Homo sum

Autor : Alexandru Macedonski

C-o admirare prefăcută sau c-un adânc entuziasm,
Zadarnic ziceţi, dulci prieteni, că-mi uit făptura trecătoare;
Zadarnic singur, câteodată, pentru-a scăpa de-al meu
marasm,
Încerc să cred că este astfel şi să mă pierd cu ochii-n soare,
În pacea spaţiului vecinic, în lumea sfintelor extaze.

Şi tot zadarnic chem în suflet înflăcărarea unui psalm,
Făcând din cântec o minune prin împletirea unei fraze…
Mă redeştept curând acelaşi, şi-n mine nu se face calm,
Ci lacrimi port sub orice vorbă pe când în cântece pun raze,
Minciuni cu care caut zilnic să-nşel necazurile mele.

Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg şi policrom,
Azvârle harpa de alb fildeş şi uită calea către stele,
Te afli încă-n cercul vieţii: Eşti încă om, eşti încă om.

Sus

Autor : Tudor Arghezi

Bagă de seamă, omule de carne,
Că umblă orice zi să te răstoarne,
Că orice oră umblă să te frîngă.
Dar lacrima durută nu ţi-o lăsa să plîngă.
Ia seama bine, somn să nu te fure,
Nu te opri, înalţă-te vulture.
Ajunge o secundă să şovăi. Chiar de azi
Ai şi-nceput să şchioapeţi şi să cazi.
Neadormit şi teafăr se cuvine
S-arunci şi trîndăvia ispitei de la tine.
Primejdia s-o cauţi de-a dreptul, într-adins.
Nu te lăsa de semeni şi timp rănit şi-nvins.
Cu traista în spinare, cu căinele tău, leul,
Dă luptă nentreruptă cu ceasul rău şi greul.
Călătorind de-a pururi prin zări şi peste zare,
Să nu te afle viaţa culcat, dar în picioare.

Opera Apartinand Tudor Arghezi | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioară
Hosting oferit de CifTech