Ca o respirare slabă, cea mai tristă, cea din urmă
Ce o scoate-n agonie sufletul care se curmă,
Înflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare
Bobocelul cel din urmă, cea din urmă dulce floare.
Eu l-am rupt atunci din glastră şi l-am pus într-un pahar
Vrând să-i dau prin apă dulce viaţă lungă…
În zadar!

Cum e azi, chiar pusă-n apă va muri sărmana floare
Precum sufletu-mi muri-va chiar întinerit la soare.
Dar ducându-mă, un lucru pe pămant eu mai doresc:
Aş voi acestei roze, zile lungi să-i dăruiesc…
Sau de nu, privind pe gânduri cum cad foile-i în şir,
Să am drept tovarăş ultim cel din urmă trandafir.

(Octombrie 1881)

Harul de a spune, cînd
se-aud nori de fier trecînd,

harul de-a te te îndoi
cînd abia se face zi,

harul de a fi prezent
cînd e frig pe continent,

harul de-a nu fi deloc
cînd dorm oştile la foc,

harul de-a fi viu şi mort,
asta mi se pare tot.

(Poezii de pînă azi-1978)

Chiar dupa ce voi muri, dragul meu,
Si voi fi-ngropata adanc in pamant, dragul meu,
Deasupra mormantului meu va arde vesnic o flacara, dragul meu,

Ziua, flacara va fi alba, dragul meu,
Noaptea, flacara va fi neagra, dragul meu,
Si tu n-o vei vedea niciodata, dragul meu.
Flacara alba va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara neagra va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara alba si flacara neagra,dragul meu,
Nu se vor stinge niciodata, dragul meu,
Niciodata, niciodata, dragul meu.

Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale
Uniti fiind în toate, cu umar linga umar.
Tin minte, intr-o noapte ploua si urla vintul
Când ai venit în goana să mă previi de-un rau
Simteam ca eu, ca tine, as rascoli pamintul
Dear fi cindva-n pericol un fir din parul tau
Iar viata-si urma cursul. Trecuram dintr-o tara
In alta, ce nisipul cu greu l-a inflorit,
N-a fost usor, adesea viata ne-a fost amara
Ne-am sprijinit cu vorba, cu fapta si-am razbit
Plimbarea-i pe sfirsite, amurgul vietii vine,
Privit-am iara viata în orele tirzii,
Prietene-ti string mâna, stiindu-te cu mine
Senin privesc la toate ce inca vor veni.

Vine, vine, fara seama
Fara sa gandesti la el
Si din firea-ti ta prea calma
Te transforma in alt fel.

Î-ti da forta si caldura,
Î-ti da viata si dorinta,
Te indeamna si te fura
Sa nu ai defel cainta.

Ganduri, ganduri, te framanta
Si te lasa fara grai,
Î-ti simti inima cum canta,
Te trezesti direct in RAI.

Iar cand visu-ti izbaveste
Te ridici si cazi pe spate,
Î-ti tragi sufletul de peşte
C-o sa-ncepi din nou si poate …
Nu vorbi, ci doar gandeste !

(13.feb.1999)

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Plutind pe marile
Şi mişcătoarele
Pustietăţi.

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Şi necuprinsele
Drumuri de nori.

Zboară ce pot
Şi-a lor întrecere,
Vecinică trecere ­
Asta e tot…

Floare de crâng,
Astfel vieţile
Şi tinereţile
Trec şi se stâng.

Orice noroc
Şi-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Ţăranul a găsit un galben ruginit,
Pe care lui îi da destui bani de argint.
Dar el a zis în sine:
“Să-l schimb aşa nu-i bine.
Acum am priceput că trebui curăţit,
Pentru ca să câştig pe el preţ îndoit”.
Şi înturnându-se acasă a luat
Nisip şi cărămidă,
Cu care galbenul atâta l-a frecat,
Încât l-a şi făcut curat ca o oglindă,
Dar numai a scăzut din greutate mult
Şi preţul cel dintâi la galben a pierdut.
Ideea fabulei e lesne de-nţeles.
Părinţilor! pe voi priveşte mai ales.
Căci voi nu trebuie să vă siliţi
Întru ştiinţe multe pe fii să pospăiţi;
Ca să le daţi un lux, un amăgitor nume,
Şi să dispreţuiţi plecări fireşte bune,
Scăzând greimea lor în cumpenele lumei.

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

Dar ochii mei în mine se întorc,
Să mă cuprind, alt fir încep să torc.
Mai mare sunt, decât cei mari, şi mai
Frumos, decât un crin în miez de Mai.

Spre tine, Doamne, gândul îmi înalţ…
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus în smalţ,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele
Doar conştiinţa mişeliei mele.

Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă isvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lintrecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape…
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deshcide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

(1878)