In van luptam cu sabia mea slabă,
Mă răpunea duşmanul nempăcat,
Cînd Te-am chemat în ajutor şi-n grabă
Nebiruita-Ţi armă Tu mi-ai dat.Pot tăbărî de-acum asupra-mi zbirii:
Lăsându-mi, Doamne, cuget pur de prunc
Mi-ai prins în mâna praştia iubirii
Ca în vrăjmas cu inima s-arunc.

Treci pe lângă mine în această albă zi,
Ca o făptură vie fără umbră, şi
Fără ca nimeni să te poată şti.

Cum, ca fierul cenuşiu, să nu mai fie
Ceea ce a fost atât de mult?
Atâta rece vecinicie
După atâta zbatere şi-atât tumult?
Poţi să respiri în timp rarefiat, fără răspuns?
Pentru piscurile nefiinţei, pasul ţi-e de ajuns?

De ce am ales oare
Cerbicia de a vrea totul sau nimic?
Arderea, fără fum şi rest, orbitoare?
Aruncarea-n golul gândului cu ochi închişi?

N-am vrut părelnicul păienjeniş
Surâsul ca un fir de borangic
Ne-a îngheţat făgăduiala fără soroc.
O, nebunia de a fi vrut totul sau nimic!

Fug de tine, căutându-te în ceas, în loc.
M-am întors în sala goală a Universităţii vechi
Necunoscut de pereţi, de băncile perechi,
Ca un gladiator în arena unui amfiteatru
Deşert.
În capătul pupitrului de lemn inert,
Fata cu părul de-aramă şi-obraji de nufăr
Era, dar nu era decât stihia unui număr
Aşa cum şi pentru vecinicia cerului, patru
Şi cu trei fac şapte.

Stam, descumpănit între cer şi noapte.

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
pe cind in largul lumii cutreerai semet
pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine
te cautau sa-ti ceara al vietii tale pret?

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
cind floarea tineretii isi scutura podoaba?
Ca sa te scap de lanturi, de moarte, de rusine,
Eu am murit pe cruce, in locul tau, Baraba…

Eu rasadisem pacea, tu semanai furtuna.
Si pe-amindoi multimea ne-a pus pe un cintar.
Minciuna cea din umbra alese-atunci minciuna,
tilharii cei cu vaza cerura pe tilhar.

Puteam sa sbor din lume, satul de-a ei urgie.
Si-atunci multimea oarba te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gindit la tine, privind spre vesnicie,
Si am murit pe cruce, in locul tau, Baraba…

Te chem si astazi: Vino si vom strabate norii!
Te-am cautat cu lacrimi prin spini si bolovani.
Dar vremea e tirzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Si ceru-ntreg te-asteapta de doua mii de ani.

De-ai sti ce neagra noapte si ce adinc fierbinte
va fi… cind suferinta nu va cunoaste graba…
Vei plinge totdeauna si-tii vei aduce-aminte
ca am murit pe cruce, in locul tau, Baraba!

Noaptea-i furtunoasă, şi superbul domn
În deşert mai cheamă fugătorul somn:
O gândire mare sufletu-i îmbată;
Printr-o faptă rară să triumfe cată.

Printre noapte, ploaie, tunete de foc,
Cu cinci mii de roşii el îşi face loc:
Cum furtuna cade p-ape dormitoare
Si d-odată-nalţă valuri mugitoare,
În ordia turca roşii năvălesc…
Turcii se deşteaptă, strigă, s-ameţesc.

Sunetele d-arme, strigăte turbate,
Printre vijelie zbor amestecate;
Caii calcă rânduri de fărămături;
Sângele ca ploaia cură din săcuri.

Mohamed sub cortu-i dulcea pace cată;
Vise graţioase sufletu-i îmbată.
Uşile, la cortu-i, iată, se smicesc
Şi pe cal apare domnul românesc.
Mohamed p-o poartă repede dispare…
Printre umbra deasă caută scăpare.

Când pe fruntea nopţii ziorile se joc,
Domnul cu românii las al luptei loc;
Dar sultanul cearcă spăimă-atât de rară,
Cât, la miezul zilei, fuge spre hotară.

Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă.

Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute.

El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare.

Minunată pradă şi sprijin
al foamei- pământul –
Minunat prilej de sete – marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi,-
arzându-ţi mâinile.

Uneori, în dimineţile clare,
mă uit drept în soare râzând
şi nu pot crede c-am să mor în curând;
viaţa mea sună înalt, fără-ntristare.

Cred în ea, cred în numele ei
şi-n colorile-anotimpului meu,
zveltă ca mestecenii, mereu,
să freamăt aş vrea în soarele-acesta dintâi.

Poate nu va fi seară, poate nu va cădea
în putred octombrie fruntea-mi aprinsă;
în glumă pun mâinile mele pe piept şi zic
viaţa e stinsă de mult, viaţa e stinsă…

Însă mai plin decât grădinile-n vară,
sângele meu sună atunci ridicând
o dulce-auroră-n obrajii de ceară:
o, nu-i adevărat c-am să mor în curând…

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Am cules argintul noptilor de Mai.
Am legat in cantec zumzet de albine,
Glas de alauta, dulce viers de nai.
Am aprins in suflet tinere vapai,
Straluciri de aur, flacari de rubine,
Am cautat in noapte luminate cai,
Catre Tine, Doamne, numai catre Tine.
Am cetit din file vechi, cu slova stearsa,
Stih de preamarire, sfant Numelui Tau,
Am tesut in panza Jertfa Ta nearsa,
Ce-a zdrobit taria vesnicului rau.
Am cantat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapa ca sa Ti se-nchine,
Am cusut din raze rauri de scantei,
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Ti-am trimis spre ceruri tainica solie,
Dragoste curata, dor nepatimas,
Sa-mi gatesti de nunta haina argintie
Si-n sclipiri de soare sa-mi gatesti salas.
Dragostea curata, dorul din solii,
Cu miros de smirna-n ruga sa se-mbine,
Ca sa urce fumu-n valuri viorii,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Vreau sa-mi franga, albe, oasele sub roti,
Vreau sa-mi curga, rumen, sangele din vine,
Trupul meu cel fraged sa mi-l rupa toti.
Invelita-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Sa pasesc pe calea grelelor taceri,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.

Cerul şi pământul [bis]
În cântări răsună,
Îngeri şi oameni [bis]
Cântă împreună.

Refren:

Hristos se naşte,
Domnul coboară,
Îngerii cântă,
Magii îl adoară,
Păstorii-aleargă,
Ieslea o-nconjoară,
Mari minuni se întâmplară
Păstorii-aleargă,
Ieslea o-nconjoară,
Mari minuni se întâmplară

În Viflaim azi [bis]
E mare minune
Fecioara curată (/ Vergură curată / Fecioara Maria) [bis]
Fiu născu în lume (/ Naşte pe Mesia)

(Refren)

Din cer cuvântul [bis]
În trup se arată
Noaptea cu lună (/ Noaptea din lume)
Zi se face-ndată

(Refren)

Din răsărit vin [bis]
Magi cu bucurie
Cu daruri vestite, (/ Cu dar de smirnă, / Cu drag să închine) [bis]
Aur şi tămâie

(Refren)

Hristos se naşte [bis]
Veniţi la-nchinare
Cu vesel suflet, [bis]
Veselă cântare.

(Refren)

(una din interpretări îi aparţine lui Ştefan Hruşcă)

Io am douăzeci de oi [bis]
Şi i-oi duce Lui, mei doi [bis]

Iaca şi io am vreo zece
Şi i-oi duce şi-un berbece

Şi io că-s mai ţighinaş
I-oi duce şi vreo tri caşi

Că aşa ni-i rânduiala
Să ne plătim zeciuiala

Că aşa ni-i scris în lege
Să plătim un an din zece

Doamne, Împărate sfinte,
Primeşte şi-a noastră cinste

Primeşte-o şi de la noi
Că suntem păstori de oi.