Complot între pisoi şi câine
Autor : Poezii pentru CopiiCâţ-pisoiaş îmi reproşează
că el nu e supărăcios
şi-mi arată cu emfază
cum că eu sunt pârâcios
iarăşi ai zvonit în ţară
că mă port precum o zgâtie,
ori mai umblu prin cămară
şi mai fac câte-o năzbâtie !
asta, vine de la sine !
Câţ-pisoi, mic drăgălaş,
când nu faci ce se cuvine
dau de veste în oraş
poate-aşa, sau de ruşine
te vei potoli. la fel
cum păţit-a ştie bine,
prietenul tău căţel !
şi el s-a văitat la lume
c-ar fi fost nedreptăţit
că stăpânu-i dă anume
un ou fiert sau ou clocit
drept pedeapsă meritată
c-a umblat pe la coteţ,
sau să fure îl învaţă
pe Câţ-mâţul nătăfleţ.
şi-au tăcut pisoi şi câine
lung privind la tastatură
ce precis o aflu mâine
zgâriată de-a lor gură
astfel cred ei, boicitează
gestul meu de-a vă descrie
ceea ce îi ruşinează
de rămâne pe hârtie.