O voi spune de îndată,
Fiindcă nu aveţi habar
Ce putu să născocească
Mintea unui biet ţăran,
Mort de foame şi tristeţe
Toate zilele din an.

N-avea omul vreo speranţă
Să se pună pe picioare;
Trăia doar ca să nu piară.
Până când…o veste mare
Îl făcu să îşi îndrepte
Zdrenţele pe trup şi iar
Să privească-ncrezător:
Drumul lui…ducea la ţar.

Ţarul ăsta ce voia?
O poveste iscusită.
O poveste, dragi copii,
Una nemaiauzită.
Pentru-aşa istorisire,
O dădea şi pe-a sa fiică
De nevastă, însă cine
Ar mai fi putut s-o zică?

Ţarul ştia la poveşti
Că n-aveai cum să-l uimeşti.
Dar ţăranul, când nu-i fleţ,
Este chiar un om isteţ.

– Uite, ţarule, mă prind
Să îţi spun povestea mea…
– Nu mai spune, şi ce-ai vrea,
Să-ţi dau fata de nevastă
Pentru-altă poveste proastă?
– Dacă-mi dai ceva plăcinte,
S-ar putea să fii mirat.
– Ia plăcinte şi începe.
Omul zise, calculat:

– Răposatul tatăl meu
A fost, ţarule, bogat,
Că, până la cer, palatul
Într-o zi şi-a înălţat.
Porumbeii oboseau
Zburând prin împărăţie,
Câteodată mai ciupeau
Stele de pe cer.
Dar mie
Îmi e foame, dă-mi plăcinte
Şi ţi-oi spune înainte…

Ţarul nu avu de-ales,
Asculta cu interes,
Cum încă nu se-ntâmplase…

Fiindcă se săturase,
Omul spuse mai departe…
– Avea tatăl meu un taur
De vreo şapte ani şi maaaare,
Că ţinea pe două coarne
Doi păstori la depărtare.
Când unul suna din corn,
Celălalt nici c-auzea…
Dar mă tem că-s obosit
Şi, mă ierţi, aş mai mânca…

– Ce e de făcut, boieri?
Omul ăsta e-o năpastă!
Mi-a adus poveste nouă,
Dar pe fata mea nevastă
S-o dau unui zdrenţăros
Nu îmi vine. Mai târziu,
Că povestea lui o ştiu,
O să-i spun, ne-am înţeles?

Boierii:
– N-aveţi de-ales!

Ţăranul îi auzi,
Dar continuă:
– Să ştii,
Ţarule, că şi o iapă
Tatăl meu avea.
Ca vântul,
Iapa asta în trei zile
A înconjurat pământul.
Să-ţi spun că pân’ la-nserat
De trei ori a şi fătat?

Ţarul, vădit tulburat:
– Omule, ai terminat?

– Nu, mai am, credeam că eşti
Bucuros s-auzi poveşti
Pe care nu le-ai ştiut….

– Hai, mai zi…

Tata, avut,
Pe-ai tăi sfetnici la palat
Îi chemă… Însă, boierii,
Pizmuindu-l, au furat,
Din cămările-i bogate,
Un sfert peste jumătate…

– Gata, omule, povestea
O cunosc. Şi-ai mei boieri…

– O cunosc? Nu sunt convins,
Semnătură să le ceri!

După ce luă semnătura
Cum că le era ştiut
Ce-auziră şi…făcură,
S-a întors ţăranu-acasă…
Bogat.

Ce întorsătură!