Lorsque même la voix de mes pensées se tait,
M’enveloppe le chant d’un doux recueillement –
Cependant je t’appelle et crois que tu m’entends;
Parmi les brouillards noirs, surgiras-tu après?

S’épandra dans la nuit le charme illumimant
De tes yeux caressants qui apportent la paix?
Sors de l’ombre des temps en corolle d’attraits,
Et comme dans un rêve offre-moi ton élan !

Descends donc lentement… plus près, plus près encor
Souriant sur mon visage, à nouveau penche-toi,
Dévoile ton amour en soupir prolongé,

Touche avec tes cils ma paupière, mon corps
Sentira la frissons d’étreinte dans la bras –
0 perdue pour toujours, pour toujours adorée !

când răsare Soarele pe lumi
şi zâmbeşte-n orice eleşteu
gâzele planetei cunosc semnul:
îşi deschide ochiul Dumnezeu

dacă Luna trece-n cer mireasă
căutându-şi mirele mereu
stelele stau în genunchi pioase
îşi deschide ochiul Dumnezeu

apele şi munţii când dansează
când poetul plânge sub trofeu
cataclismul lumii dacă-ngheaţă
îşi deschide ochiul Dumnezeu

dar când pulsul lumii încetează
sub multicolorul curcubeu
şi plecăm cu smirna-n veşnicie
îşi închide ochiul Dumnezeu?

Şcolarul durerii,
ce rău a albit…
Anii, la urma urmelor,
anii.
Dar plînsul în hohote,
plînsul, de ce?
Vai, revizorul nostru,
revizorul şcolar
domnul Eminescu,
a fost tras pe roată.
Cînd vei auzi creanga trosnind,
ia seama spun: e osul lui,
al revizorului nostru şcolar…
Minţi, şcolare, minţi,
am răcnit,
Eminescu a fost răstignit.
(Albatros, 1974, “Cele mai frumoase poezii”)

Viorica, fata mamei
Cea cuminte şi curată,
Şi-a făcut, mâncând cireşe,
Pe furiş, pe şorţ, o pată…

Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge:
“Doctorul e vinovat
Şi c-o să mă certe mama,
Şi că şorţul l-am pătat!”

Mama intră-ncet pe uşă;
Ea tresare şi-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.

– De ce plângi, fetiţa mamei?
– Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai de loc cireşe,
Şi tu în dulap le-ai pus…

– Şi tu plângi din lăcomie?
Ce ruşine!…
– Să mă ierţi!…
– Bine, dar să fii cuminte…
– Nici de şorţ nu mă mai cerţi?

– Care şorţ? întreabă mama…
– Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m-ai iertat.

­ Care-o fi în lume şi al meu amor?
Sufletul întreabă inima cu dor.

Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sânte şi îngălbenite,

Va fi vitezia cu coif de aramă
L-ale cărei flamuri patria te cheamă,

Ori va fi o dulce inimă de înger
Să mângâie blândă ale mele plângeri?

L-am cătat în lume. Unde o să fie
Îngerul cu râsul de-albă veselie?

Unde o să-l caut, mare Dumnezeu…
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?

Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Îmi arat-adesea dulce chipul său,

Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie
Cu suflet de înger, cu chip de femeie,

Dulce şi iubită, sântă şi frumoasă,
Vergină curată, steauă radioasă,

Şi să mă iubească, s-o iubesc şi eu,
Să-i închin viaţa sufletului meu.

Dar ce râde lumea? Ce râde şi spune?
,,Femeia nu este ce crezi tu, nebune.

Faţa ei e-o mască ce-ascunde-un infern
Şi inima-i este blestemul etern,

Buza ei e dulce, însă-i de venin,
Ochiu-i te omoară, când e mai senin.

Şi-apoi ce-i amorul? Visu-i şi părere,
Haina strălucită pusă pe durere”.

Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână
Cu chipul de înger muiat în lumină?

­ N-a fost niciodată. De-a fost vrčodată,
Atunci în mormântul cel rece o cată.

De n-a fost ­ imagină-ţi singur în tine
Un înger din ceriuri cu aripi senine,

Pe care deodată cu sufletul tău
Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu

Şi care-nainte de-a-l întâlni tu,
În sufletul morţii fiinţa-şi pierdu.

Şi cântă pe-ăst înger de dulce amor
Şi plânge-l cu jale şi plânge-l cu dor;

Din sufletu-ţi rece tu fă o grădină
Cu râuri de cânturi, cu flori de lumină;

Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primblă adese cu gânduri uimite;

Alege-ţi o cruce, alege-un mormânt
Şi zi: Aici doarme amorul meu sânt;

Şi cântă la capu-i şi cântă mereu:
Dormi dulce şi dusă, tu, sufletul meu!

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi… îi ştiu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Şi azi te iert, căci rana-i vindecată.

Iar visul tău ca pânza Penelopii
Se ţese ziua, noaptea se distramă…
Noian de întuneric ne desparte!

Zădarnic zâmbitoare te apropii,
Şi glasul tău tremurător mă cheamă
Tot mai străină-mi eşti, tot mai departe…

Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire:
Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit
De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire,
In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.

Am parasit in urma grandoarea ta polara
Si-am mers, si-am mers spre caldul pamint de miazazi,
Si sub un pilc de arbori stufosi, in fapt de seara,
Cararea mea, surprinsa de umbra, se opri.

Sub acel pilc de arbori salbateci, in amurg,
mi-ai aparut – sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai acolo, in frigurosul burg,
Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie!

Sub infloritii arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-ai resorbit in sunet, in linie, culoare,
Te-ai revarsat in lucruri, cum in eternul mit
Se revarsa divinul in luturi pieritoare.

O, cum intregul suflet, al meu, ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi sa se dilate,
Sa spintece vazduhul si – larg si inmiit –
Sa simta ca vibraza in lumi nenumarate…

Si-n acel fapt de seara, uitindu-ma spre Nord,
In ceasul cind penumbra la orizont descreste
Iar seara intirzie un somnolent acord,
Mi s-a parut ca domul de ghiata se topeste.

Ideologia atlantă este perfectă.
Prin modul ei de a inculpa
Ea provoacă legi
Pe care nu le poate respecta nimeni.
Parlamentul atlant,
Străbătut de un fior,
Eminamente ideologic,
Emite legi după legi,
Una mai aberantă decît alta,
Una mai imposibil de respectat
Decît alta,
Pentru ca toţi să fie vinovaţi
În faţa tuturor.

Poezii cenzurate, Editura Păunescu, 1990

am făcut săpături arheologice prin creaţiile mele şi am dat de texte vechi, de prin clasa 5-6. se simte atmosfera rece a mediului. chiar era greu să scrii pe chestia ceea, dar mie îmi plăceau chestiile electronice.

nici vorbă de primăveri sau fluturi. calculatorul era o evadare la vremea ceea, oriunde se afla el, că nu-l aveam acasă.

Textul:

Trei feciori

A fost odată, în anul 2014, pe când se potcovea puricele cu
254 tone de fier la piciorul drept şi cu 221 tone la piciorul
stâng şi înconjura planeta Marte de 21 ori şi i se părea că-i
uşor.
Trăia într-o colonie pe Venus declarată republică
prezidenţială cu monarhie constituţională un rege care avea trei
feciori. Deoarece energia magnetică era foarte scumpă şi era
extrasă numai de pe Jupiter, ei au hotărât să caute fiecare câte o
planetă care are mai multă energie gravitaţională decât Gigantul
din Sistemul Solar.
Prinţul cel mai mare, Judoka-Făt-Frumos, s-a dus în garaj şi,
nefiind specialist în domeniul navetelor, şi-o alese pe cea de
culoarea sa preferată, o navetă de culoare roşie. Al doilea prinţ,
cel mijlociu, Jackie-Haiducul, căruia îi plăcea foarte mult să se
joace în jocuri virtuale şi să se aventureze pe Saturn, şi-o alese
pe cea mai mare, care semăna cu cele din realităţile virtuale.
Mezinul, Chin-Young, era foarte preocupat de studierea navetelor.
Ca şi ceilalţi fraţi, el se duse în garaj să-şi aleagă o navetă,
dar nici una nu-l satisfăcea. Atunci el vându toate navetele şi de
banii câştigaţi cumpără Naveta Secolului, aşa era numită naveta CF-
429, naveta cu viteza maximă de 5 ani-lumină/h care cheltuia
numai 800 kilomagneţi la 1 an-lumină.
Judoka-Făt-Frumos porni cu naveta sa spre cel mai apropiat
Sistem Solar, care era format din planete mari, de 15,4 ori mai
mari decât Jupiter. Privirea îi fusese atrasă de planeta
Hronstrol, cea mai mare din sistemul cela solar, numit Giganţii.
După ce ateriză, ieşi din navă cu gravimetrul pentru a calcula ce
cantitate de energie magnetică are planeta. Când colo, gravimetrul
arăta 428 mln de terramagneţi, adică de trei ori mai putină decât
pe Jupiter. Întâmplător ridică capul şi văzu nişte puncte care se
mişcau la orizont. Se uită prin binoclu, nu-I veni a crede ce
văzuse. Erau ca nişte extractore de energie magnetică, dar mult
mai sofisticate şi mai mari. Nişte fiinţe stranii se plimbau în
jurul lor. Fără îndoială era o civilizaţie extraterestră. Un
sentiment de mândrie îl cuprinse când îşi dădu seama că oamenii un
secol au crezut că aceste fiinţe există, dar nimeni n-a putut
dovedi acest lucru, iar el nu numai că va putea aduce dovezi, dar
va fi primul care va putea comunica cu ei… cu siguranţă că va
intra în istorie! Dar un gând îl contrazise. Nimic din toate
acestea nu i-ar fi reuşit dacă extratereştrii ar fi avut vre-un
gând rău. Deodată o lumină puternică îl orbi şi el căzu jos şi îşi
pierdu cunoştinţa.
Jackie-Haiducul se gândi că asteroizii ar putea conţine multă
energie magnetică deoarece au densitatea foarte mare, la fel şi masa
lor. Coborî pe un asteroid şi măsură cu gravimetrul cantitatea de
energie, o înmulţi cu numărul asteroizilor şi pe monitor îi apăru
un număr mai mare de terramagneţi decât numărul de terramagneţi de
pe Jupiter. O afacere s-ar fi putut face, dar problema consta în
faptul că el avea nevoie de extractori mobili care sunt cu mult
mai scumpi decât statici. Bucuros telefonă tatălui său, Roşu-
Împărat, şi-i ceru tot ce avea nevoie pentru a începe o afacere.
Chin-Zoung întrebă compiuterul său care este cea mai aproape
planetă care are cantităţi enorme de energie.
Este o planetă populată de krasanieni, o civilizaţie foarte
unită şi foarte rea cu străinii. Ea este la trei ani-lumină
depărtare, dar se poate ajunge în câteva secunde la ea printr-o gaură
de vierme straşnic păzită de proţi. Planeta se numeşte Cyrian-5 şi
are de o sută de ori mai multă energie gravitaţională decât
Jupiter. Ei sunt primitivi şi nu ştiu cum s-o folosească, dar sunt
specialişti în fabricarea armelor. Naveta este destul de bine
echipată pentru a-i distruge.
Mulţumesc pentru informaţii! zise Chin Young şi porni spre
gaura de vierme.
Nici n-ajunse la 1000000 km de gaură, că naveta se zgudui de
o lovitură de laser în unul din motoarele secundare. Naveta avea
un program de autoreparare, aşa că nu trecură nici zece secunde şi
naveta era ca nouă. Chin Young pregăti torpilele magnetice şi
distruse una din cele cinci navete care îl ataca, apoi trimise
două torpile şi topi cu nişte laser scutul celor patru navete,
acestea, au distrus cele patru motoare secundare şi unul
principal. Chin Young văzând că naveta sa este pe moarte trimise o
salvă de torpile peste navetele inamice şi le distruse, apoi
aşteptă cinci minute pentru a se repara motorul principal şi intră
în gaura de vierme.
Zece navete inamice îl săgetau cu laser. După ce ajunse
aproape de planetă, de pe Cyrian-5 zbura bombă nucleară în nava
lui Chin Young. Ea era aşa de puternică încât distruse scutul
antinuclear al navei şi naveta se afla în pericol de distrugere.
Prinţul nici nu dovedi să atace navele, că nava sa fu săgetată de
laser. Ambele motoare principale superluminice fuseseră distruse,
nava nu se mai putea mişca şi Chin Young porni programul de
autodistrugere. Cu o maşină zburătoare ajunse până la un satelit
artificial al planetei Cyrian-5. Spre mirarea sa, aici nu-l
aştepta nimeni cu excepţia unui robot pe care din două împuşcături
îl doborî. Distruse cu ajutorul satelitului cele zece nave care îl
urmăreau, apoi principalele centre energetice ale civilizaţiei de
pe planetă. era gata pentru colonizare. Ceruse de la tatăl său
mai multe navete printr-un e-mail, apoi se teleportă pe planetă.
După ce ambii fraţi şi-au pus afacerile pe picioare, şi-au amintit
de fratele lor mai mare. Chin Young întrebă compiuterul său de
fratele lui mai mare. După 5 min şi şase secunde acesta îl găsise
pe planeta Hronstrol. Atacă planeta, apoi îl teleportă la bordul
navetei pe Judoka-Făt-Frumos, după ce o colonizară, i-o lăsase în
stăpânire lui Judoka, deoarece el o descoperise. După ce s-au
căsătorit cu fetele regelui vecin, ei au trăit mulţi ani fericiţi,
până în 2842 când a avut loc invazia extraterestră.