Rugă pentru Moş Crăciun
Autor : Poezii pentru CopiiMoş Crăciunule-i devreme
Să îţi spun ce mi-ar plăcea,
Dar mă tem că alt copil
Înainte-o să mi-o ia.
Ce-mi doresc nu se găseşte
Nici în Mall, şi nici pe stradă,
Pe la toţi moşnegii care
Ţin de bărbi să nu le cadă.
Ce vreau eu, să nu te superi
Că îţi cer de la obraz,
E să prinzi momentul ăla
Când sunt pe jumate treaz
Şi atunci să te strecori,
Te interesează cum,
Pe sub bradu-mpodobit
Mult \’nainte de ajun.
Iar acolo să îmi laşi
Ce pofteşti – nu ce-au luat
Mama şi cu tata când
Pe la târguri m-au purtat.
Îmi doresc, cum să îţi zic
Mai bine, ca să-nţelegi,
Ceea ce, din câte ai,
Pentru mine o s-alegi.
Darul tău va fi să fie,
Poate, lucrul ce-mi lipsea
Ca să cred din nou în Tine
Şi-n copilăria mea.