Un lup odată se plângea tare
Că, de ce merge, lumea se strică:
Bestie mare,
Bestie mică
Azi e totuna, ori lupi, ori miei…
Grele prefaceri! timpi şi mai grei!
Că pe el, lupul, toţi îl înjură
Şi toţi cu totul îl pradă,-l fură
Ş-apoi când e o vulpe de rea reputăciune,
D-o viaţă prea urâtă, ce nu se poate spune,
Şi, culme peste toate,
Vecină, din păcate,
Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate.
Şi n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu,
Căci marea-i paţienţă îl bagă-n iad de viu.
Făcu, dar, peticiune,
Cu foc şi rugăciune,
P-o limbă reformată,
Şi trase-n judecată
Şi el, ca năciunal,
Pe vulpe-n tribunal,
Compus, ca niciodată,
D-un urs cu brânca lată,
D-un bucefal-pardos,
D-un zripţor şi cocoş;
Era ş-un ‘rangutan,
Era şi un curcan:
Toţi judeci ca aceia, înalt areopagiu,
De bestii arbitragiu.
Petiţia pornise pan lupul, sa se plângă,
Şi-n dreapta-şi luă locul, iar vulpea — în a stângă.
Procesul era-n forme, avea şi avocaţi,
Tot zmei de doctoraţi
P-o limbă bestială
Ce-i zic şi năciunală,
Erau şi speptători,
Aptriţe şi actori;
Vorbea d-un reglemânt,
Scotea ş-un testământ
Pe limba bestială,
P-atuncea năciunală.
“Princip! proprietate!” nea lupul nainta;
“Frăţie! libertate!” lea vulpea declama.
“Justiţie!” “‘Mpilare!” “Virtute!” “Strâmbătate!”
“Ba cauză!” “Ba gaşcă!” “Minciune!” “Veritate”
“Martiriu, abnegaţii!” “Desfrâu, ipocrizie!”
“Ba Dumnezeu mă ştie!”
“Ba binele comun!”
“Ba binele străbun…”
Ba lupul şi d-onoare cu dinţii se ţinea,
Şi până la candoare şi vulpea întindea.
D-acestea talmeş-balmeş din ambe părţi tuna,
Spelunca de cicane, de uiet răsuna.
Bătea cu laba lupul, pe hoaţa fulgera,
Sărea, ţipa şi vulpea: “Calomnie!”striga,
Şi iarăşi la martiriu, şi iar la libertate,
Şi iarăşi la onoare, şi iar la veritate.
Şi vulpea, ca isteaţă,
A lupului trecute le da de tot pe faţă;
Ci de trecutul vulpii şi lupul se înhaţă.
Ajunseră, în fine, a-şi arunca în nas,
Pe târnuit, pe ras,
Ultrage foarte grele l-a unuia domnie
Ş-a vulpii dibăcie;
Ajunse pân’ să zică că lupii sunt rapaci!
Şi lupul să întoarcă că vulpile-s cârpaci!…
Atunci să fi văzut
Ce nu s-a mai văzut!
Scot dreptul natural,
Scot dreptul criminal,
Ba dreptul zoologic,
Ba cursul patologic
Frăţiei medicale… scotea şi la patente,
Din cele mai potente,
Şi dezvolta amarnic ştiinţa economică
Şi arta hironomică,
Şi drepturile toate, pe faţă şi pe dos,
Din scoarţă până-n scoarţă retorice sofiate.
Demostene, Cicero ar fi rămas pe jos
Cu gurile căscate.
Nu prea ştiau de carte ăi judici bestiali,
Ş-având cam pe a rânză pe zişii năciunali,
Pe unul şi pe altul întruna condamnară,
Sentinţa pronunţară:
“Tu minţi, jupâne lupe, când ne vorbeşti d-onoare,
Că n-ai princip, nici lege;
Şi tu, vulpe, de unde ieşişi cu a candoare?
Pe amândoi să-i lege!
Furatele de vulpe de lup s-au fost furat,
Văzute-nvederat,
Şi toate să s-aducă aci în tribunal.
Articolul — cutare — din dreptul bestial
Le dă neapărat,
Dup-al naturii curs,
La zgripsor şi la urs.
Cocoşul şi curcanul,
Precum şi ‘rangutanul,
Precum şi bucefalul vor fi de mărturie,
Să puie-aci pecetea, precum ca să se ştie.”
(1860)