Despre vorbire iarăşi
Autor : Anton Pann- Din vorbă în vorbă, vorbă se deschide.
- Din vorbă în vorbă iese adevărul.
- Din vorbă se face fapta şi din fapta vorba.
- Cuvîntul e ca vîntul, nu să ajunge nici cu armăsarul, nici cu ogarul.
- De multe ori limba taie mai mult decît sabia.
- Limba oase n-are şi oase sfăramă.
-
- De aceea
-
- Pune-ţi frîu la gură şi lacăt la inimă
-
- Căci
-
- Gardul are ochi şi zidul urechi.
- Vorba rea se duce ca glonţul.
- Ce să naşte p-întuneric trebuia să se vază la lumină.
- Şi boul are limbă mare, dar nu poate să vorbească.
-
- De aceea
-
- Taci, să-ţi fie casa casă şi masa masă
- Glumele să-ţi fie ca sarea-n bucate.
-
- Ca să nu-ţi zică cineva:
-
- Vorbe bune dar nesărate.
- Nu e meşteşug a găti mîncare, ci e meşteşug a o potrivi din sare.
- Limba îndulceşte, limba amăreşte.
- Cu rîma mică se prinde peştele mare.
- Vorba dulce mult aduce.
Povestea vorbii
- Doi călători într-o vreme merindele isprăvind
- Şi lîngă un sat p-o vale cu caii lor poposind,
- Zise unul: — Tu şezi, vere, şi mai ia seamă de cai,
- Că eu mă duc l-acea casă să cer o pîine încai,
- Că d-alde alte bucate crez că aici nu gasim,
- Ci cu ce vom putea astăzi să şedem şi să prînzim.
- Mergînd el, vede muierea în mîini cu un făcăleţ
- Stînd, judecîndu-şi bărbatul cu răstiri, cu grai semeţ;
- Iar bărbatu-i se vîrîse pe supt pat, de frica ei,
- Şi se bocea cu glas mare, ca pruncii cei mititei.
- Călătorul, de la uşă această scenă privind,
- Între multa lui mirare zise muierii grăind:
- — Ucigă-te crucea, drace! (Şi se închina mereu.)
- Ia stăi, femeie, aşteaptă, ce faci, pentru Dumnezeu!
- Cum poţi tu să-ţi baţi bărbatul? Oaie e el, vacă, ţap?
- Au nu ştii că el îţi este dat ţie să-ţi fie cap?
- — Tocma d-aceea — ea zise — de-mi voi bate capul eu,
- Cui ce-i pasă? Că poci face ce voi vrea cu capul meu:
- De-l voi lovi de perete or de vreun bolovan,
- La aceasta n-are treabă să mă judece Nan, Bran;
- Dar tu ce cauţi aicea, ia cară-te din ăst loc,
- C-apoi încarc făcăleţul în spinarea ta pe loc.
- — Am venit — el îi răspunse — ca să te rog de ceva,
- să ne dai turtă or pîine, de vei fi avînd cumva,
- Că am isprăvit merindea ce o aveam pentru drum,
- Nici aţă n-am tras prin gură de aseară pîn-acum.
- — Piei d-aci! — zise muierea — dacă ai fost cerşetor,
- Ce ai venit la casa mea să te faci judecător?
- Şi cu zicerea această, asupra-i se repezi,
- Ca să-l facă mai cu poftă în acea zi a prînzi;
- Care de nu fugea-ndată, precum venea ea să dea,
- Vro cîteva făcăleţe în spinare-i grămădea.
- Ducîndu-se el în fugă şi la celalt ajungînd,
- Cîte i se întîmplase le spuse toate pe rînd;
- Iar tovarăşul său rîse ş-îi zise: — Geaba trăieşti!
- Nu ştii să te porţi, frăţie, cu firile omeneşti;
- Şi cu tine mor de foame! Dar şezi tu, eu să mă duc,
- Şi să vezi acum îndată bucate cum îţi aduc.
- După ce zise el asfel, plecă ş-acolo mergînd
- Găsi pe muierea încă pe bărbatu-şi judecînd.
- Stînd el şi privind din uşă, zise: — Ba prea bine, zău!
- Eşti bună de-l laşi să plîngă ş-îngădui să-ţi stea buzău;
- Dar nu ca la satul nostru, cînd îl vede supt pat tras,
- Ţi-l îmboldeşte ş-îl bate pănă nu mai scoate glas,
- Ba încă îi porunceşte şi îi zice hotărît
- Să-i cînte şi cocoşeşte cum stă acolo vîrît.
- Cum îl auzi muierea, lăsă acel făcăleţ
- Ş-începu să-l îmboldească cu un băţ mai lunguleţ,
- Dînd şi strigînd către dînsul: — Dar nu taci, mă, n-auzi tu?
- — Nu tac, fă, nu — el răspunse către ceea ce-l bătu —
- Că nu-s muiere ca tine, ci-s inimă de voinic,
- Bate-mă oricît îţi place, că asta eu tot o zic.
- — Iartă-l, — îi zise streinul — e sirmanul nătărău!
- Nu ştii că este o vorbă, degeaba baţi fierul rău!
- Tu îi zici rasă, el tunsă, şi niciodată nu poţi
- Prostia cea din născare din capul lui să o scoţi.
- Pe cînd zicea el acestea, femeia stînd ş-ascultînd
- Se-ntoarse către bărbatu-i ş-îi zise cu cuvînt blînd:
- — Ai văzut tu om de treabă, cuminte şi înţelept?
- Ai auzit vorbe bune? Asculţi cum judecă drept?
- De ce nu avesei, Doamne, parte d-astfel de bărbat,
- Să mă las el să mă bată, iar nu eu să stau să-l bat?
- Văzînd streinul acuma că femeia s-a-mblînzit,
- Socoti că este vremea să-şi capete de prînzit
- Ş-îi zise: — Te-aş ruga, dragă, de ţi să-ntîmplă cumva
- Vro bucăţică de pîine, or turtă, or altceva,
- Să-ţi faci pomană cu mine, că ş-aseară n-am cinat,
- Am avut ceva merinde, dar cu drumul s-au mîncat.
- — Bucuros, ea îi răspunse şi scoase turta pe loc,
- Îi dete totdeodată şi friptura după foc.
- — De vei — urmă ea a-i zice — aici să şezi să prînzeşti,
- Îţi dau lapte dulce, acru şi zmîntînă de pofteşti.
- — Ba, ba destul — el îi zise — şi îţi foarte mulţămesc,
- Calu-mi este la păşune ş-acolo merg să prînzesc.
- Aşa el de la femeia prînzuleţul cîştigînd
- Şi la tovarăşul care îl adăsta ajungînd,
- — Iacă prietine, — zise — dacă ştii cum să te porţi,
- Bucăţica chiar din gura lupului poţi să o scoţi.
-
-
- De aceea zice:
-
- Cu o lingură de miere mai multe muşte prinzi decît cu o bute de oţet.
- Nu te amesteca nepoftit în vorba altora.
-
- Că
-
- Nepoftitul scaun n-are.
- Unde nu-ţi fierbe oala, nu-ţi băga lingura.
- Nu te amesteca ca mărarul în toate bucatele.
- De multe ori gluma înjură muma.
-
- Şi
-
- Gura aduce ură.
- Nu vorbi pe dintregul ca baba chioară.
-
- Că să găseşte vreunul de
-
- Îţi umflă ceafa de pumni şi spatele de ciomege.
-
- Şi
-
- Pîn’ la împăratul, rabzi încăieratul.
- Ş-apoi
- Bătaia şi ocara nu se întoarce niciodată.
- Şarpele, pînă nu-l calci pe coadă, nu să-ntoarce să te muşce.
- Furnica cît e de mică şi tot, dacă o calci pe picior, capul îşi rîdică şi te pişcă.
-
- Însă
-
- Să vorbească şi nea Chilom, că şi el e om.
- Toată paserea pe limba ei piere.
(O slugă flecară pe unde slujise)
-
-
- O slugă flecară pe unde slujise
- Toţi tot îl bătuse şi tot îl gonise,
- Încît dintr-aceasta prea rău ajunsese,
- Hainele pe dînsul toate să rupsese.
- Un negustor astfel portul prost văzîndu-i,
- Odată-ntîlnindu-l l-a-ntrebat, zicîndu-i:
- — Ce o fi pricina de nu-ţi merge bine?
- Că eu te ştiu încă de copil pe tine,
- Beţiv, curvar nu eşti, cărţi nu joci, îmi pare,
- Cum putuşi ajunge-n aşa proastă stare?
- De ce nu-ţi vîri capul la vrun om de treabă
- Şi tot umbli razna pe drumuri degeabă?
- — Jupîne, — el zise — nu-mi e altă vina
- Decît căci spui dreptul e toată pricina.
- Minciuna nu-mi place, vorbesc adevărul.
- D-aceea orunde mă pisez ca mărul
- Şi mă dau îndată pe poartă afară,
- De nu-mi găsesc locul şi pacea în ţară.
- Îi zise lui omul, auzind aceste:
- — Că spui adevărul nici un rău nu este,
- Aşa slugă mie chiar îmi trebuieşte
- Şi de vei, d-acuma vin’ de te tocmeşte.
- Să tocmiră-ndată şi se învoiră,
- În două-trei vorbe zapisu-ntăriră.
- Deci îl luă omul ca să-l procopsească
- Şi plecă cu dînsu-n piaţ să tîrguiască.
- Cumpără, îi dete un codru slănină
- Şi într-o hîrtie puţină făină,
- Zicîndu-i: — Na, du-le acestea acasă
- Şi ză să gătească ceva pentru masă.
- El, dacă se duse la a sa stăpînă,
- Să uită la dînsa, dîndu-i-le-n mînă,
- Şi văzînd că cată cam pieziş din fire,
- Începu să-i zică ei şi să se mire:
- — Aolio! cu cauţi chiar ca o găină,
- C-un ochi la făină şi alt la slănină!
- Ea cum îl aude, luînd furca, sare
- Ş-îl încarcă bine cu ea pe spinare,
- Strigînd: — Auzi vorbă! auzi fleac odată!
- Tocma un ca tine de min’ joc să-şi bată!
- Afară! afară! slugă blestemată,
- Să nu-mi calci în curte, că-ţi sparg capu-ndată.
- El fugind pe poartă în drum se opreşte,
- Iacă şi stăpînul său îl întîlneşte.
- Îl întreabă: — Ce e? Că l-a gonit zise,
- Scărpinîndu-şi locul unde îl lovise.
- — Dar de ce pricină? — stăpînul întreabă —
- Pe bună dreptate, or aşa, degeabă?
- — Văz eu, — el răspunse — e cum se vorbeşte:
- Cine spune dreptul loc nu-şi mai găseşte.
- Auzind stăpînul din ce i-a fost plînsul,
- Începu să zică asfel către dînsul:
- — Ba nu-ţi e, sirmane, niminea de vină,
- Ci gura-ţi, flecara, este de pricină;
- Să spui adevărul altă să-nţelege,
- Nu de unul ş-altul omul să se lege;
- Gura ta te bate ş-o să te mai bată
- Daca ea îţi este flecară odată.
-