Sărăcuţul
Autor : Poezii pentru CopiiZboară el din floare-n floare?
Zboară. A găsit prilejul!
L-a luat, minune mare,
În excursie, vârtejul.
În bagaj, hârtii şi pene,
Frunze verzi, proaspăt strivite
De-un bocanc, nişte antene
De lăcustă, moştenite
Şi te miri ce-a mai aflat
Inutil, când s-a iscat,
Din senin, vârtejul…
Care
Şi-a mai şi cerut iertare
Că-s atâtea serpentine,
Încat, sincer, dacă-i vine
Să vomite, el îl lasă
Pe-un acoperiş de casă.
Mă rog, nu s-a nimerit
Cum a zis, l-a cam trântit.
Şi nu unde l-a rugat,
Ci pe-o uliţă, în sat.
Iar nu singur şi ferit,
Ci-ntre doi, ce s-au ciocnit,
Ţanţoşi, prima oară-n an:
Un cucoş şi un curcan.
Cum o fi scăpat şi-acuş
Bietul nostru cărăbuş
Nu se ştie, dar mai rău
N-are ce să fie, zău!
Numai că, ce să îţi spun,
Dintr-o curte, un păun
Se ivi,-l dădu pe spate,
Îl privi şi… nu se poate,
Făcu iute calea-ntoarsă.
Asta, da, grozavă farsă!
De acuma cărăbuşul
Nu mai stă o clipă-n loc.
Îşi ia zborul… Spre ghiduşul
Pui de sturz… Avu noroc
Să-ntâlnească arătare
Ca şi el, c-un cioc mai mare.
Tare dragă-i e făptura
Asta… Ce deschide gura
Şi-l…înhaţă! – tocmai când
Vrabia, trei pui, în rând,
Aşeza pe-un gard, isteaţă,
Pentru-o lecţie
De viaţă!
(după povestirea cu acelaşi nume, de Emil Gârleanu)