Mioriţa (Vasile Alecsandri)
Autor : Balade PopularePe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi,
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
– Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
– Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
– Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,
şi de-a fi să mor
în câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
„Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?”
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!
aprilie 12th, 2009 at 4:14 am
Balada Lui Zamolxe
P-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
strânsu-ne-am în vale,
o mulţime mare.
Rugul am aprins,
focul am încins.
La Zamolxe vrem,
să ne închinăm.
Doamne ne-om ruga,
la puterea ta,
trezire ne dai,
pe-o gură de rai.
Doamne, tu Stăpâne,
cuvinte ne spune,
de înţelepciune.
Focul sa-nteţit,
Zamolxe a privit,
Şi-astfel ne-a grăit:
– Tu poporul Meu,
să ai Dumnezeu,
căci preotul tău,
e un deceneu.
Oriunde umblaţi,
voi să nu uitaţi,
rugul aţâţaţi,
la Domn vă rugaţi.
Că din zori de zi,
Eu cu voi voi fi.
Iar de o fi noapte,
să priviţi departe,
ochiul de Mi-oţi vede,
atuncea veţi crede,
că la voi Mă uit,
vrerea v-o ascult.
Să mai luaţi aminte,
crestele sunt sfinte,
la popor de zei,
Carpaţii-s temei.
’N codru de umblaţi,
aminte să luaţi,
când frunza foşneşte,
Deceneu vorbeşte.
Voi să-l ascultaţi,
şi să vă-nchinaţi,
binecuvântează,
s-aveţi mintea trează.
Sacru vă e plaiu,
sfânt vă este graiu,
inimii de foc,
viaţa-i cu noroc.
Voi oameni frumoşi,
să fiţi drăgăstoşi.
Drepţi vă ridicaţi,
oamenii vi-s fraţi,
ajutor să daţi.
Pe cei oropsiţi,
să nu-i părăsiţi.
Cel ce vă mângâie,
la Mine-o să vie.
Viaţa de v-o daţi,
să vă apăraţi,
asta nu uitaţi:
Veţi fi înviaţi!
Vieţile-n dreptate,
sunt nenumărate.
Cel ce-n Mine crede,
lacrima nu vede,
iau suspinul greu.
De poporul Meu,
voi vorbi mereu,
sus la Dumnezeu.
Când hora-ţi încinge,
la Mine-o ajunge,
cântec bucuros,
din omul frumos.
Atunci şi alţi zei,
vor avea temei,
să se-nveselească,
doina să pornească,
şi să vă iubească.
Şi când vă vorbiţi,
să vă amintiţi,
graiul omenos,
e cel mai frumos.
C-al zeilor grai,
e-n cântul de nai,
p-un picior de plai,
pe-o gură de rai.