Rugăciunea unui dac

Autor : Mihai Eminescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân’ ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor…
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Horoscopul saptamânii

Autor : Valeriu Cercel

Aceastǎ sǎptǎmânǎ-i specialǎ
Şi Taurul şi Leul sînt pe cer,
Fecioara a pǎşit în borealǎ
Iar Racul s-a ascuns într-un ungher;

La început, primeşti o veste bunǎ :
Auzi cǎ soacra-ţi pleacǎ la Piteşti,
Dar va veni ‘napoi dupǎ o lunǎ,
De teamǎ cǎ la pǎr n-ai sǎ albeşti

Şi tot atunci, primeşti şi-o veste rea :
Vecinul tǎu, duşmanul cel mai mare,
V-a fi lovit de-o basculantǎ grea
Şi va scǎpa (al dracului !) se pare ;

În casǎ, ai sǎ ai doar armonie
Şi linişte aşa cum îţi doreşti,
Cǎ-i rândul tǎu sǎ fii-n bucǎtǎrie
Şi rufele sǎ calci cât te-odihneşti,

Iar în amor, e-o sǎptǎmânǎ bunǎ,
Cǎci te alintǎ straşnic Cupidon,
Romantic vei visa sub clar de lunǎ,
În braţe…cu cǎţelu’ pe balcon ;

Duşmani, nu ai sǎ-ţi faci aceste zile
Iar de prieteni uitǎ dacǎ poţi,
Fi’ndcǎ şi ei au cam uitat de tine,
Cǎ le-ai dat bani cu împrumut la toţi ;

Şi starea sufleteascǎ-i minunatǎ,
Vei fi şi mulţumit şi încântat
Cǎ “Steaua” va fi iar eliminatǎ,
Aşa cǎ douǎ zile…vei fi beat,

Apoi, pe la sfârşit de sǎptǎmânǎ,
Un dar de bani precis ai sǎ primeşti,
E leafa ta ce-ţi trece doar prin mânǎ,
Cǎci rata la maşinǎ o plǎteşti…

Îţi dau şi-acele cifre norocoase,
Cǎci la câştig sînt sigur cǎ visezi:
Din patru’ş-nouǎ, sǎ alegi doar şase
Şi sǎ le joci ! Cǎ altfel n-ai sǎ pierzi ;

Însǎ norocul, o sǎ-ţi iasǎ-n cale,
Aşa cum de-obicei eşti tu bǎftos,
Sǎ nu te miri dacǎ va fi cam moale
Când vei calca în el…foarte vârtos!

Opera Apartinand Valeriu Cercel | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioară
Hosting oferit de CifTech