Iubit muritor,

Astăzi am priimit,
Prin poştia cerească,
Biletul tău pornit
Din Ţara Românească.

Odată cunoşteam
Subt nume de roman
Un preaputernic neam,
Al lumei crud tiran;
Neam ce-l credeam perit,
Căci nu l-am mai zărit;
Şi pînă-ntr-ast minut
(Mă jur pe al meu nume),
Eu nici aş fi crezut
Că existaţi pe lume;
Dar de vreme ce scriţi
Voi trebuie să fiţi.
Numai nu înţeleg cine v-a putut spune
Că aveam pentru glob intenţii aşa bune.
E netăgăduit
C-a lui desfiinţare
De timp nepomenit
Mi-era în cugetare,
În cerc tot viţios
Văzînd că se-nvîrteşte,
Şi omul păcătos
În rele mult sporeşte,
Văzînd că jos la voi mulţi oameni mari şi buni,
Lumei folositor, au trecut de nebuni,
Au fost persecutaţi
În vreme ce-au trăit,
Şi foarte lăudaţi
După ce-au murit.
Eu prea rău am urmat,
Cînd am lăsat odată
Pe Noe d-a scăpat
Cu luntrea-i deşălată,
Căci ştii ce a făcut
Cît liber s-a văzut?
El a sădit o vie
Ş-a căzut pe beţie!
Iar cu fetele lui
Ce-a mai făcut nu spui.
Iar de atunci încoaci din el cîţi s-au prăsit,
Acei ce au fost tari pe cei slabi au robit;
Soarele-au spăimîntat prin lupte şi omor,
Pentru globul pămînt, ce nu era al lor.
Căci socotesc că ştii, nevoie n-am să-ţi spui,
Că nu e-al vostru el, ci voi sînteţi ai lui.
Apoi v-aţi apucat
Cerul d-aţi spionat,
Prin sticle cercetînd
Ce avem noi de gînd,
Ce fel ne preumblăm,
Pînă şi ce mîncăm.
Ba încă aţi scornit
Feluri de secături,
Şi pe voi v-aţi numit
Alese creaturi!
Acestea, drept să spui, eu nu le sufeream,
Dar fiindcă îmi scrii că sînteţi ocupaţi
Proastelor voastre legi spoială să le daţi,
Fiindcă ai cerut sorocul mărginit
De zece mii de ani, fiindc-a mijlocit
Ş-o graţioasă stea dintr-ale curţii mele,
Pentru cîţiva poeţi ce casc gura la stele,
Mă-nduplec în sfîrşit, astîmpăr al meu foc,
Îmi pui caii la grajdi şi coadele la toc.
Numai luaţi măsuri, gîndiţi şi căutaţi
De indulgenţa mea acum să profitaţi.
Căci daca spre pămînt vrodată m-oi porni,
Vă poci încredinţa că bine nu oţi fi.

(„Concordia“, 30 mai 1857)

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
– “Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel până ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune ţara să-nchinăm.
Iar de-ar vrea să surpe legi şi dalbe date,
Să muriţi cu toţii pentru libertate!
Nimeni nu e în lume mai dispreţuit
Ca cel rob ce poartă jugul mulţumit,
Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul
Ce doreşte viaţa cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni şi pământ
Faţa lor să-şi schimbe sub un dalb mormânt,
Decât în robie neamul să trăiască
Şi de-a lui ruşine lumea să roşească!”

Tot alte vremi s-au aşternut.
Din ce în ce mai rar,
Icoane şterse din trecut
Încet şi trist răsar.

În urma mea s-a-ntunecat,
Cum nici n-aş fi trăit…
Mai clare-s câte le-am visat
Şi-n cărţi le-am fost citit.

Şi de-ar fi fost să nu te ştiu,
De mult puteam să mor
Un beduin într-un pustiu,
Sub lună călător.

Dar chipul tău în veci mi-a stat
Ca o lumină-n gând.
Şi ani întregi te-am aşteptat,
De-atâta dor plângând.

Căci singura-mi iubire-ai fost
Şi singurul meu vis,
Ce-n stepa fără adăpost
O cale mi-a deschis.

În fine, mi te-ai arătat,
Tu, chip frumos şi sfânt;
Pierdut, în faţa ta am stat
Cu ochii în pământ,

Gândind că s-ar putea să pleci,
Stingher şi dornic iar,
Să plâng în urma ta pe veci,
Chemându-te-n zadar.

Tu însă te-ai înduioşat
Şi mâna mi-ai întins,
De tine m-am alăturat
Şi-n braţe te-am cuprins.

De-acum nici voi să mai ascult
La glasurile din trecut.
Fiinţa mea cea de demult
În noapte s-a pierdut.

În urmă stă un larg pustiu,
Un vis nelămurit.
Din tot trecutul meu nu ştiu
Decât că te-am iubit.