Am avut o zi frumoasă
În parc cu părinţii mei,
Iar acum mergem spre casă
Pe strada plină cu tei.

Şi plimbându-ne şăgalnici
Am văzut la semafor
Un grup de copii zburdalnici
Spălând parbrize de zor.

Am aflat cu întristare
Că-s abandonaţi, orfani
Şi muncesc cu disperare
Să câştige ceva bani.

Că ei stau pe unde-apucă,
Se hrănesc cu te miri ce,
Sunt oricând dornici de muncă
Şi primesc în schimb orice.

Dorm în locuri încropite,
Doar de îngeri ocrotiţi
Fiindcă nu îşi pot permite
Luxul de-a avea părinţi.

Resemnaţi îţi spun în faţă
Că ei nu cred în minuni,
Jinduiesc la altă viaţă
Prin tainice rugăciuni.

Voia bună te uimeşte
Când te afli-n preajma lor,
Dar când tac te asurzeşte
Strigătul de ajutor.

L-am prins pe tata de mână,
Apoi m-am lipit de mama
Vreau că mă iubesc să-mi spună,
Altfel mă cuprinde teama.

• A XI-a poruncă
• Acuarelă
• Alea jacta est
• Amiază rurală
• Cântec de leagăn
• Cântecul nebunului
• Celei care minte
• Celei care pleacă
• Celei din urmă
• Celei mai aproape
• Cu toamna în odaie
• De ce-ai plecat?
• De vorbă cu iarna
• De vorbă cu mine însumi
• Drum crucial
• Ecce homo
• Elegie domestică
• Epilog sentimental
• Fapt divers
• Glasul morilor
• În cinstea celei care a plecat
• În loc de prefaţă
• În oraşul cu trei sute de biserici
• Într-un bazar sentimental
• Litanii pentru miezul nopţii
• Multaşteptatei
• Nihil
• Nu sunt ce par a fi
• Odeletă
• Pastel mecanic
• Pe malul Oltului
• Pianissimo
• Plastică medievală
• Poveste scurtă
• Povestea mea şi a lor
• Primăvară inutilă
• Prin gările cu firme-albastre
• Quiproquo
• Rânduri pentru cuvintele “nu” şi “da”
• Rânduri pentru întregirea mea
• Rânduri pentru un necredincios
• Romanţa celor ce se vând
• Romanţa celor trei romanţe
• Romanţa celui ce s-a-ntors
• Romanţa cheii
• Romanţa ei
• Romanţă fără ecou
• Romanţă fără muzică
• Romanţă fără muzică (Ca să-ajung până la tine)
• Romanţă fără muzică (În seara când ne-om întâlni)
• Romanţă fără muzică (În tine-mi pun toată speranţa)
• Romanţă fără muzică (Nu-i nimeni să ne vadă)
• Romanţă meschină
• Romanţă negativă
• Romanţa noastră
• Romanţa noului-venit
• Romanţă policromă
• Romanţa răspunsului mut
• Romanţa soarelui
• Romanţa tinereţii
• Romanţa ultimei seri
• Romanţa ultimului sărut
• Romanţa zilelor de ieri
• Seară rurală
• Specific românesc
• Trei lacrimi reci de călătoare
• Turism
• Va fi…
• Vara în capitală
• Vesperală

Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei…
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!…
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale
Imploră mila dimineţii
Şi plictiseşte călătorul…

Monocromie verde:
Munţii şi brazii par de mucava –
E pastişarea dezolării şi-a neputinţei animale,
Ce-şi urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe şosea.
E parada fanteziei şi-a inspirărilor vasale…
Pastel mecanic –
Năzuinţă
De artă nouă
Şi ştiinţă –
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut aşa!…

Noaptea care-ncheie anul
Noaptea sfântă,
Când cetindu-şi El-Coranul
Trist mahomedanii cântă
Pe răpuşii prin bătăi
Noaptea asta ştie spune
De-o minune
La Călugăreni prin văi,

Când e-n jumătate ruptă
Noaptea-n cale,
Pe uitatul câmp de luptă
Se porneşte-un glas de jale
Şi-apoi multe, şi-mprejur
Din păduri răsar o mie,
Din câmpie
Plânge-un nesfârşit murmur.

Şi murmurul creşte-ntruna
Şi deodată,
Urlă-n zare ca furtuna,
Şi prin zarea spintecată
De blesteme şi de vânt
Ies spahii în şiruri dese,
Grabnic iese
Oastea-ntreagă din pământ.

Căci acum, prin lumea lată,
Ies să jure
Toţi cari au pierit vrodată
Pe câmpiile ghiaure,
Şi-aşteptând un semn ceresc
Stau gătiţi, potop să plece
Şi să-nece
Tot pământul creştinesc.

Ei, cu genele-amorţite,
Nalţă mâna,
Iar din bărbile-ncâlcite
Iuţi îşi scutură ţărâna
Şi pe cai sărind grăbiţi,
Învârtesc duşmanii crucii
Săbii lucii,
De năvală stând gătiţi.

Furnicând din mii de locuri,
Plini de ură;
Cu blesteme şi batjocuri,
Strigă toţi ca dintr-o gură
Sfântul nume-al lui Isus,
Şi turbate şi-ndrăzneţe
Mii de feţe,
Alergând, privesc în sus.

Iar acum, fiind o gloată,
Numai una,
Osie-ntr-această roată
Se ridică Semiluna,
De pe steagul care-n vânt
Geme-o plângere-ntreruptă
Şi se luptă;
Iar ce geme e cuvânt.

Şi-i a lui Alah cuvântul,
Sfânt şi mare!
Şi tăcută ca mormântul
Şi-mpietrit-acolo-n zare
Oastea-ntreagă stă pe loc.
Codri, dealuri, râu şi luncă
Toate-aruncă
Ochii-n sus, spre-un semn de foc.

Mii de guri atunci în vaier
Umplu cerul:
Crucea e, o cruce-n aer!
Turcii toţi, zvârlindu-şi fierul,
Iuţi se-ntorc ca-ntorşi de vânt;
Noaptea râde luminată
Şi deodată
Intră totul în pământ.

Toamna cu luna
când porţi peste pulovar o niciodata căptuşită cu totdeauna
când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti
printre taxiuri nefireşti.

Toamna cu luna
când cabinele de telefon scânteiază
când ştii că nimic nu durează
când până şi vitrinele graseiază
şi vocea le tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob.

Toamna de sticlă
când magnetofoanele se fac zob
când mixerele de plastic pălesc
când aspiratorul asudă rece
când trusa de şurubelniţe hohoteşte
când maşina de spălat cu ochiul rotund
şi coniacul cu patru stele
se-ngălbenesc şi cad de pe ramura minţii mele
şi toamna de vermut se crede tânără uneori…

Noi n-o să mai ţinem unul la altul.
N-o să ne mai facă plăcere să ne vedem feţele, râsetul.
Noi n-o să ne căsătorim,
n-o să avem copii
şi n-o să îmbătrânim împreună.
Mi-e aşa de clar lucrul asta acum.
Iar vieţile noastre n-or să fie îndelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie…

Toamna cu luna
aş vrea atât de tare să fim acum împreună
să privim vitrinele împreună
să numărăm taxiurile împreună
şi să ne ningă frunzele-ngălbenite.

Pe şosea, l-am văzut, hăituit de maşini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt aşa de puţini
Şi-i vacarm, de te poţi sătura de urlat.

Cei bogaţi s-au oprit să mănânce-n păduri
Şi mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut şi pe el, i-au privit ochii puri
Şi i-au dat generos nişte pâine şi-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simţit că ia foc
Şi s-a tras din şosea plin de sânge şi şchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar muşca disperat porţiuni de şosea,
Dac-ar şti unde e satul lui trist şi mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l minţea şi-l bătea.

Trepied aberant, de căţel emigrant,
Şi lătrat pervertit la şosele cu fum
Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant
Şi-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum.

Pe şosea sunt, acum, câini mai ageri şi noi,
Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop,
Numai el, neaflând nici un drum înapoi,
A ajuns trei perechi de mănuşi într-un shop.

Dacă, totuşi, va fi vreun lătrat pe pământ
Pentru câini viaţa-n veci va fi aspră şi grea,
Câine şchiop eu te plâng că spinarea ţi-au frânt
Dar de ce ai fugit să cerşeşti pe şosea.

Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,
Se coboară-miindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-nclestându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.

Obarsiile-izvoare
ma mai leaga. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe camp o floare,
unde sunt, sa nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte
trec pe cer, sa nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pamant sa nu cant singur.

Umbra-alaturi ia fiinta,
unde merg, sa nu merg singur.
Neguri vin din nefiinta –
¬marturii ca nu sunt singur.

Vulturi din robie scapa
si se-nalta; nu lupt singur.
Cade in abis o apa,
in adanc sa nu cad singur.

Focuri sunt si a credinta.
Acest gand cat mai palpita
schimba moartea-n biruinta:
nu sunt singur, nu sunt singur.

Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ţi-am spus-o eu.

Şi ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ţi-ar spunea-o ţie
în ochii mei de vei căta.

Şi c-a mea singură dorinţă
E roaba ca să-ţi fiu în veci,
ţi-o spune `ntreaga mea fiinţă
când tu pe lângă mine treci.

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează…
Ce-ţi pasă ţie că-mi eşti drag!