Într-o zi vulturul mândru,
Rege-al culmilor cărunte,
Toate păsările lumii
Le-adună p-un vârf de munte,
Şi le zise: Mi-este milă
De eterna voastră noapte…
Tremuraţi în fund de cuiburi
Speriate d-orice şoapte,
Pe când eu, dacă furtuna
Peste fruntea mea s-abate,
Fac din ochii mei oglinda
Trăsnetelor scăpărate.
De la îngeri smuls-a Domnul
Pene mândre pentru voi,
Ca să vă târâţi aripa
Murdărită prin noroi?
Hai! spălaţi-le-n seninul
De pe culmile înalte!

Pe albaştrii munţi din zare
Zborul vostru să tresalte.
Mai lăsaţi pădurea sumbră,
Cuibul, streşina ruină,
Şi zburaţi din întuneric
Către viaţă şi lumină.
Ceru-nalt e lumea-n care
Suferinţi şi păsuri nu-s;
De muriţi suind acolo,
Cel puţin cădeţi de sus.
Hai, urmaţi-mă şi-n aripi
De vă-ncredeţi cum mă-ncrez,
Către soare zborul vostru
Voi căta să-l îndrumez.

Într-un fior de bucurie
Un stol voios de zburătoare,
O rândunică, nişte mierle,
Un grangur, o privighetoare
Deschiseră-aripile-n dorul
Acestui zbor către azur,
Când bufniţa şi liliacul
Grăiră mândrului vultur:
Vrei să ne scoţi din umbra-n care
De veacuri toţi ai noştri dorm?
Că eşti ideea ce ne pasă?
Noi suntem numărul enorm!
Şi soarele-i duşmanul nostru.
Când îl privim ne-apucă plânsul;
Vom face nori de întuneric
Între pământ şi dânsul.

De atunci, cu aripile strânse,
Şi-abia târându-le din umăr,
Mai toţi apostolii luminii
Se pierd întunecaţi de număr.

Aici să dormi,
În miros de hârtie
Scrisă cu greu
Şi-abia pe înţeles,
Prea firav zeu din templul
Numit copilărie –
Jertfe întregi
Şi sferturi de eres.

Aici să dormi,
Înmormântat în rime
Pe care nu mai poţi
Să le auzi,
Sfânt fără voie
Şi în întregime
Printre episcopi laşi
Şi îngeri cruzi.

Aici să dormi,
În pace şi visând
Apoteoza
Nu ştiu câtor Iovi,
Trecut prin închisori
Şi flăcări blând
Spre-un paradis
Din zahăr de cartofi.

Aici să dormi,
Mutat a doua oară,
Fie-ţi ţărâna literei uşoară.

Sunt un român nehotărât,
Ţin bunăstării de urât,
Eternităţii de prepuţ
Şi dau mereu din lac în puţ,
Apatic ca un bolovan,
Mă pune soarta paravan
La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor secături,
Care declară c-ar avea
În grijă,sărăcia mea,
Spetindu-se în mod frecvent
S-o guverneze mai atent,
Şi mai decent,şi mai frumos,
Pân-o ajunge şi mai jos,
Cu lumea-n cap şi vremea-n piez…
Mă-mpinge dracu să visez
Comori ascunse-n bălegar,
Hrănindu-mă ca un măgar,
Cu mierte fierte şi răbdări,
Supus continuei prădări
Care îmbracă forme noi,
Până la taxe pe gunoi,
Şi pe tuşit,şi pe băşit,
Încât mă-ntreb,ce-o fi greşit

În eul meu interior,
De prea sunt prostul tuturor…
Făcut,anume,să dea-n gropi,
Momit cu steaguri şi cu popi
Şi cu citate din strămoşi –
Deştepţi,puternici şi frumoşi,
Întregi la minte şi la trup –
De-mi vine ,Doamne,să mă rup,
În câte părţi e necesar,
Numai s-ajung să mai şi sar
Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei Iezi
Sau de guvide patriot,
Flămând şi cu cârligu-n bot…
Sunt un român meditativ
Predestinat,fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
Să fiu stimat măcar în cer
Şi protejat cu nişte sfinţi,
Când simt că-mi ies de tot din minţi.
Pe mine toţi mă pun la jug,
Să-şi care partea lor de crug,
Din ce era,cândva,al meu,
Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu
Şi să nu-njur,ca un birjar ?
Prea mulţi aleşi mă pun pe jar
Şi mă obligă să-mi asum
Anonimatul de consum…
Prea multe glume mi se fac
Şi eu,ca blegul,rabd şi tac,
Şi mă trezesc exfoliat

De câte-un sincer Goliat,
Venit să fure de pe-aici
Pământ,şi apă,şi gagici,
Şi miere,şi căcat,şi unt…
Comportamentul său e crunt
Dar cui,anume,să mă plâng,
Eu,cel netot şi cel nătâng,
Că tot în mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Şi mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.
Sunt un român intransigent,
Ajuns la gradul de sergent
Şi la poziţia de mut,
După acelaşi azimut
Notat,pe hărţile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care,încă,fac apel
Toţi purtătorii de drapel,
Când schimbă cisma pe condei
Şi-ajung în criză de idei.
Nu-mi place să invoc nimic
Din ce-i prea mare sau prea mic,
Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Şi grănicer la Răsărit
De toată vara dogorit,
De toată iarna dat prin frig

Să nu-mi mai ardă să tot strig,
Să-mi vină zeii-n ajutor,
Când mi se strică vreun motor
De la maşina de ghicit…
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv,şi prea egal,
Adept al Imnului Regal
Şi al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,
De-aceea,poate,nici nu pot
Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,
Când mi se face să vorbesc,
Despre cum sunt şi ce gândesc.

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Viata e frumoasa,
Moartea nu ti-o lasa.

Viata e traire,
Moartea-i da pieire.

Viata-i un noroc,
Mort nu-l ai deloc.

Viata este multa,
Moartea nu o uita.

La bunica în grădină,
Sub o blană de zăpadă
Cine credeţi c-a ieşit
Şi lumina vrea s-o vadă?

E un pâlc de ghiocei
Curajoşi şi veseli tare,
Au pe frunze clopoţei
Şi zâmbesc când stau la soare.

Fără un buchet promis
Am intrat plângând în casă.
Nu-i aşa c-o să mă ierţi
Că n-ai ghiocei pe masă?

N-am putut să-i rup bunico,
Erau mici şi s-au rugat
Să-i mai las vreo două zile
Sub zăpadă, la iernat!