi, fireşte!

Cetăţeanul: (serios) Da, noi vom vorbi!

SCENA XIV
Aceiaşi – Ghiţă Pristanda venind fuga din fund, cu o depeşă-n mână

Pristanda: Coane Fănică! O depeşă fe-fe urgentă!

Zoe: O depeşă! (se-ntorc toţi spre fund.)

Tipătescu: (deschide nervos depeşa şi citeşte) „Cu orice preţ, dar cu orice preţ, colegiul d-voastră al II-lea trebuie să aleagă pe D. Agamemnon Dandanache. (toţi mişcare.) Se face din aceasta pentru d-voastră o înaltă şi ultimă chestie de încredere”… A!

Farfuridi şi Brânzovenescu: Aha!

Zoe: (cu toată energia) A! Nu se poate! Vom lupta contra oricui… Vom lupta contra guvernului!… (Tipătescu a căzut obosit pe un scaun.)

Trahanache: Ai puţintică răbdare!

Zoe: Da, nene! Vom lupta contra guvernului!

Caţavencu: Da, vom lupta contra guvernului! (Caţavencu, Zoe şi Trahanache de o parte, Farfuridi, Brânzovenescu frecându-şi mâinile cu satisfacţie de altă parte; Ghiţă în fund; Tipătescu obosit pe scaun, ca şi cum n-ar lua parte la ce se petrece. Cetăţeanul turmentat în mijloc.)

Cetăţeanul: (târât de curent) Da! Vom lupta contra… (sughiţând şi schimbând tonul)… adică nu… Eu nu lupt contra guvernului…

(Cortina)