Poate că mă visează cineva –
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

Cine şi ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mişcare
Mereu renăscând şi murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată,
Cu bolţi şi cupole de spumă
Ca nişte scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi
Şi se scurge-n pământ?

Cine-ar putea să încremenească odată
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor “Staţi!”
Şi apelor să nu mai fie mare,
Şi-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăşi ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificaţi
În aerul făcut în juru-i ou?

Lăsaţi-mă să-nvăţ să merg
Şi în alt fel decât în patru labe
Că n-o să cad şi nici n-o să m-aleg
Cu vreo fobie sau cu simţuri oarbe.

Voi vreţi ca să mă scoateţi din nevoi
Nemultumiţi de rezultate ce par slabe,
Dar numai cât mă uit la voi
Învăţ s-articulez silabe.

O ştiţi , nu trebuie să spun
Că am nevoie de căldură sufletească,
Dar nu mă faceţi să devin chiaun
De mult prea multa grijă părintească.

Lăsaţi-mă , nu vreau să mai amân
Să mă dezvolt în limite normale,
Că sprijinit mereu să nu rămân
Cu-n handicap sau alte dandanale.

În livada mea de pruni
Concursul de zbor era fixat pe luni.

Dar, încă de duminică, întreaga livadă
Este emoţionată.

Toate prunele coapte tare
Se lăudau că ştiu să zboare,

Şi deodată nu sînt zece
Care au curajul să-ncerce,

Aşa încât concursul se amână
Cu o săptămână.

Sper să nu se-ntâmple ca acum un deceniu,
Când n-am putut să acord nici un premiu,

Pentru că nici una dintre prunele intrate-n concurs
Nu ştia să zboare în sus.

Porneau prin aer în mare grabă,
Dar se opreau în iarbă.

Recunosc – zburau foarte frumos,
Dar numai în jos.

Ceea ce, se spunea în regulament,
Nu era suficient.

Drept care prunii, supăraţi de moarte,
Au jurat să facă alte prune mai talentate.

Sunt sigură că voi găsi printere ei
Demni de premiul unu, doi şi trei.

Ba, dacă vor fi foarte bune,
O să decernez şi o menţiune.

Aşa că, stimate prune şi stimaţi pruni,
Vă urez success pentru luni.

Păpădie,
Străvezie,
Fruct uşor,
Tremurător,
Când suflăm, sar în văzduh
Umbreluţele de puf
Şi-ţi rămâne lujerul
Neted, gol, ca fluierul.

Frigul pleacă, ziua creşte,
Natura se dezmorţeşte,
Vântul cald adie-n ţară
Este iarăşi Primăvară.

Străluceşte soarele
Şi se coc cireşele,
Iarba pe islazuri creşte
Vara imediat soseşte.

Pomii sunt de fructe plini
Aşezate în ciorchini,
Strugurii se coc în vie,
Vine Toamna ruginie.

Zboară păsări zgribulite
Spre meleaguri însorite,
Pe la coşuri iese fum
Semn că Iarna e pe drum.

Tare sunt ocupată
Toată ziua-n livadă.

Nu-mi văd capul de trebi
Printre fructe şi ierbi.

Ieri la ora şase,
S-a copt o cireaşă;

În zorii de sâmbătă,
S-a născut o vânătă;

Azi noapte la trei,
A venit pe lume un ardei;

Într-altă noapte, acum vreo lună,
Au răsărit ridichile, bineînţeles de lună;

Pentru mâine, la ora şapte,
Caisele au anunţat că vor fi coapte;

Dar şi mai devreme, în zori,
Au rândunelele oră de zbor;

Puţin mai târziu, pe la ora opt,
Un piersic întreg va fi copt;

Apoi, pe la ora zece,
E programat un dovlece;

La ora unsprezece, nişte căpşuni,
La douăsprezece, pepenii cei mai buni,

La unu merele,
La două perele,
La patru-s cu struguri pline ciuberele,

La cinci, gutui,
La opt, prune albăstrui,
La nouă nucile n-am un’ să le mai pui,

Şi asta-i din greu numai prima parte:
Apoi trebuie să le mănânc pe toate.

Pentru că era singur şi trist,
Dovleacul s-a hotărât să se facă telegrafist.

Pe deasupra, însă, e adevărat,
Era şi foarte dotat;

Pentru el nu era nici o minune
Să instaleze un întreg sistem de transmisiune.

În loc să îndruge cuvinte fără şir,
Îl vedeai numai că-ntinde un fir,

Iar la capătul lui, fără să se ascunză,
Bătea, în loc de depeşă, o frunză.

Apoi, de importanţa celor transmise pătruns,
Aştepta o zi sau două răspuns.

Dar, cum nu-i răspundea nimeni niciodată,
După un timp transmitea o frunză şi mai îndepărtată.

Iar, din când în când, la întâmplare,
Transmitea şi câte o floare.

Mă gândesc că cineva i-o fi răspuns totuşi,
Pentru că, de la un timp, florile, mari ca nişte lotuşi,

Au început să se transforme, pe nu ştiu ce temei,
În nişte fragezi şi copilăroşi dovlecei

Care nu erau mai mari decât un deget arătător,
Când şi învăţaseră meseria tatălui lor.

Încât la capătul grădinii mele dinspre vie,
Funcţionează acum o întreagă secţie de telegrafie.

Peste noapte a
Înflorit mălinul
Peste noapte s-a
Luminat seninul.

Puişori de puf
A clocit găina
Berzei cuib de stuf
A-ntocmit vecina.

Zmeii pe uluci
Zbârnâind se-nalţă.
Raţele-n papuci
Galbeni se încalţă.

Rândunele mici
Ciripesc prin ţară
Pluguri ca furnici
Au ieşit pe-afară.

Flori de ghiocel
Vând ţigănci cu coşu
Dă-mi de Paşti un miel
Alb şi un ou roşu.