Din puf, ies trei ciocuri mici,
Speriate : Sunt aici!
Blânda mamă, coţofana,
Le strecoară-n pliscuri hrana
Şi cu paie-i înveleşte;
Poate vulpea nu-i zăreşte..

Unul e slăbuţ, gingaş,
Altul este mai golaş
Şi, să nu fie la fel,
Ultimu-i dolofănel.

Doamne cât îi mai iubeşte!
De i-ar face mari pe toţi!
Însă cine îi păzeşte,
Ai putea sa-mi spui, de hoţi?

Într-o zi, tot singurei,
Vulpea se dădu la ei.
Zarvă mare. Pân’ la cer.
Păsări ce strigau ca arse…

Presimţînd o tragedie,
Coţofana se întoarse.

-Vulpea ţi-a ucis un pui,
Dar cu ea să nu te pui!

– Ba mă pun, că-i puiul meu.
Lasă că o satur eu!

Umblând după chilipiruri
Şi bucate mai alese,
Vulpea mirosi plăcinte…

Coţofana, să le-ndese
În stomac, o ajută:
– Ce prietenă îmi eşti,
Coţofană, hai, mai dă…
De pe tavă, cu-a ta coadă,
Mai fă câteva să cadă.

– Dar tu, vulpe, mă ajuţi?
Îmi culegi din măceş boabe
Să dau la ai mei puiuţi ?

– Sigur, sigur, spuse vulpea,
Bucuroasă c-a scăpat
Şi că pasărea nu ştie…
Puiul…cine l-a mâncat.

“Eşti vicleană, da’-nţeleaptă,
Câtuşi de puţin… Aşteaptă
Şi-o să ai hrană gustoasă,
Cât să n-o mai vrei pe masă!”
Gândi-n sine coţofana.
Şi cum n-ar gândi sărmana…

Printre-mbucături, brusc, vulpea
O trezeşte:
– Zău, ţi-aş da,
Din plăcintele acestea,
Dacă brânza ţi-ar plăcea…

– Mulţumesc, mănâncă tu !

– La plăcinte, nu zic nu…

– Mai că-mi vine, draga mea,
Pe-un ton foarte dubios,
Să te pizmuiesc: cum ştii
Tu să fii şi de folos!

– Lasă vulpe, tu mănâncă,
Nu te-opri, nu-i vremea încă.

Şi-uite-aşa vulpea mâncă
Până când se cam umflă
Şi-ncepu a se văita:

– Coţofană, dumneata
Cunoşti doctor priceput?

– Cum să nu? Cu drag te-ajut.
La aşa un caz de grav,
Ştiu un vânător grozav.

Şi se duse
Şi-l aduse.

Eu, pe vârfuri de picioare,
Plec de-aici în graba mare…

după o poveste populară celtică