Poveste fără miez
Autor : Poezii pentru CopiiDoi copii, lângă cuptor,
Vai şi-amar de nasul lor,
Se tot dau de-a berbeleacul;
Mai cuminte e
dovleacul.
Peticele din genunchi
Sunt croite de un unchi –
Nici să nu îi mai treci pragul,
Ţin mai mult decât
nădragul.
Şi mătuşa…, te omoară,
Din zori coace, până-n seară,
La covrigi şi cozonac…
Ce zici, babo, de-un
dovleac?
Io? Dar ăştia zvăpăiaţi,
Ce-au pe limbă că sunt fraţi?…
Limba de nu şi-or pârli-o,
Să nu-i zici babii
adio.
Veselie mare-n casă,
Iaca şi coaja pe masă,
Miezul cald, portocaliu,
Când s-o fi topit,
nu ştiu.
continuare de Ioan Peia
Unde-i miezul? Spune, drace !
L-ai păăpaaat
că îţi cam place…
Şi, de ochii nu mă-nşeală,
ai lăsat o coajă cheală,
Iar acu
ce să vă fac ?
n-are baba alt dovleac…
Gata, a-nţărcat bălaia !
Babo, dar ce-ascunde claia ?
Nu-i acolo
un tezaur
de berbeci cu miez de aur?
Şi, din ei,
nu s-au culcat
vreo doi-trei aci, sub pat ?
Cum făcură de-au ajuns
e-un mister
de-ne-pă-truns!…
E de-ajuns că, în cuptor,
e-alt dovleac
aromitor !