Astrologia

Autor : Anton Pann

La o masă boierească din vorbă-n vorbă veni
Şi vorba de calendare, d-astrologi a pomeni ;
Fiindcă-n anul acela cîte prevestiri s-au pus
Niciuna nu se-mplinise, ci tot minciuni le-au fost spus.
Unul ce şedea la masă împreună a prînzi
Şi de astrologi cuvîntul îndată cum auzi,
„Domnilor ! — el le răspunse — s-am audenţă mă rog,
Eu vă-ncredinţez că-n viaţă n-am văzut un astrolog
Toţi creierii-n cap să-i aibă, ci sînt toţi nişte lipsiţi,
Cărora lumea le zice învăţaţi şi procopsiţi.”
Aceste cuvinte zise, cum le auzi un prost,
Carele la acea masă servitor şi el a fost
Şi era atunci la masă să dea un cap de viţel.
Îl aduse fără creieri, carii îi mîncase el ;
Stăpînul său, luînd capul ş-în el creieri nevăzînd,
S-a întors cu supărare şi îl întrebă, zicînd :
„Dar ce va să zică asta, n-a-avut creier ast viţel ?”
„Nu, domnule — îi răspunse — a fost astrolog şi el.”

Opera Apartinand Anton Pann | | Nici un Comentariu »

Flori de paşte

Autor : Duiliu Zamfirescu

La Palermo
La Palermo, primăvara,
Trandafirii urcă scara.
Liliacul alb roşeşte
Când sărută
Dintr-o cută
Sânul ce-l adăposteşte.
Prin grădini a pus o fee
Gardurile-n azalee,
Casele învolburate
În ciorchine
De glicine
Pe balcoane aninate.
Dimineaţa ideală
Râde-n floarea de migdală,
Tinereţea stă în cale,
Întrupată
Într-o fată
Cu un coş de portocale.
Vin, Bălcescule, din somnul
Adormiţilor în Domnul,
Să vezi firea cum renaşte:
Totul cere
Mângâiere
Pentru florile de Paşte.
Unde eşti, în care floare
Clipa ta nemuritoare
Şi-a luat fiinţă nouă?
Care plantă
Elegantă
Poartă sufletu-ţi în rouă?
Căutând urmele tale,
M-am oprit la Monreale.
De sub vechile morminte
Se ridică
Plin de frică
Crinul, floarea cea cuminte.

Pastel

Autor : Ana Blandiana

Ţara mea părăsită de fructe,
Părăsită de frunze.
Părăsită de strugurii
Emigraţi prevăzători în vin,
Ţara mea trădată de păsările
Rostogolite în grabă
Pe cerul mirat şi încă senin,

Veşnic împăcată,
Mirosind a ierburi
Care-şi dau sfârşitu-n soarele domol,
Credincioşi păianjeni
Ţes pânzeturi albe
Ca să bandajeze
Locul frunzei, gol.

Noaptea stele coapte-ţi
Fermentează cerul,
Vântul curge ziua
Tare şi-amărui,
Orele-ţi măsoară
Nucile căzând
Şi te luminează
Cuviincios gutui.

Opera Apartinand Ana Blandiana | | Nici un Comentariu »

Romanţă fără muzică (În seara când ne-om întâlni)

Autor : Ion Minulescu

În seara când ne-om întâlni –
Căci va veni şi seara-aceea –
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint…
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ‘naintea ta:
– Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi –
Căci va veni şi seara-aceea –
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia…
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ‘naintea ta:
– Voieşti să nu mai fii a mea?…

Şi-n seara când ne-om despărţi –
Căci va veni şi seara-aceea –
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint…
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit ‘naintea ta:
– Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!…

(1908)

Opera Apartinand Ion Minulescu | | Nici un Comentariu »

Ştiu, fără ca să pricep – Voiculescu

Autor : Vasile Voiculescu

Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
Inima, pe care nu mi-o văz:

Tainica, neistovita ei lucrare
Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
Rodnicul de viaţă fără încetare
Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit…

(luni, 19 aprilie 1954, Bucureşti)

Rondelul ticăloşilor

Autor : Alexandru Macedonski

Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală.
Poartă negre-adâncituri
Pe sub ochii lor de smoală.

Pe neghiobi îi bagă-n boală,
Schimbă-n robi pe cască-guri.
Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală.

La Montmartre e răscoală
Când, din craci făcând figuri,
Cu murdare strâmbături
Dau pe faţă ce-au sub poală,
Istovite târâturi.

De ce-as fi trist?

Autor : Tudor Arghezi

De ce-aş fi trist, că toamna tîrzie mi-e frumoasă ?
Pridvoarele-mi sînt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine si mi-o lasă,
Cînd soarele rămîne să-l gazduiesc în casă.
O prospeţime nouă surîde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

De ce-aş fi trist ? Că pacea duioasă si blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină ?
E un surîs şi-n vraful de carţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri cîte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grînguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, între pături.
Mă-ntrebă cîteodată, trezită dintr-un vis :
-,,Eşti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,
Nu mă sfiiesc de dînsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume lînga mine.

De ce-aş fi trist ? Că nu ştiu mai bine să frămînt
Cu sunet de vioară urciorul de pămînt ?

Nu mi-e clădită casa de şiţa peste Trotuş,
În pajiştea cu crînguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş…

Opera Apartinand Tudor Arghezi | | Nici un Comentariu »

Cântec în doi

Autor : Lucian Blaga

Şi vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu stim, dar suntem doi.

Opera Apartinand Lucian Blaga | | Nici un Comentariu »

Un cântec barbar

Autor : George Coşbuc

Voi laşi dătători de porunci,
Mai râdeţi! Nevolnică turmă,
Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!
S-apropie ziua! Şi-atunci
Vedea-veţi, sălbateci barbari,
Câmpiile voastre-necate
De vuietul multor armate,
Ca vuietul apelor mari –
Veni-vom ca-n ziua de-apoi;
Va plânge cu hohote zarea
De cară, de cai, de strigarea
Mulţimii pornite spre voi!

Ieşi-vor din negru pămînt,
În zale de-argint cavalerii,
Puternici ca grindina verii,
Şi roibii cu nările-n vant
Vor trece-n sălbatec galop
Spre Roma! Şi miei vor fi leii,
Fugi-vor de spaimă mişeii
Cuprinşi de pornitul potop
Spre Roma! Călcînd pe cohorţi
Răzbi-ţi-vom colosul de-aproape
Şi nu va mai fi cine să-ngroape
Mulţimea cea mare de morţi!

Din Istru vom face pârâu,
Să-l umpli, romane, cu sânge,
Cu lacrimi pe care le-or plânge
Nevestele neamului tău!
Şi nu vei putea să mai pui
În şiruri înfrânta-ţi armată,
Şi-om face să fie odată
Toţi corbii şi lupii sătui!
Căci vultur să fii, un colos,
Cu aripi de repezi furtune
Şi cuibul în cer de l-ai pune,
De-acolo noi da-te-vom jos!

Ce-i viu sfâşia-vom în dinţi;
Aprinde-vom templele tale;
Vom naşte pustiul în cale;
Vom face pe-ai voştri părinţi
S-ascundă trufaşul lor chip
În togă, plângând de ruşine,
I-om trece sub furci caudine,
I-om pune cu fruntea-n nisip.
Si fără de milă, călăi,
În faşe strivi-vom poporul,
Şi mândri vom pune piciorul
Pe gâtu-mpăraţilor tăi!

Vom face cât cerul de nalt
Mormanul cadavrelor crunte
Şi munte vom pune pe munte
Şi cerului da-vom asalt.
Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu
L-om prinde de barbă-nhăţându-l,
Cu tronu-i cu tot răsturnându-l
Din cer, căci acel Dumnezeu
Ce lasă pe-al vostru pământ
Să crească atâta urgie,
Acela nu poate să fie
Nici mare, nici tare, nici sfânt.

Ah, dac-am putea măsura
Pe cât ni-e de plină măsura,
Vedea-vei ce multă ni-e ura,
În ziua din urmă a ta!
Că dacă voi toti ati muri
De spaimele morţii nainte
De-al nostru sosit, din morminte
V-am scoate de-oriunde veţi fi!
Şi răzbunătoarelor sorţi
Le-am face cu palma dreptate,
Căci feţele voastre le-am bate,
Scuipându-ţi pe fiii tăi morţi!

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Vrèo zgâtie de fată

Autor : Mihai Eminescu

Vrèo zgâtie de fată
Cărei gura nu-i mai tace,
Ca stigleţii-ntoarce capul
Când încolo, când încoace.

Sau o alta visătoare
Care lină şi măreaţă
Are-n ochii-i întuneric
Şi mândrie are-n faţă;

Sau mai mici şi mai plinuţe,
Sau mai zvelte şi mai slabe,
Toate peste-un sfert de secol,
Vai! vor fi aproape babe.

Şi zâmbesc atât de dulce
Ca şi când ar fi de-a pururi!
Toate graţiile de astăzi
Or să fie atunci cusururi.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioară — Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech