La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.

Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercînd, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.

Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumînare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.

Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngînare mută între ele,
Mîhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.

De cîte ori, trăite, ai murit?
Mîhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfîrşit.

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind…
Sint singur, si mă duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate mă izbeste-un val
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mă gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si mă duce-un gând
Spre locuintele lacustre.

Ce-a fost de spus, am spus
Iar de n-am spus, voi spune
Ce-o fi, voi spune maine,
Iar ce n-o fi, nespus ramane.

În zugrăveala-nvechită,
El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse,
Biserica de ei clădită
O ţin cu degete întinse.

Năluci din vechiul timp desprinse,
Ştiu viaţa lor că e sfârşită
În zugrăveala învechită,
El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse.

Şi nu-şi blesteamă-a lor ursită…
Dar orice candeli când văd stinse,
Şi sfânta slujbă părăsită,
Ei plâng cu lacrimi neînvinse
În zugrăveala învechită.

În rai fără tine, e moarte, e gheaţă !
Ş-în iad lîngă tine e bine, e viaţă !
Ş-în iarnă cu tine sînt toate-nflorite,
Ş-în vară cînd nu eşti, sînt toate pierite.
Tu eşti sufleţire dă duhuri isteţe,
Ş-ai fi mîngîere d-ai fi cu blîndeţe,
Eşti inimi trufaşe în trează plăcere,
Cu orice mişcare şi chiar cu tăcere.

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Pălea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii…
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plângând Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere…
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale,ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

And if the branches tap my pane
And the poplars whisper nightly,
It is to make me dream again
I hold you to me tightly. And if the stars shine on the pond
And light its sombre shoal,
It is to quench my mind’s despond
And flood with peace my soul.

And if the clouds their tresses part
And does the moon outblaze,
It is but to remind my heart
I long for you always.

(Translated by Corneliu M. Popescu)

Nu mai pâlpâie nici o pasăre, nici o stea
Cerul a obosit deasupra ta.
Hai, Nichita, strânge-ţi pleoapa
de pleoapă, strânge-le.
Amurgul curge pe lângă ochii tăi uimiţi
de parcă-ar vrea să vă priviţi
unul altuia, sângele.

februarie 1957

Ţăpos ca un cui
Licăre ca sabia,
Forfota ca vrabia,
Să-şi păstreze taina lui.

Dintr-un ban face doi,
Cum vrei, galbeni şi lei,
Descântând cu şoapte moi;
Şi dintr-unul face trei.

Are un ciocan mut:
Bate şi nu se aude.
Nicovala lui e ca de lut,
Şi toate uneltele lui sunt crude.

Din metal face cocă, aluat,
Borşuri, scrum şi rântaş.
Le scade după ce le-a adunat,
Le face gogeamite caş.

Le împănează cu safire,
Scurge, tescuieşte şi frige –
Şi scoate pentru chimire
Icre de aur, în linguri şi pe cârlige.

Şi, a mai zis şi o rugăciune
Pe care-o ştia numai el.
Dintr-un tăciune
A scos o beteală şi un inel.

Din copaie
A tras cu mâna, de-a dreptul,
O vâlvătaie
Care i-a luminat faţa şi pieptul.

Pentru multele lui minuni,
Lache stă închis de opt ani şi patru luni.