Rimele cântă pe harpă

Autor : Alexandru Macedonski

Rimele cântă pe harpă: — uşor un zbor se zvoneşte
De paseri albe ce freamătă, — şi dimineaţa domneşte.
Ulmul, salcâmul şi plopul se auresc… — Îşi şoptesc,
— se iubesc.

Rimele cântă pe harpă: limpede curge izvorul,
Blondă e toată idila, blond e pe vale păstorul…
O! dimineaţă! O! viaţă! Sufletul ce se avântă cântă.
Sufletul ce se avântă cântă cu frunză, cu apă,
Şi cu parfumul din floare de închisoare se scapă,
Urcă, esenţă divină deplină, şi pur s-absoarbe-n azur.

Vântul

Autor : George Coşbuc

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfăţat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Şi fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!

Pe umeri blondele lui plete
Tresar şi sar încetinel.
El e frumos şi tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd şi râd şirete
Şi pe furiş privesc la el.

El umblă ca la el acasă
Şi-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Şi răsfăţat apoi îşi lasă
Pe spate capul şi nu-i pasă
De fete şi de câmp nimic.

Şi printre spice el şopteşte,
Vorbind aiurea şi-alintat!
Şi, cum se plimbă-n lung şi-n lat,
Cu fetele să-mprieteneşte
Şi din copil sfiios el creşte
Flăcău întreg de sărutat.

Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, şi-aprins de dor,
Îşi face joc prin părul lor,
În urmă braţul şi-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Şi-o strânge către el uşor.

Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguţo, vrei?
Ce ochi frumoşi ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Şi-atâta lucru-n urmă ce-i?

Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-aşa câte-un cuvânt,
Ea zice trei şi-l tot ajută,
Şi uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!

El a crezut că nu se poate,
Şi iacă poţi! Dar să te ţii!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Şi fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.

El o sărut-acum pe salbă,
Şi fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toţi vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!

Ba ele-şi mai desfac şi sânul,
Şi-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată şi-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?

Nu ştie nimeni de-unde vine,
Şi capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câţi sunteţi flăcăi ca mine,
Să-mi spuneţi voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?

Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruţi puţin? Da zeu!
Cum aş voi să fiu mereu
Un vânt şi eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o ştiu eu!

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Oricâte stele…

Autor : Mihai Eminescu

Oricâte stele ard în înălţime,
Oricâte unde-aruncă-n faţă-i marea,
Cu-a lor lumină şi cu scânteiarea
Ce-or fi-nsemnând, ce vor ­ nu ştie nime.

Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea.
Fii bun şi mare, ori pătat de crime,
Acelaşi praf, aceeaşi adâncime,
Iar moştenirea ta şi-a tot: uitarea.

Parcă mă văd murind… în umbra porţii
Aşteaptă cei ce vor să mă îngroape…
Aud cântări şi văd lumini de torţii.

O, umbră dulce, vino mai aproape ­
Să simt plutind deasupră-mi geniul morţii
Cu aripi negre, umede pleoape.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Din toamnă până-n trece-vară

Autor : Poezii pentru Copii

Demult de tot, când nu eram,
Pe-acest pământ, nici eu, nici voi,
Trăia un om, bogat, săracul,
În griji, necazuri şi nevoi.

Atât de tristă îi era
Fiece zi, încât plângea
De dimineaţa până-n seară,
Ba, dacă ne gândim aşa,
Din toamnă până-n trece-vară…

Când se dădea el jos din pat,
Era de parca-ar fi umblat
Prin mărăcini o viaţă-ntreagă –
Picioarele-l dureau grozav,
Dar, ceea ce e şi mai grav,
Nici mâinile nu-l ajutau…
Iar mintea, ce să-nţeleagă?

Că nu mai e nici o scăpare…

Şi cam aşa e, dragi copii,
Când creşte şi se face mare,
De lene nu mai poţi fugi.

Cand stapanul nu-i acasa

Cand stapanul nu-i acasa,
Este…vai de cascaval.

Pentru bietul soricel,
E prea mult – in asa hal,
De cand e, n-a mirosit
Vreun branzet… L-ati auzit?

Cascavalul asta-l trage
De mustati, ca sa il bage
In belea. Si el nu vrea!?

Mai incolo,-ntr-o firida,
E pisica. Ce perfida!
Hoata, inca nu se-avanta,
Desi branza o incanta.
Dar parca si soricelul,
Ce se tine mititelul
Tare, in ascunzatoare.

Doar dulaul nu ii place,
Corbici, ca n-o lasa-n pace
Si o latra ne-ncetat.
Corbici asta, un turbat!

Stai, ca iese soricelul,
Chitaind cum ii e felul
Indreptandu-se degraba
Catre branza, cand o laba
De pisica ce-l iubeste
Pe dulap il rastigneste.

Dar de ce nu il mananca
Din priviri, nu stie inca,
Fiindca-i tare ametit.

Corbici!

Corbici a venit
Si pe labele din fata
S-a proptit, gonind pe hoata.

Doar la cascaval si el
Are dreptul, ca-i fidel
Si de-un an slujeste-n casa,
Cand deasupra, cand sub masa.

Hopa,
Iata-l pe stapan,
Flamand, dupa-atata munca,
Bucuros de cascaval,
Cum il taie…

Si-l?

Mananca!

Asta fu.

S-a dus branzetul…

A ramas numai regretul
Din privirile-nciudate
Ale celor trei fapturi…

Sa-ti mai vina gand sa furi!

(dupa povestirea cu acelasi nume, de Emil Garleanu)

« Pagina anterioară
Hosting oferit de CifTech