Aici, este un timp şi un loc
Unde nimeni nu întreabă
De casa sufletului
I s-o fi spart un geam, ultimul uragan i-a smuls acoperişul?
Camera de primit oaspeţi
În jilţurile înserării
La rotunda masă
A ducerii în întrebare şi uimiri
Se mai deschide?
Florile ce ţi le-am dat
S-au uscat!
Vorbele ce ţi le-am spus
Au apus!
Parcul unde mă plimbai
Ca-ntr-un rai,
De bătrân şi veştejit
A murit.
Numai doru-mi fără glas
A rămas!
El sub geamul tău în zori
Pune flori,
Ca să simţi că-n toamna rea,
Ce cădea,
Îţi trimit din depărtări
Sărutări!
Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sătbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?…
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!
Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate
şi pentru oameni din singurătate.
Un cerc vrăjit se-nchide în jurul lor.
Si fruntea-ngheaţă, orele cobor,
spre zi, mai albe, orele cobor.
Mă mai rog pentru sângele plin
de întuneric şi spaimă, sânge străin,
nicicând să nu fie vărsat pe pământ,
unde morţii aproape ca florile sunt.
Părinţii fac totul oricând pentru noi –
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.
Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.
Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aşeze în pământ, temelie.
La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.
Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.
Şi cine observă, înt-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.
Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.
9 aprilie 1997
Trăim un prezent pur?
A trai inseamna timp?
Timpul este tot ceea ce nu înţelegem?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi?
Există timp acolo unde nu este nimic altceva?
Timpul este fără să fie?
Timpul este însuşi Dumnezeu?
Inima mea bate în timp?
Sunetele, mirosurile,
pipăitul, gustul, vederea
sunt chipuri ale timpului?
Timpul este legat de lucruri?
Timpul este legat de cuvinte?
Gândurile sunt timp?
Timpul este însuşi Dumnezeu?
A fi, înseamnă timp?
A avea, înseamnă timp?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mână sau de buzunar,
de perete…
Ne rugăm luând cunoştinţa
de bataia lor înscrisă pe cadrane…
Prin undele holdei şi câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zabranice, mută,
Intră ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:
In împărăţie de bezna şi lut să se facă
Grădina bogată şi ogada saracă.
Cetatea să cada-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-a acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Subolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Sa fete în purpură şorecii sute.
Gânganii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjeni corzi necântătoare.
Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,
Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţelul.
Să şchiopete ziua ca luntrea dogită,
Să-ntârzie ora în timp să se-nghită,
Şi, nemarginită, secundă
Să-şi trecă prin suflet, gigantica, undă:
Pe sârma tăioasa-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gâtlejul, fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Si-n vreme ce apă din seşuri se strânge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sânge.
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase in gură coptură.
Coboară-se cerul, furtuni de alice
În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihna cerându-i, pământul să-ntepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.
(1927)
Codrule, Măria Ta,
Lasă-mă sub poala ta,
Că nimica n-oi strica
Fără num-o rămurea,
Să-mi atârn armele-n ea.
Să le – atârn la capul meu,
Unde mi-oi aşterne eu
Sub cel teiu bătut de vânt
Cu floarea pân-la pământ,
Să mă culc cu faţa-n sus
Şi să dorm dormire-aş dus;
Dar s-aud şi-n visul meu,
Dragă codri, glasul tău,
Din cea rarişte de fag,
Doina răsunând cu drag,
Cum jelind se tragănă
Frunza de mi-o leagănă,
Iară vântul molcomit
De-a vede c-am adormit,
El pin teiu va viscoli
Şi cu flori m-a coperi.
| Mă frate-miu, dintre toate lucrurile dupe lumea asta, cel mai mult şi mai mult, mie îmi plăcu armata, auz? |
| Pă’ armata ie cea mai sirioasa treabă. La armată fiecare lucruşor ie la locul lui, lustruit, numărat, matricolat, gradu ie grad, ordenu ie orden, tot ie rînduit, arînjat,! |
| Neam de neamu nostru să-ntoarsă din catanie gradat. După vremea călăraşilor cu schimbu, toată paretă bărbătească din neamu nostru să-ntoarsă acasă cu gradu de sargent. |
| Numa unu Costică a lu Dumitrică a lu Colan ne făcu de rîs. |
| Cînd să-ntoarsă iel acas’, ta-su, Dumitrică de, care avea fr’o nouă’j’d-ani şi stă la umbră supt un nuc, ca îmbătîrnisă şi nu mai vedea bine, zice: |
| – Veni Costică, mă? |
| – Veni, taică! zice noru-să. |
| – Ce grad are fă? |
| – Suptlocotenent! |
| – Vai de capu lui, zice ăl bătrîn, ne făcu de rîs! Nu fu el în stare să să-ntoarcă măcar caprar, dacă nu sargent! |
| D-aia cînd veni vremea de-l louă pe Sucă de răcut, o cam băgarăm pe mînecă. |
| Mă, zic, să ştii că ăsta ne face de ruşine! Pînă acuşica, scăparăm cu obrazu curat, da’ acu bag samă, o sfeclim. Ne terfeleşte Sucă obrazu, ce mai. |
| Ee, îl corporă pe Sucă tocmai pe la Oradea-Mare. Departe al dracu de casă, şi iel nu prea scria! |
| Că pe urmă aflarăm noi di ce! Pă’ cum să scrie, că di la carceră n-ai voie, ştii, di la carceră nu ie voie, şi Sucă ăl nostru mai mult p-acolo îşi făcu veacu! |
| Mumă-să săraca să dă de ceasu mortii..! |
| – Ce-o face Sucă-al meu, ce-o fi de capu lui, cît i-o fi de greu, cum s-o descurca? |
| – Mai lasă-l fă, zic, ce tot îl jeleşti? Cum să descurcă ăilalţ, s-o descurca şi iel! |
| – Mărineee, Mărineee, nu să descurcă, că io îl cunosc, ca îi sînt mumă bună! Nu că ie al meu, da-ţ spui io ţiie: copilaş mai nărod ca Sucă, nu să ezistă! |
| Mă fraţilor, şi cred că are dreptate mă-sa, îl cunoaşte ia bine! Pă’ dacă nu l-o cunoaşte ia, care să chinui cu iel de cînd ieşi din ghioace, atunci cine? |
| Pă’ stai să-ţ spui! |
| Nici nu-ncepusă Sucă al meu bine armata şi-ncepu cu ale nefăcute! |
| Pă’ în primele zile de armată îi scoasă la cîmp. |
| Zice gradatu: |
| – La dreaptaaa! |
| Ţoţ să-ntorc la dreapta, numai Sucă la stînga. |
| – Mă, zice capraru, tu ieşti surd? |
| – Nu! zice Sucă. |
| – Pă’ atunci di ce te-ntorci la stînga cînd io zic la dreapta? |
| – D-aia, că pentru mine, stînga ie dreapta. |
| – Cum vine asta? |
| – Pă’ io sînt stîngaci! Da’ n-ai grije, cînd o-ţ zice stînga io o să-ntorc la dreapta şi o să fim chit! |
| – Mă, soldat, fii atent la mine-aci! Tu izecută ordenu, că alminteri te chituiesc io, de nu te vez! |
| – Pă’ ce sînt io, geam? |
| – Drept, marş în front! |
| – Iote ce ie, zice Sucă, mie să nu-mi zici marş! Ce sînt io, cîine? |
| – Ascultă ostaş, vrei arest? |
| – Pă’, n-aş prea vrea! |
| – Atunci învaţă a mai de căpătîi rînduială din armată, „ordenu ie orden, să izecută, nu să discută”.! |
| – Aha! |
| – Nu „aha” ostaş, nu „aha”! Răspunde frumos: „Am înţăles, să trăiţ!” |
| – Pă’ di ce să-ţ zic să trăieşti? că matale nu-mi zisăşi mie! |
| – Iar discuti? |
| – Pă’ nu discut, întreb! |
| – Pă’ asta tot discuţiie ie! |
| – Asta n-o mai ştiam! |
| – Atunci, află şi taci! |
| – Atunci aflu şi tac. |
| – Zi „să trăiţ”! |
| – Pă’ nu zisăşi să tac? |
| – Mă, ieşti nărod? |
| – Da, să trăiţ! |
| – Bravo, mă, aşa! |
| Şi iote aşa, mă fraţilor, numa d-eştia făcu Sucă-al meu! |
| Auz, odata iereau pe cîmp la instrucţiie şi zice suptlocotenentul: |
| – Aviaţiie inamică! |
| Ţoţ să culcară pe burtă, pin şanţuri.. pe supt tufişuri, ce mai, pe unde apucară. Numa Sucă stă-n picioare-n mijlocu cîmpului. |
| – Ostaş, tu nu te-adăposteşti? |
| – Pă’ sînt adăpostit, zice Sucă, sînt supt pom! |
| – Mă, unde vez tu pom, mă? |
| – Pă’ unde văzuşi matale avioane inamice? |
| Mă fraţilor, să-nebunească omu, auz! Să-nebunească, nu alta! |
| Alta dată, facu una şi mai nefacută. |
| Iereau iei toţ la instrucţiie şi le dete orden: |
| – Culcat! Scoateţ lopata şi faceţi-vă adăpost! Făcura toţ gropi şi să băgara-n iele. |
| – Acu, zice suptlocotenentul, încărcat armele! |
| – Să trăiţ, tovaraşe suptlocotenent, io nu găsasc puşca! zice Sucă. |
| – Ce vorba ie asta? Pă’ nu venişi cu puşca di la cazarmă? |
| – Ba da, să trăiţ! |
| – Şi-atuncea unde ie? |
| – Nu ştiu, fu aci şi nu mai ie! |
| Mă fraţilor, o căta fr’o două ceasuri tot plutonu, puşca nicăiri. |
| – Soldat, o-ncurcaş, zice ofitaru. Curtea marţială te mănîncă! |
| – Pă’ di ce? zice Sucă. |
| – Pentru că chierduşi puşca! |
| – Io? Cum o chierdui, o avusăi cu mine-aci! |
| – Şi unde ie? |
| – Nu ştiu, însamnă că mi-o fură careva. |
| – Cine mă? Nu vez ca nu sîntem decît noi pe tot cîmpu ăsta? |
| – Io vad, da’ nu văd puşca! |
| – Pă’ atunci ăl de ţ-o lua, ce făcu cu ia, o mîncă? |
| Mă fraţilor, într-un tîrziu, găsiră puşca. Unde crez că ierea? |
| Cum făcusă groapă Sucă al meu, coperisă puşca cu pămînt. |
| Mă, să supără ofiţaru, că zisă că dinadins făcu Sucă, ca să-şi bata joc de iel. Ce mai, îl băgă la arest. |
| Ee, da’ nu ieşi bine de-acolo şi facu alta. |
| S-apucă cu alt jurat de pretin al lui, cu care plecasă la armată-npreună, cu Saiche a lu Zăpăcitu, şi-ntr-o noapte întoarsără uşor patu în care dormea comandantu de grupă. Îl întoarsără cu capu la picioare, ştii? |
| Da’ omu săracu, avea patu lipit de părete şi ierea-nvăţat să să dea jos din pat pe partea dreaptă. |
| Sucă şi Saiche întoarsără patu, cum vă spusai, şi pi la miezul noptii, strigă Sucă o dată, cît îl ţinură bojogii: |
| – Alarmăăă!! Deşteptarea! |
| Comandantul de grupă, săracu, sări din pat la datorie, da’ sări drept în zid, ca iel ierea învăţat pe dreapta, cum vă spusăi. |
| Dete omu cu capu în zid, de-i trebuira fr’o trei sferturi de ceas, pe urmă, ca să să dezmeticească, că nu mai ştia pe ce lume ie. Fugea pin dormitor şi urla: |
| – Alarmăăă! Alarmăăă! |
| După ce să dezmetici, îl află pe Sucă, îl scoasă la raport şi-l băgă iar la arest pe fr’o zece zile! |
| Noi acas’ în timpul ăsta, ne miram di ce nu scrie băiatu?! Di ce n-o scri mititelu de iel? Ştii! |
| Da’ scrisă o dată, scrisă băiatu, scrisă! |
| Dragele mele, |
| Aflat despre mine ca sînt sănătos, ceia ce va doresc şi vouă, că la catanie ie bine şi frumos, ca sînt în acelaşi pluton cu Sucă şi dorm cu patu alături, cu care mă-nţălăg foarte bine. Sucă ie tot nărod cum îl ştiţ, da’ ie sănătos şi nu-i pasă, că de alminteri nici mie. Io cred că o să izbindesc să mă întorc gradat, Sucă nu cred că prea le face boacăne. |
| Cînd s-o limpezi vinu să-m trimeteţ şi mie fr’o trei chile şi să-i spuneţ lu nea Mărin să-i trimeată şi lu Sucă, că poate i-l dă majurului şi scapă şi iel, săracu, să mai doarmă-n pat, că de cînd a venit, ie aproape nedesfăcut, ca iel s-a mutat la arest. Aia ie! |
| Sănătate! |
| Al vostru |
| Sucă. |
| Mă fraţilor, dacă n-aş fi cunoscut scrisu, ca ie a lu Sucă, n-aş fi stiut ce ie cu a scrisoare. Las’ că şi aşa nu ieream mai lămurit! |
| Pe urmă aflarăm noi, că Saiche a lu Zăpăcitu, scrisasă acas’, şi Sucă louasă şi iel scrisoarea ca să aibă model, ştii? Da’ nărodu, să louasă cuvînt cu cuvînt dupe scrisoarea lu Saiche. |
| Altă dată, într-o noapte, cînd fu de platon, s-a-pucă şi udă toate obielele cu apă, că, ştii, cizmele iereau rînduite pe-nculoar cu obietele pe ele. |
| S-apucă Sucă, le udă şi deschisă geamurile. Cum iera iarnă, îngheţară obiectele zloi, nu alta! |
| Sa-ntîmplă că-n noaptea aia vru colonelul să scoată regimentu la aplicaţiie. |
| S-adună tot regimentu, numa plutonu lu Sucă, nu. |
| Pîn’ la urmă, să află pricina. |
| Cînd află colonelu că soldaţi nu să pot încălţa, că sînt obielele înghetate, că le-a udat plantonu, vru să-l cunoască personal. |
| Cînd îl văzu pe Sucă, să uită întîi frun ceas la iel, fără să zică o vorbă, că pe dinafară Sucă prea-ntreg, ştii? |
| – Ce-a fost în capu tău ostaş, cînd ai făcut asta? |
| – Nimic, să traiţ! |
| – Aşa cred şi io, zice colonelu. Acu ştii ce te-aşteaptă? |
| – Cam banui io. |
| – Ia pedepsaşte-te singur. |
| – Nu poci, zice Sucă. |
| – Di ce? |
| – Pen’ca nu poci să mă bat, singur, să trăiţ, şi io nu ştiu decît de bătaie. |
| – Pă’ di ce? |
| – Dacă aşa mă-nvăţară ai mei?! |
| – Or fi ştiut iei săracii ce fac, zisă colonelu şi-l bagă iar la arest. |
| Da’ săracu colonel, nu bănuia că o să mai aibă de-a face cu Sucă. |
| După fr’o trei luni, îi vine lu Sucă rîndu să stea de santinelă la poarta regimentului. |
| Vine majuru la iel şi-l întreabă: |
| – Mă-l văzuşi pe tovaraşu colonel? |
| – Nu-l văzui, dacă nu-l văzui, nu-l văzui! Ce mai, dacă nu-l văzui. |
| După o vreme, vine iar majuru: |
| – Mă, veni tovaraşu colonel? |
| – Nu veni, nu veni, dacă nu veni, nu veni! |
| – Mă, fii atent la mine-aci! Cînd o veni tovaraşu colonel, îmi dai de veste, c-altfel dracu te-a luat! |
| – Am înţeles, să trăiţ, cînd vine tovaraşu colonel, vă dau de ştire, c-altfel dracu m-a luat. |
| Peste frun ceas vine şi colonelu. |
| Da’ Sucă al meu, în loc să-i dea onoru, ştii, zice: |
| – Auz, tovaraşu colonel, vez c-o-ncurcaş! Te caută majuru de fr’o trei ceasuri, să vez ce-ţ face! |
| Mă fraţilor, înlemni săracu colonel. Om aproape de pensiie şi de cînd ierea iel militar, aşa putere de nărod nu văzusă! |
| Să gîndi, să suci, colonelu, şi pin’la urmă îl dete pe Sucă la bucătărie, la curăţat cartofi şi la arînjat mesale. |
| Făcu ş-acolo fr’o două de pomină! |
| Pusă sare în loc de za’ar în cafea şi za’ar în loc de sare în ciorbă. Uită cîrpa de şters oalele-n tocană şi cuţitu în aluatu de pîine, capela îi cazu în varza călită făcută pentru ofiţari. |
| Cînd dete un căpitan să bage furculiţa în varză, scoasă boneta lu Sucă. |
| Nenărocu lui fu că ierea iscălit pe capelă, cu creion clinuriu, d-ăla chimic. |
| E, asta le-ntrecu pe toate! |
| Să supărară rău şi-l trimisără la izamen, la doftori, să vadă ce-o fi-n capu lui. |
| Îl izaminară doftorii fr’o trei săptămîni. Îl ţinură supt observaţie şi pe urmă îi deteră un certificat pe care scria limpede: |
| „Soldatu Juvete Tănase Tănăsucă, zis Sucă, nu are nimic în cap, săracu! Iel nu ie vinovat de nimic, că nu ie cu ra voinţă. Iel ie narod şi atît! Recomandăm lăsarea la vatră ca inapt pentru sirviciu militar”. |
| Ş-aşa mă fraţilor, ne făcu Sucă de ruşine, că nici de armată nu fu bun. |
| Acu să plimbă mîndru pin sat, nu-i ajungi cu prajina la nas. Zice: |
| – Din tot neamu, io am gradu ăl mai mare! |
| – Ce grad, mă? |
| – Nărod la vatră, zice iel. Mai arată-mi unu şi-l mănînc. |
| Şi are dreptate. De unde să-i scot io încă unu ca iel? De unde să mai scot, un Sucă? Altu ca iel, bag samă, nici nu ezistă! |
« Pagina anterioară — Pagina următoare »