Autor :
Anton Pann
-
-
- Într-o zi Nastratin Hogea pe o uliţă trecând
- Şi pe poartă-n curtea unui bogat ochii aruncând
- Se opri ca să privească la un lucru foarte rar.
- Adică la-mpodobirea a unui mânz de magar,
- Carele avea căpăstru peste tot cu fir lucrat
- Şi pe ciucuri împrejuru-i margaritar înşirat,
- Un cioltar cu flori de aur pe spatele lui întins
- Şi drept chingă peste dânsul un cordon de fir încins,
- Pus pe o saltea luxoasă, ş-alături pernă de puf,
- Ş-un rob cu apărătoare răcorindu-l de zaduf;
- Iar bogatul, de departe, în pridvorul său şezând,
- Îl privea-n mare plăcere, dintr-un ciubuc lung fumând.
-
-
- Nastratin văzând aceasta, fără a întârzia,
- Se apropie de dânsul ş-începu a-l mângâia;
- Bunioară ca copilul când vedea vrun mieluşel
- Merge, îl îmbrăţişează ş-îl sărută frumuşel.
- Bogatul vesel privindu-l, când îl mângâia mereu,
- Întrebă: – Dar or îţi place cum e măgăruşul meu ?
- – De minune ! el răspunse, este vrednic d-a-l iubi,
- Şi alt nici un cusur n-are, decât nu poate vorbi.
- – Ce fel ? bogatul îi zise, poate vorbi un măgar ?
- – Cum nu ? – Hoge îi răspunse – numai să mi-l dai şcolar,
-
-
- Şi într-un an ţi-l fac ritor, or în ce limbă vei vrea.
- – Ba nu voi – bogatul zise – că-l procopseşti aşa prea,
- E destul ca să vorbească limba care o ştiu eu,
- Şi vreo patru limbi streine, ca să-l fac tâlmaciul meu.
- – Aşadar, îi zise Hogea, trebuie să ne tocmim,
- Însă să mi-l dai acasă, că-n alt chip nu ne-nvoim.
- – Bine ! – îi zise bogatul – cum ştii tu, aşa să faci,
- Numai despre plată spune-mi cu câţi galbeni te împaci.
- – Să-mi dai – Nastratin îi zise – o sută de-mpărăteşti,
- Răspunzându-mi înainte jumătatea din aceşti;
- Iar jumătatea ceilaltă să mi-o dai la şase luni,
- Când şi examen voi face, între câţi vei să aduni,
- Ca să vază fiecare că nu dai bani în zadar,
- Ci pentru o-nvăţătură aşa auzită rar.
-
-
- Bogatul de vorba Hogii atât de mult s-a-ncântat,
- Încât scoase banii-ndată şi jumătate i-a dat,
- Poruncind şi pe şcolarul să-l aibă în casa sa,
- Nu cumva la ne-ngrijire vreodată a-l lăsa:
- Pe salteaua lui să-l culce şi pe perna cea de puf,
- Cum şi după prânz când doarme să-l apere de zaduf
- Că el pe fiece lună îi va trimite mertic
- Cu toată îndestularea, să nu-i lipsească nimic.
- După ce aceste toate s-au făcut ca prin înscris
- Şi pe şcolarul cu Hogea împreună l-a trimis,
- Femeia Hogii, cu masa care sta şi-l aştepta,
- Şi din când în când pe poartă ca să vie se uita,
- Văzându-l cu măgăruşul cel împodobit intrând,
- Se mira ce o să fie, pricina necunoscând.
- – Dar ce e asta, bărbate ! îl întrebă ea pe loc.
- El arătă acei galbeni, ca jaratecul de foc,
- Ş-îi răspunse cu amăruntul cum şi ce fel l-a tocmit,
- Cum şi jumătate banii-nainte i-a primit.
- – Dar or ţ-ai ieşit din fire ? zise ea, la el privind.
- Unde ai văzut în lume vreodată măgar vorbind ?
- Or te-ai apucat acuma pe oameni să amăgeşti
- Şi la bătrâneţe tocma belele să pătimeşti ?
- – Fii pe pace, el îi zise, n-avea nici o grije tu,
- Că tocma acuma ceasul norocului îmi bătu.
- E o vorbă: “Pân’ la anul câte căciuli nu rămân
- Într-această-ntinsă lume pustii şi fără stăpân !”
- Asemenea pân-atuncea or să-ntâmplă de mor eu,
- Or cumva se bolnăveşte şi moare şcolarul meu.
- Cu asemenea cuvinte şi cu alte Nastratin
- Îşi mai împăcă nevasta şi se linişti puţin…
Lasati o Parere