Prin Mehadia

Autor : George Coşbuc

Şi era un vuiet jalnic prin porumburile coapte.
Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte
Şi-i păreau pe deal înfipte roţile de dinapoi;
Lira ne-nsoţea la dreapta, iar Antares după noi.

Prin răcoarea mult-a nopţii îmi vedeam suflarea gurii
Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii
Obosit şi de mânie şi de drum îndelungat.
Uneori izbea copita calului descălecat
Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoţea pe cale.
Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale
Vântul zbuciuma frunzişul şi prin stânci la cotituri,
Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri.

Şi urcam, urcam poteca. Parcă m-aş fi dus spre moarte,
Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte,
Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum
Şi trecea, trecea şi noaptea, şi era spre zori acum.

Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieţii!
Când ieşii pe culmea goală în răcoarea dimineţii,
Sufletu-mi simţii deodată liber de uimire plin:
Încetase-acum şi vântul, cerul scapără senin.
Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna
Sta pe piscul unui munte, roşiu aurind cununa
Muntelui, şi până-n vale ca şi ziua luminând.

Iată turle de biserici cum s-arată rând pe rând,
Sate risipite-n lungul văilor, grădini prin sate,
Toate-n alba zare-a lunei şi-n răpaos cufundate,
Iată, dealuri pe-unde via îşi întinde viţa ei.
Rîul colo-n negre maluri ca un fulger cu scântei
Ce-alergând în strâmbu-i umblet a-mpietrit păstrându-şi locul.

Iar departe, de sub poala codrului, de unde focul
Potolit ardea prin noapte lângă carul ocolit
De bărbaţi, doinea de-a lungul văilor, ca aiurit,
Tulnicul cel trist la cântec şi cu întorsături duioase,
Şi cântau cuvinte-acolo, din adânc de suflet scoase?
Prin atâta vraj-a nopţii cea cu chip dumnezeiesc.
Trăgănat plângea-n răstimpuri cântecul ardelenesc:

“Colo-n vale la fântână
Două fete spală lână.”

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

La Mănăstirea Căpriana

Autor : Grigore Vieru

La Mănăstirea Căpriana
Bate un clopot în zi de duminică
La Căpriana rană pe rană,
Rană pe rană se vindecă.
Intră în templu, om al durerii.
Nu-i o ruşine să intri-n biserică.
E o ruşine liniştea serii
A o preface-n cazarmă isterică.
Bate frumos un clopot,
Bate un clopot
Al învierii şi bunei vestiri!
Vine din cer un şopot.
Vine un şopot
Şi mă ridică din mare pustiiri!
Bate un clopot ca o chemare
La Căpriana un miros de crinişte
Iar la Putna, sfântă şi mare,
Dangăt de aur răspunde în linişte.
Semn că ne vede, semn că ne-aude
Dragostea Putnei în zi de duminică.
Când în lumina viselor ude
Rană pe rană în taină se vindecă.

Opera Apartinand Grigore Vieru | | Nici un Comentariu »

Mefisto

Autor : Toma Caragiu
Dar ce vă miraţi, eu sunt mefisto, mefisto… Adică dracul. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi dar anul trecut am visat că am ajuns în rai. Anul ăsta m-am mutat mult mai jos.
 
Nu ştiţi ce ponoase trag acuma ca drac. Dacă aş fi ştiut, dacă aş fi ştiut… Cum face vreo unul vreo prostie gata şi scuza. Nu e el de vină săracul, dracu l-a pus. Eu? Eu, nu ştiu, vă dau cuvântul meu de onoare că aflu faptul petrecut după ce s-a consumat. Şi nu ştiu atunci de ce mă amestecă pe mine.
 
Nimereşte câte unul o slujbă grasă, cu leafă mare, cu… Şi nu-i vorbă că şi munceste, şti, munceste, da. Pleacă cu o hârtie la semnat la ora 8 şi se întoarce la birou la ora 3. Şi îi merge, îi merge. Toţi se-ntreabă – mă, cine-l ţine pe ăsta în braţe. Dracu ştie… Vă jur, vă jur că nu ştiu nimic. De unde… Însă ei, ei ştiu toţi. Dar tac, tac pentru că tăcerea e de aur.
 
Vorba unui corespondent voluntar care a fost transferat la cerere, la cererea şefului. Pe directorul unei fabrici de mezeluri cică l-a pus dracu să fabrice numai parizer. Eu l-am pus? Da ce, eu n-aş mânca şi altceva. Că umbli după o felie de şuncă până de m-am înţercat cu copii.
 
Am auzit odată o discuţie între doi pământeni. Zice unul: Bă! M-am întâlnit la cucuieţii din deal cu cineva de la conducerea ministerului! Fugi că minţi, zice celălalt. Cineva din conducerea ministerului la cucuieţii din deal n-a văzut nici dracu! Ăsta avea dreptate, să mă aghesmuiască cel de sus dacă l-am vazut pe teren.
 
Pe vremuri fiecare breaslă avea cât un patron în calendar. Cârciumarii, îi aveau pe sf. Pentru şi Mihai. Pompierii l-aveau pe Ilie. Ăştia din birou l-au pe sfântul scaun şi nu se mai dezlipesc de el niciodată.
 
Mi se mai spune şi talpa iadului. Eu? Păi fac unii nişte pantofi îi porti o zi două se dezlipeşte talpa şi pe urmă umbli ca ăla din romanul Zaharia Stancu. Că pantofii aleluia. Pardon de aleluia că vorba asta vine de la echipa adversă.
 
Apropos de echipa adversă m-am întâlnit într-o zi cu ăl de sus negru de supărare. Dar ce s-a întâmplat doamne? Auzi mă… L-au găsit pe unul cu 100 kg de undelemn în cămară şi-au dat vina pe mine. E cum, pe matale doamne? Da, a zis că-i trebuie pentru candelă. Ce-ai de gând cu ăsta doamne? Păi eu zic să-l iei tu. Îl iau doamne, îl iau, te servesc.
 
Auzi, zice, am fost într-o zi la o expozitie, stătea un tânăr în faţa unui tablou. Se uita, se uita, se uita şi zicea: dracu să mă ia dacă înţeleg ceva. Zice cineva, păi dacă vrei să înţelegi citeşte şi tu cronica. Ia cronica şi o citeşti. Demitizarea exaustivă şi relational cadoc. Incongruenţa fenomenologică şi introspectiv cromatic. Adică, l-a căutat pe dracu şi l-a găsit pe ta-su. Şi parole d’honour, eu n-am pictat niciodată în viaţa mea. Şi tata, săracul, pe căldura aia numai de cronică plastică nu-i ardea.
 
Am uitat să vă spun că unui tartar bătrân de la I.A.D. îi s-au aprins călcâiele după un drăcuşor de fată. A gonit-o din casă pe tartoriţa lui şi s-a mutat cu diavoliţa. Într-o zi când s-a întors pe neaşteptate de la băi, de la Pucioasa, a deschis uşa şi a văzut pe dracu gol… gol. A vrut să dea buzna dar n-a putut să intre pe uşă din cauza coarnelor. Şi să mai zici că nu e dracu chiar atât de negru. E, sigur că nu e negru, e blond.
 
Sau, cum am auzit eu pe unul care fugea de muncă că subsemnatul de tămâie. A făcut el ce-a făcut şi-a ajuns la dracu-n praznic. Cică s-a făcut frate cu mine, aiurea! S-a făcut frate cu mine până a trecut puntea. Acolo ca ocupaţie principală mă trăgea pe mine de coadă şi într-o zi l-am auzit la un post de radio făcând că toţi dracii. Culmea ie că tot mie mi-au ieşit vorbe, cică şi-a vândut sufletul dracului. Nu e adevărat, l-a vândut ălora pe treizeci de arginţi. Cică şopul scuză mijloacele. Pteu drace!
 
Eu aş mai fi stat de vorbă cu dumneavoastră dar la noi aztăzi este meci mare, foarte mare. FC Iadul contra FC Raiul. O să spuneţi că noi n-avem nici o şansă pentru că toţi jucătorii buni sunt în rai. Da, dar arbitri…

CU: Toma Caragiu
TEXT: Dan Mihăescu, Grigore Pop

Opera Apartinand Toma Caragiu | | Nici un Comentariu »

Lui Eminescu

Autor : Luciana Vaughn

Odihna de veci a strabunilor mei
Ia-ma la tine sub floarea de tei
Sa dorm nesfirsitul cu drag
In lacasul strimt din lemnul de fag.

Mi-e mintea obosita de continua lupta.
De chin inima in doua e rupta.
Tinjesc pacea si linistea mortii
Suprema stapina pe stigmatul sortii.

Cu lacrima alba imi tes razvratire
Poruncii ursitei sa n-am multumire
Si viata imi trece in goana nebuna
Dind loc deznadejdii ce-n sir se aduna.

Mi-e ziua un zid, iar noaptea un clocot.
Urechea imi cinta cadenta de clopot.
Colind pe coclauri traind fara rost
Si-mi pare un vis trecutul ce-a fost.

Opera Apartinand Luciana Vaughn | | Nici un Comentariu »

Daţi-ne ceva…

Autor : Colinde

Dar mai daţi-ne ceva.
Daţi-ne şoldul porcului,
Din fundul podului.
Daţi-ne o bucată de slănină,
De aici până la fântână…
Daţi-ne, ce ne-ţi da,
Că de noi nu veţi scăpa.
Daţi-ne măcar parale,
Că luam uşa în spinare.
Daţi-ne un sac de prune uscate,
Să le azvârlim în aste guri căscate,
Şi vreo câteva poame,
Să le dăm la aste cucoane
Că sunt moarte de foame.
Şi vreo câţiva căţei de usturoi
Să le dăm la ai ciocoi
Fiindcă au poftit pe la noi…

Opera Apartinand Colinde | | Nici un Comentariu »

Barca

Autor : Grigore Alexandrescu

Păşeşte lin, o barcă, pe unda adormită!
Respectă al naturii repaos trecător;
Inima mea de zgomot cu totul obosită
Ca la un scump tovarăş se-ncrede l-al tău zbor.

Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei şi-ţi place,
Unde te-mpinge vântul, sau unde tu doreşti;
Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace,
Dacă cu mulţumire vederea-mi rătăceşti.

Voi cunoaşteţi, o unde, cu câtă bucurie,
De ce sfârşit pornită, cu ce cuget curat,
Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăţie
Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat.

Înghiţiţi pe tâlharii a căror îndrăzneală,
Cu trupuri sângerate, cu morţi vă otrăvesc,
Ce întocmesc comploturi, şi fără de sfială,
Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc.

Însă melancolia, amorul şi plăcerea,
Priimiţi-le vesel ca pe ai voştri fii;
Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea,
Când alerg pe-ale voastre mult umede câmpii.

Din rătăcita-mi barcă, ce-o las la întâmplare,
Ochii mei către ceruri uimit îi aţintez;
Seninul lor însuflă sfială şi mirare;
Eu mă rog în tăcere, vărs lacrimi şi mă-ncrez.

“Cerul o să ne-ajute”, zicea a mea iubită.
El până acum tace! Să n-o fi ascultat?
Şi poate frumuseţea a o vedea mâhnită,
Aducându-i drept jertfă suspin neîncetat?

Dacă într-aste ceasuri de vie desfătare
S-ar afla lângă mine… minut dumnezeit!
Viaţa nu stă-n zile, şi eu cu-ncredinţare
Câtă-mi rămâne-aş da-o ş-aş zice: am trăit.

Mergi, mergi, uşoară barcă, în dreptu-acelei stele,
Căreia i-am dat nume… un nume ce slăvesc,
Nume ce-n înfocarea închipuirii mele
Pe strălucita-i frunte îl văz şi îl citesc.

Acolo te opreşte, acolo priveghează,
Cât raza ei asupră-ţi ş-asupră-mi va zâmbi;
Când va pieri cu noaptea, atunci te depărtează,
Şi iar cu noaptea vino la dânsa a privi.

Până când fericirea, atâta aşteptată,
Îmi va răsplăti veacuri trecute cu amar;
Dacă ş-astă nădejde, ca altele-nşelată,
N-o trece ca nădejdea şi n-o fi în zadar!

Minciunile – Păunescu

Autor : Adrian Păunescu

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

1984

Dorinţa

Autor : C-tin Alexandru Rosetti

De ce nu sânt dumbrava, ce seara pe răcoare
De braţ cu un prieten ţi-e drag a vizita?
De ce nu sânt o roză, de ce nu sânt o floare
C-atunci gândesc, o, dragă, că tu nu m-ai uita!

De ce nu sânt zefirul ce sânu-ţi răcoreşte,
De ce nu sânt parfumul ce pui pe haina ta!
De ce nu sânt eu valsul ce şoapta îţi lesneşte
C-atunci aş crede lesne că tu nu m-ai uita!

De ce nu sânt sticluţa cu apa înflorată
Ce-n toată dimineaţa îţi spală faţa ta,
De ce nu sânt oglinda frumoasă ce te-arată,
C-atunci aş fi mai sigur că tu nu m-ai uita!

De ce nu sânt eu luxul ce sufletu-ţi iubeşte,
De ce nu sânt podoaba ce pui pe fruntea ta!
De ce nu sânt eu slava ce inima-ţi doreşte,
C-atunci aş fi prea sigur că tu nu m-ai uita!

Dar vai! Nu sânt nimica! Sânt, simplă, o fiinţă
Ce-a te iubi din suflet amorul m-a-nvăţat;
Eu nu am alte daruri decât a mea credinţă,
Şi de aceea, crudo! mă tem că m-ai uitat!

Psalm

Autor : Lucian Blaga

O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.

Opera Apartinand Lucian Blaga | | Nici un Comentariu »

Absentă

Autor : Dan Galbina

Chiar acest gând îmi arde rădăcina părului

… El se află pretutindeni
dar asta înseamnă absentă,
iată un adevăr ca o închisoare zidită de prizonier,
degeaba vin credinciosii si fac, cu pikamerul,
găuri parfumate în cer.

Arată-Te
fii de fată cu mine
îti cer o prezentă scurtă
ca sclipitul sabiei lîngă gîtul condamnatului
îti cer o prezentă scurtă ca un haiku,
vino de trei ori
Dumneata Matale Tu !

si totusi si totusi
mai cade un vînt
prin este
si sînt.

Opera Apartinand Dan Galbina | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech