Doina

Autor : Grigore Vieru

In memoria lui Igor Vieru,
Petru Zadnipru, Liviu Damian,
Ion Vatamanu, Vlad Iovita
Ceva se-ntampla azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi.

Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteste rea.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Din paine iau, sa pot zbura,
Cat de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt si judecat
Ca, trandavind, m-am imbuibat.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!

Opera Apartinand Grigore Vieru | | Nici un Comentariu »

Un suvenir

Autor : Cezar Bolliac

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, –
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, –

Mai stă tot mândru încă şi capul nu îşi pleacă:
Stă cu braţe-ntinse zefirii înfruntând;
Priveşte însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ş-o s-auzi un trosnet şi focu-i viforând.

Opera Apartinand Cezar Bolliac | | Nici un Comentariu »

O dorinţă

Autor : Poezii pentru Copii

Tati, ajută-mă să-i scriu lui Moş Crăciun
o dorinţă frumoasă!

Dragă Moş Crăciun,

Numele meu este…fetiţă
şi prenumele…inimoasă

Îţi scriu printr-un fulg de zăpadă,
care, tremurând, m-a rugat
să-l trimit cu o dorinţă de copil,
spre tine, imediat

L-am trimis, dar, Moş Crăciun,
atunci când zăreşti un fulg mărunţel,
uite: atâtica,
să iei repede-repede din săculeţul lui
scrisorica

Chiar dacă tata mi-a zis
că o dorinţă de iubire se împlineşte
acolo unde, pe pământ,
o steluţă de argint se topeşte,

Eu nu vreau ca fulguşorul acesta de nea
să se topească

din cauza mea

Psalmul XXX – Doinaş

Autor : Ştefan Augustin Doinaş

Tu n-ai să- mi fii, Divinule, aproape
cât timp, citind ce-am scris, nu Te descopăr
ca literă a mea, şi ca cerneală
cu care scriu muindu- mi pana- n stele.
Ce scris secret tot pâlpâie întruna
sub scriitura mea? Sunt palimpsestul
fiinţei Tale răzuită aprig
de pe bătrânul pergament al lumii.
Cum să Te fac încă citit şi astăzi
de ochii celor fără de vedere?

Peniţa mea muiată- adânc în Vega
Te scrie doar ca alfa şi omega.

Tara Barsei cu ochianul întors – Baciu

Autor : Ştefan Baciu

Cu palma cozoroc pe frunte
vad la tropic de pe munte

un pitic carand surcele
pentru-o vatra din Sacele

si-un calugar mistic, fin
batand toaca la Zizin

pe o banca’n Lanikai
(pe un alt picior de plai)

vad cum anii suie’n pod
saci cu zahar dela Bod

dimineata-si varsa varul
sus pe pisc pe Postavarul

si aud din Tarlungeni
fluier stins peste poieni

pana’n miez de Waikiki

—dorule, de unde-mi vii?

Opera Apartinand Ştefan Baciu | | Nici un Comentariu »

Areopagul bestiilor

Autor : Ion Heliade Radulescu

Un lup odată se plângea tare
Că, de ce merge, lumea se strică:

Bestie mare,
Bestie mică
Azi e totuna, ori lupi, ori miei…
Grele prefaceri! timpi şi mai grei!
Că pe el, lupul, toţi îl înjură
Şi toţi cu totul îl pradă,-l fură

Ş-apoi când e o vulpe de rea reputăciune,
D-o viaţă prea urâtă, ce nu se poate spune,

Şi, culme peste toate,
Vecină, din păcate,

Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate.
Şi n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu,
Căci marea-i paţienţă îl bagă-n iad de viu.

Făcu, dar, peticiune,
Cu foc şi rugăciune,
P-o limbă reformată,
Şi trase-n judecată
Şi el, ca năciunal,
Pe vulpe-n tribunal,
Compus, ca niciodată,
D-un urs cu brânca lată,
D-un bucefal-pardos,
D-un zripţor şi cocoş;
Era ş-un ‘rangutan,
Era şi un curcan:

Toţi judeci ca aceia, înalt areopagiu,
De bestii arbitragiu.
Petiţia pornise pan lupul, sa se plângă,
Şi-n dreapta-şi luă locul, iar vulpea — în a stângă.
Procesul era-n forme, avea şi avocaţi,

Tot zmei de doctoraţi
P-o limbă bestială
Ce-i zic şi năciunală,
Erau şi speptători,
Aptriţe şi actori;
Vorbea d-un reglemânt,
Scotea ş-un testământ
Pe limba bestială,
P-atuncea năciunală.

“Princip! proprietate!” nea lupul nainta;
“Frăţie! libertate!” lea vulpea declama.
“Justiţie!” “‘Mpilare!” “Virtute!” “Strâmbătate!”
“Ba cauză!” “Ba gaşcă!” “Minciune!” “Veritate”
“Martiriu, abnegaţii!” “Desfrâu, ipocrizie!”

“Ba Dumnezeu mă ştie!”
“Ba binele comun!”
“Ba binele străbun…”

Ba lupul şi d-onoare cu dinţii se ţinea,
Şi până la candoare şi vulpea întindea.
D-acestea talmeş-balmeş din ambe părţi tuna,
Spelunca de cicane, de uiet răsuna.
Bătea cu laba lupul, pe hoaţa fulgera,
Sărea, ţipa şi vulpea: “Calomnie!”striga,
Şi iarăşi la martiriu, şi iar la libertate,
Şi iarăşi la onoare, şi iar la veritate.

Şi vulpea, ca isteaţă,
A lupului trecute le da de tot pe faţă;
Ci de trecutul vulpii şi lupul se înhaţă.
Ajunseră, în fine, a-şi arunca în nas,

Pe târnuit, pe ras,
Ultrage foarte grele l-a unuia domnie
Ş-a vulpii dibăcie;
Ajunse pân’ să zică că lupii sunt rapaci!
Şi lupul să întoarcă că vulpile-s cârpaci!…

Atunci să fi văzut
Ce nu s-a mai văzut!
Scot dreptul natural,
Scot dreptul criminal,
Ba dreptul zoologic,
Ba cursul patologic

Frăţiei medicale… scotea şi la patente,
Din cele mai potente,
Şi dezvolta amarnic ştiinţa economică
Şi arta hironomică,
Şi drepturile toate, pe faţă şi pe dos,
Din scoarţă până-n scoarţă retorice sofiate.
Demostene, Cicero ar fi rămas pe jos

Cu gurile căscate.
Nu prea ştiau de carte ăi judici bestiali,
Ş-având cam pe a rânză pe zişii năciunali,
Pe unul şi pe altul întruna condamnară,

Sentinţa pronunţară:
“Tu minţi, jupâne lupe, când ne vorbeşti d-onoare,
Că n-ai princip, nici lege;
Şi tu, vulpe, de unde ieşişi cu a candoare?
Pe amândoi să-i lege!
Furatele de vulpe de lup s-au fost furat,
Văzute-nvederat,
Şi toate să s-aducă aci în tribunal.
Articolul — cutare — din dreptul bestial

Le dă neapărat,
Dup-al naturii curs,
La zgripsor şi la urs.
Cocoşul şi curcanul,
Precum şi ‘rangutanul,

Precum şi bucefalul vor fi de mărturie,
Să puie-aci pecetea, precum ca să se ştie.”

(1860)

Bătrâna stâncă

Autor : Alexandru Macedonski

Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc
O sapă apele să scape de ea, şi-n veci o pizmuieşte
Ţăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robeşte
C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.

Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjeşte,
Dar tace, şi când suflă crivăţ ea sfarmă viforul tăios,
Şi ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios,
Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezeşte.

Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc…
În umbra ei pasc încă mieii ş-ajung vlăstarii brazi puternici,
Şi fie-n mare sau mic număr, neputincioşi sunt cei
nemernici —
Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc.

Sfânt-Ion

Autor : Ion Luca Caragiale

Frunzuliţă chimionu,
Chimionu, anasonu,
Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu,
Să prăznuim patraonu
Cu Jenică Arionu!
Să mai mergem la fiatru
Să văz doi jandari cât patru!

Că era mare-mbulzeală
De-mi venise ameţeală;
Că Jenică Arionu,
Pasămite-i farmazonu,
A tras la loja de sus
Şi drept în faţă ne-am pus,
La lojă de beletaj,
Unde-i mai mare blamaj!

C-apoi stam şi petreceam
Şi în lojă chef făceam,
La poliţie nici gândeam,
La poliţie, bat-o vina!
Că ea e toată pricina,
Ea cu colonel Algiu,
Ursuzu şi belaliu,
Nu i-aş mai vedea chipiu!

Că toamna când petreceam
Ş-ăl mai mare chef făceam,
Iacă-i domnu colonel
Ne pofteşte frumuşel
Să mergem la ceai cu el,
Şi la ceai şi la cafea,
La soarea cu refenea,
Şi ne-ncântă, ne descântă,
Bată-l măiculiţa sfântă!
El tot haide! noi tot ba!
Ne-a-nteţit cu dragostea;
Noi trăgeam, el ne-mpingea,
Tot aşa şi iar aşa
Pân-am ajuns în antrea.
Aici, hop! şi comisari,
Ipistaţi, sergenţi, jandari
Cu nişte chivere mari,
Măiculiţă, ce vlăjari!
Nalţi d-un stânjen fiştecare,
De jurai că sunt călare.
Noi nu vream de loc, ei: „Hai!
Hai la domnu poliţai,
Să vă trateze cu ceai,
Şi cu ceai, şi cu cafea,
La soarea cu refenea!”
Şi ne-a dus, măre, ne-a dus
Când pe jos şi când pe sus,
Şi la secţie ne-a pus
Pe saltea şi pernă moale,
De le simţ ş-acu la şale,
Şi de-acolea mai la vale,
Unde, ce să vă mai spui?
Unde-i pasă omului,
Unde-i greu voinicului,
La-nnodatul bumbului!
Dacă văzui şi văzui
C-am căzut pe mâna cui?
Pe mâna Algiului,
Ce m-apucai de făcui?
Sai din loc şi poc! şi paf!
Am făcut o lampă praf!
Şi pe urmă ce făceam?
Ca un leu mă repezeam
Şi cu pumnii dam în geam,
Şi trăgeam şi iar trăgeam
Până când mi ţi-l spărgeam.
Atuncea Algiu numa
Văzu că s-a-ngroşat gluma,
Şi cum este el şiret,
A recurs la marafet
Şi ne-a turnat la secret
Cam pe lângă cabinet;
Şi pe loc a poruncit,
Că zicea că am răcit,
Să ne tragă de năjit
Cum se trăgea mai-nainte,
Cu curea şi spirt fierbinte,
Cât lumea s-o ţinem minte
Nu-l mai ţine, doamne sfinte!
Şi cum stam noi la secret
Cam pe lângă cabinet,
Pasămite că de jos
Ne venea în sus miros;
Că unde-ncep să strănut,
Şi cu Jean să mă sărut
Şi să-i urez la mulţi ani,
Sănătate, chef şi bani,
Şi fiatru permanent
La lojă cu-abonament,
La lojă de beletaj,
nde-i mai mare blamaj.
Da’ pesemne-amoniacu
Făcu efect, lua-l-ar dracu!
Că ne trecu uluiala
Ş-am rămas doar cu zăpreala.
Şi când ne-am fost luminat,
Iacă-i vine şi Scarlat
„Ce-aţi făcut?” ne-a întrebat.
„Ce să facem! am zis noi;
Eram Ioni amândoi
Am cinstit, măre, cinstit,
Patraonu-am prăznuit,
La fiatru c-am venit,
Lojă bună c-am găsit.
Să vedem şi noi Voivodu1,
Cum l-a văzut tot norodu,
Da’ poliţaiu, nerodu,
Pasămite era beat!
Dânsul de bucluc ne-a dat.
Da’ acu dă-ne tu drumul,
Că ni s-a risipit fumul,
Şi fiatru s-a închis,
Nu mai ai nimic de zis!”
Şi atunci bietul Scarlat,
Pe loc drumul ne-a şi dat.
Da’ Orăscu ca Orăscu
Ce te faci cu mai — Orăscu2?
Cu Hăşdău şi Odobescu
Şi cu Anghel Demetrescu?

D-apoi lasă-te pe mine,
C-am să-i regulez eu bine.
Că din secţie ieşind,
Am fost doi tot la un gând,
Cum avem şi-un patraon,
1 Voievodul ţiganilor, operetă.
2 Titu Maiorescu, atunci ministru al Instrucţiunii Publice
şi al Cultelor.
Şi eu şi el tot Ion.
Sache şi cu Arion!
Şi-am strigat şi eu şi el
„Hai degrabă la Purcel!”
Ş-aci, tot la un gând iar,
Am cerut câte-un pahar,
Un pahar de turburiu
Să ne treacă de Algiu,
Ursuzu şi belaliu,
Nu i-aş mai vedea chipiu!
Să ne dregem la stomac,
Arză-l focu-amoniac!

Şi nu ştiu ce-mi vine mie
„Ad-o coală de hârtie
Ş-un condei frumos!” şi scrie!

Scriu şi scriu şi la minut
Un raport am aşternut
Contra colonelului,
Contra poliţaiului;
Ş-am să merg la minister
Cu raportul meu, să cer
Să-l scoaţă din prefectură
Că s-a dat la băutură
Şi prea face tevatură.

(27 februarie 1897, atelierele tipografiei „Epoca”)

Frunza de imortală

Autor : Alexandru Macedonski

Oare nu vi se întâmplă
Să visaţi pe când dormiţi
Şi nimica-n ciuda voastră
Ca să nu vă amintiţi?

Tot astfel şi alte vieţe
Poate-n lume le-am trăit,
Fără ca să ştim nimica:
Nici ce-am fost, nici ce-am simţit.

( Imortală, cuvânt făcut de Macedonski după fr. immortelle, în româneşte siminoc, plantă care-şi păstrează aspectul natural şi după ce se usucă.)

Sfioasele pădurii

Autor : Ion Bănuţă

O ! Lăcrămioarele-s sfioase,
furând din cer argintul lunii.
Şi soarele, uitând poiene,
stârnindu-şi acele minunii
cu vorbe albe şi viclene,
pădurea verde o descoase:
– De ce-ţi sunt fetele sfioase?

Pădurea tace, le ascunde,
şi astrul nici nu ştie unde.

(“În pervazul larg al serii”)

Opera Apartinand Ion Bănuţă | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioară — Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech