Cu viii nu mai am de-a face
De mult,

Şi foarte des, când totul tace,
Chemând pe morţi, ce dorm în pace,
I-ascult.
Din gropi ei vin şi mă-nconjoară,
Ei vin,

Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfăşoară
Deplin.
Din lumea lor necunoscută,
Răsar,

Şi când şoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
Tresar.
Îi simt pe loc ce au să vie,
Căci sunt

Ca un parfum de vecinicie
Sau ca o floare-albăstrie
În vânt.
Pe zidul alb de la odaie,
Urcând,

Zăresc uşoara lor văpaie
Verzuie, oacheşă, bălaie,
Pe rând.
Cu totul osebiţi de lume,
Uşori,

Dorinţi, nici griji n-au să-i consume,
Suavi ca nişte dulci parfume
De flori.
Sunt din atome nevăzute
Ţesuţi,

Ş-amestecaţi pe întrecute,
Resimt plăceri necunoscute,
Tăcuţi.
Iubind simţirea ce mă poartă
Spre ei,

Sunt însetat de-aceeaşi soartă,
Căci nu se află-n lumea moartă
Mişei.
O! morţi frumoşi, veniţi întruna…
Cu voi

Nu vine ura, nici minciuna
Să răscolească iar furtuna
Din noi.

Ce înseamnă să iubeşti?

Să iubeşti înseamnă să creşti
fără să se piardă ceva
din inima ta

Dacă nu crezi, poţi să te întorci
la anii de dinainte
şi-o să simţi că dragostea unei mame
niciodată nu minte

Să iubeşti, fetiţa mea, înseamnă să auzi,
chiar cu mâinile pe urechi,
de la orice depărtare,
cum ticăie inimile făpturilor mici
într-o Inimă mare

Să înţelegi pe câte limbi bodogăneşte
un ceas
despre timpul nesfârşit al iubirii
care de trăit ne-a rămas

Să iubeşti e basmul cel mai frumos
din cărticelele tale
nemaipomenit ilustrate

Singura poveste pe care,
dacă ai grijă să îţi păstrezi
sufletul de copil,
poţi oricând să o transformi
în realitate

Pe balta clară barca molatică plutea…
Albeţi neprihănite curgeau din cer; — voioase
Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase;
Oh! alba dimineaţă, şi visul ce şoptea,
Şi norii albi — şi crinii suavi — şi balta clară,
Şi sufletul — curatul argint de-odinioară
Oh! sufletul! — curatul argint de-odinioară.

A sosit !

Cine-a sosit?
Noi pe nimeni n-am poftit !

Toamna, iat-o !
E aici !

N-o vedem !
Nu ştim ce zici !

Bine,-atunci cine-a lăsat
coji de nuci în vârf
de pat ?

Sau, în prag,
plini de noroi,
pantofiorii cei mai noi ?

Iar umbrela de ce-n soare
de trei zile şi-o culoare
stă,
să-mi spuneţi,
vreau să ştiu !

Fi’ndcă s-a făcut târziu !

Şi suntem copii cuminţi !

Şi-am dus singuri înapoi
vara,-acasă,
la părinţi !

Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Incet gandita, gingas cumpanita;
Esti ca o floare, anume inflorita
Mainilor mele, care te-au deschis.

Esti ca vioara, singura ce canta
lubirea toata pe un fir de par,
Si paginile tale, adevar,
S-au tiparit cu litera cea sfanta.

Un om de sange ia din pisc noroi
Si zamliseste marea lui fantoma
De reverie, umbra si aroma,
Si o pogoara vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnica se pare,
Pe cat e ghiersul cartii de frumos.
Carte iubita, fără de folos,
Tu nu raspunzi la nicio intrebare.

(1927)

Sfat… Ileana, ce de-o vreme
S-a-nălţat spălătoreasă,
Stă la vorbă cu Dumitru
Ce-a ajuns fecior în casă.

„Mă Dumitre, ian ascultă,
Mă gândesc întotdeauna
Ce-iparol doner aceea
Ce şi-o spun boierii-ntr-una?”

„De, Ileano, e o vorbă
Nici de bine, nici de hulă,
Cum ar fi la noi, de pildă…
Cum să zic…? Astă căciulă!”

Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că eşti pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ţi-am pus, din vale
Roşii strămători de bete,
Să fii drag aşa la fete,
Cum eşti drag măicuţii tale,
Dragul mamei, drag.

Ieri pe când cântau cocoşii,
Peste piept ţi-am pus
La cămaşă panglici roşii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Şi cocoşii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca faţa
Soarelui de sus.

Dormi în pace şi te scoală
Tânăr plugărel!
Azi prin somn mi-ai râs în poală
Şi te-am dus plângând sub cruce.
Maica Domnului când vine
Pune-o mână peste tine,
Măr de aur ea-ţi aduce
Să te joci cu el.

Nouă luni în zori, pe rouă,
Tot ţi-am descântat,
Joi curate, alte nouă
Să ai inimă curată
Şi să fii păzit de ele,
Şapte stele, logostele
Fie-ţi scrise-n cer şi-o fată
Mândră de-mpărat.

M-am rugat de ursitoare
Pentru capul tău,
S-odrăsleşti, ca rupt din soare,
Toată lumea să te placă;
Dar nici fapt şi pus-din-ură,
Nici un fel de-aruncătură,
Nici un farmec să nu-ţi facă
Nici un rău.

Dormi, plugarul meu, în pace,
Scumpul meu odor!
Mare-al mamei, te vei face;
Să te văd cu noi la masă,
Şi-alergând cu drag pe luncă
După tatăl tău la muncă,
Tânăr voinicel, prin casă
Mamei de-ajutor!
Uite-l ici şi-ntr-altă parte,
Ochii-n cap îi fug;
Îl trimiţi şi-i şi departe
S-aduci poala cu surcele.
Ş-aduci apa cu cofiţa,
Tatei să-i deschizi portiţa
Când se-ntoarce, frânt de trudă
Seara de la plug!

O, de te-aş vedea eu mare,
Să mă duc şi eu
La amiazi cu demâncare
Unde-ţi fi, la plug, la coasă!
Să-mi ochesc atunci la horă
Dintre-atâtea fete-o noră
Dormi şi creşti, şi fă-te mare
Plugăraşul meu!

(Ianuarie 1893)

Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.

Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.

Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.

Deşteaptă-te, iubita mea,
Căci zorile-s acum pe cer
Şi eu `n genunchi naintea ta
O sărutare voi să-ţi cer …

Deşteaptă-te şi vino-n crâng
Să-l vezi tu cât e de frumos,
Iar eu în braţe-mi să te strâng
La poala teiului umbros.

Deşteaptă-te, căci în curând
Frumosul soare-al primăverii
Trezeşte lumea pe pământ
Şi-alungă farmecul tăcerii.