Stai deasupră-mi

Autor : Mihai Eminescu

(N. Lenau)
Stai deasupră-mi, ochi de întuneric,
Cu putere mă pătrunde-acu ­

Serioasă, blândă, visătoare,
Neadâncit de dulce, noapte, tu!

Cu-al întunecimii tale farmec
Risipeşte ceaţa lumii reci,
Să te simt plutind deasupra vieţii-mi,
Singuratic, tu, în veci de veci.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Non omnis moriar

Autor : George Coşbuc

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur şi templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.
Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,
Ei mor deplânşi de-o gintă şi, chiar să moară-n chinuri.
Nicicând nu mor întregi!

Aceia sunt bărbaţii, cari pot s-alunge norii
Naţiunilor uitate prin noapte şi sub fier,
Bărbaţi superbi cari poartă menirile-Aurorii,
Au larg avânt de vultur şi-n şir, ca şi cocorii,
Ei fură foc din cer.

Oh, sfânt şi nalt e darul, când ori la care neamuri
Trăiesc bărbaţi cu suflet, cum nouă ne-a trăit
Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,
Cătând să lămurească prin vii şi mândre lamuri
Un grai îmbătrânit.

Căci l-a trimis Geniul luminii să-şi unească
Puterea cu-ale altor bărbaţi cu suflet plin:
Să caute şi să afle, să frângă-a lumii mască,
Întregi să ne redeie şi iar să ne renască
Prin grai de la Quirin.

Şi-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul
Pământurilor unde un grai găseşti şi-un port,
Că varsă lacrimi şipot tot colţul şi tot satul,
Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul
Naţiunii doarme mort!

Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,
Azi doarme-n glii şi doarme întreg avântul lui!
Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire
O limbă românească şi-a limbii noastre fire,
Cipariu de-acum nu-i!

E mort Cipariu? Voi spuneţi că-i mort? Dar oare poate
Să moară omul care dă vieţi, care-i trimis?
Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,
Trăieşte el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate
Din piept, unde ni-e scris!

Trei scânduri şi-o movilă de glii nu pot s-ascundă
Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!
Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă
Că-n veac va recunoaşte cu-o inimă profundă
Pe marele Cipariu!

(La mormântul lui Timotei Cipariu)

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Dorul şi limba

Autor : Grigore Vieru

Cerul e ţesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.

Din pământ izvorul iese,
Grâul – din seminţe dese,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.

(poezii pentru copii)

Opera Apartinand Grigore Vieru | | Nici un Comentariu »

A trăi fără-a iubi

Autor : Nicolae Văcărescu

A trăi fără-a iubi,
Mă mir ce trai o mai fi !
A iubi făr-a simţi,
Mă mir ce dragoste-o fi !
A simţi făr-a dori,
Mă mir ce simţire-o fi !
A dori făr-a jertfi,
Mă mir ce dor o mai fi ?

Schimbarea la faţă

Autor : Nichita Stănescu

Am schimbat naşterea pe moarte
În rest am rămas de tot sărac.
M-a izbit cu aripa un înger
şi am devenit rege,
pe un tron în prăbuşire.
Nu ştiu ce înseamnă cinci,
nu ştiu ce înseamnă patru
în genere nu ştiu nimic,
dar mărturisesc că mi-e strâmtă coroana,
prieteni, ca un orizont îmi sunt tâmplele,
ca o stea sau ca un glonţ îmi este coroana,
de-a dreptul în frunte.

Definiţia despărţirilor

Autor : Octavian Paler

Nu ştiam că floarea amară a singurătăţii
are dacă o atingi pe obraz
Sunetul unor paşi care pleacă.

Opera Apartinand Octavian Paler | | Nici un Comentariu »

Vreau tot

Autor : Jan Lulu Stern

Vreau tot , sa stiu ca tot mi-e cunoscut
Cu tot ce-a fost , ce este si va fi
Sa mi se-nsire-n fata , zi cu zi ,
Enigmele de-acum si din trecut .
Vreau Sfinxul sa-si dezlege-al lui secret
Gioconda sa-mi explice-al ei suris
Sa aflu tot ce-a fost in paradis
Cu Eva si Adam sa stau la tabiet
Vreau soare , apa , tunete si ploi
Dar si verdeata , dune ca si stinci
Sa urc cu greu , pe coate si pe brinci ,
Sa am si nestemate-alaturi de noroi
Atunci , poate atunci ,voi intelege viata
Misterul ce se naste ne-ncetat
In ce e pur , curat sau intinat
In zile luminoase sau cind se lasa ceata
Si cind nu va mai fi in fata-mi vreun mister
O voi porni , agale , cintind usor , spre cer .

Opera Apartinand Jan Lulu Stern | | Nici un Comentariu »

Liceu – Sonetisti de calti si-alvita – Baciu

Autor : Ştefan Baciu

Sonetisti de calti si-alvita
presedinti de plastilina
inveliti în foi de vita
decorati cu naftalina

ciubucari honoris-causa
flasnetari de iarmaroc
va consuma menopauza
ard castanele în foc

amirali de corabioare
ideologi de mucava
cautatori de pete’n soare
sefuleti fără perdea

caractere de namol
pseudonime de halva
mumii de la Tekirghiol
inchiriati pe-o acadea.

( * Revista de tendinte surrealiste de la Constanta)

Opera Apartinand Ştefan Baciu | | Nici un Comentariu »

Curriculum vitae

Autor : Luciana Vaughn

Eu am crescut cu Verdi,
Cu Bach si Titzian,
Visind pe Buonarotti
In vers esenian.

M-am imbatat cu Strauss,
Chopin mi-a fost amant
Si-am adormit pe Goya
Cu gindul la Mozart.

Rimbeaud imi e prieten,
Baudelaire e cam gelos,
Enescu-mi cinta seara
Cu-arcusul lui duios.

Rossini imi alina
Iubirea pentru List,
Vivaldi ma transpune
Pe unde de artist

Si ma ascund confuza
In ginduri delirante,
Pozind chiar pentru Rubens
In scenele flamande.

Titanii vietii mele
Pe care i-am iubit…
De nu v-as fi-ntilnit
La ce-as fi mai trait?

Opera Apartinand Luciana Vaughn | | Nici un Comentariu »

Duşmancele

Autor : George Coşbuc

Las ochii, mamă, las să plângă!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat să sug de-aceea sânt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Să merg neplânsă în mormânt!

Nu plâng că mi-e de Leana teamă;
De ciudă plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
În samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.

Ea duce sfat din casă-n casă
Că n-am broboade de mătasă,
N-am şorţ cu flori şi dacă n-am
Ce-i pasă?
N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam;
Şi n-o să-mi meargă neam de neam.

Stă-n drum de vorbă cu vecine
Şi bate-n pumni: Să mor îmi vine,
Auzi tu! Să se prindă ea
Cu mine!
Ştii, ieri, la moară, ce spunea?
Că-s proastă foc şi gură rea!

Şi-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră,
S-ajungă ea Lucsandrei noră!
O, meargă-i numele! N-o vezi
La horă?
Ce şorţ! Nu-ţi vine nici să crezi;
Fă cruce, fa, să nu-l visezi.

Nu l-aş purta nici de poruncă!
Ce poartă ea, alt om aruncă.
C-un rând de haine-o văd mergând
La muncă,
La joc şi hori acelaşi rând,
Îl poartă-ntruna, şi de când!

Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-şi cată noră mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri şi-n duium
Acasă.
Ea n-a ajuns, oricum şi cum,
Să-şi strângă nora de pe drum.

Să-şi ieie noră pe-o satană?
Că e săracă şi golană;
De ce nu vine ca să-i dau
Pomană?
Nu-i casa lor în care stau
Şi-n casă nici cenuşă n-au!

Auzi tu, mamă, câte-mi spune?
Şi-aleargă-n sat să mai adune
Şi câte porecliri pe-ascuns
Îmi pune.
De-aş sta să-i dau şi eu răspuns,
La câte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, că doară-doară
M-apuc să-i spui o vorbă-n poară;
Şi dacă tac, îi vin călduri
Să moară.
Să vezi tu, mamă,-njurături!
Că ea cu mă-sa-s zece guri.

Cu gura, mă-sa bate-o gloată,
Şi-i de otravă Leana toată
Mi-ar pune capul sub picior,
Să poată.
Dar lor pe plac eu n-am să mor,
Că n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singură-mi ţes tortul
Şi umblu şi eu cum socot
Că-i portul.
De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rău de tot.

Mă prind cu ea? Cel sfânt s-o bată!
Dar cum mă prind? Ea e bogată,
Ce haine mi-am făcut ca ea
Vrodată?
La joc mă poţi oricând vedea
Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dânsa glume?
O fac de râs şi-i scot eu nume?
Ori ies, gătită-n ciuda ei,
În lume?
Îi ştiu eu focul ochii mei!
Lisandru e, că alta ce-i?

Dar ce? Îl ţiu legat de mine?
Îl trag de mânecă? Ba bine!
El vine-aşa, de dragul lui,
Când vine.
Eu nu pot uşa să i-o-ncui,
De stă prea mult, eu cum să-i spui?

Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Să-l vadă-n casa lor intrând
O dată?
Şi dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blastemă de nu-şi dă rând!

Dar poate da ea bobi cu sâta!
O fierbe ciuda pe urâta,
Că-s mai frumoasă decât ea,
Şi-atâta!
Să aibă Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.

Că boii-s buni, bine-i bogată;
Dar dacă pui flăcăi odată
S-aleagă dânşii cum socot
O fată:
Bogata-şi pupă boii-n bot,
Îmbătrânind cu boi cu tot!

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioară — Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech