Înşir-te mărgărite

Autor : Iulia Hasdeu

Înşir-te mărgăritărele
Aşa cum se-nşiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Îşi povesteşte iubirile.

Ne spune : « Să trăieşti i-atît de bine !
Sînt liberă ! Văzduhu-i atît de pur!”
In zbor de te-aş putea urma pe tine
Pasăre mică, aş dispare-n azur.

Cît de mult să mai văd din nou aş vrea
Acea străbună Dunăre albastră ,
Şi munţii înalţi acoperiţi cu nea,
Ce s-au aurit sub raza cerească !

Înşir-te mărgăritărele
Aşa cum se-nşiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Îşi povesteşte iubirile.

Mi-aş dori ca printre trestii alergîng
Prin lăstăriş şi prin iarba înaltă
Să mai revăd pîrîul drag lunecînd
În pădurea atît de-nmiresmată.

Acolo fetişcanele din sat
Mergeau după apă în zori de zi;
Iar mierla de prin frunzişul bogat
Le saluta prinzînd a ciripi.

Înşir-te mărgăritărele
Aşa cum se-nşiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Îşi povesteşte iubirile.

Iar apoi – dar cît ar fi de frumos-
Aş vrea s-o văd, într’un vis depărtat,
Pe mama lucrînd şi cîntînd voios
Lîngă roata de tors, ca altădat’ !

Pentru mine păstraţi sacre secrete
Plăcute-amintiri de lacrimi udate
Ca petale albe de margarete,
Ca mărgăritare, picături mate.

Înşir-te mărgăritărele
Aşa cum se-nşiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Îşi povesteşte iubirile.

(în româneşte de Ciprian Doicescu).

Opera Apartinand Iulia Hasdeu | | Nici un Comentariu »

Ultimul spectacol

Autor : George Filip

Circul a venit printre ani de balans
Si a deschis menajeria la prânz.
Clovnul batea toba cu-n metatars
calarind pe zidul mortii un mânz.
Femeia-sarpe daruia clipe-amor
pe o jumatate de zâmbet perechea,
Gorila alba sarea într-un picior
aplecând spre susurul lumii urechea.
Marele dresor bea ceai rece cu-n pai,
balerinele împart semne discrete la câini,
înteleptul papagal cânta la nai,
mascariciul tine planeta în mâini.
A început spectacolul exact la si-un sfert
ii ceva din evul nostru sonor,
dirijorul fanfarei clipeste incert
asurzit de afonul tambur-major.
Cupola circului era întesata
de peruci antice pe crestete noi,
echilibrista îngenunchia laudata
si asa s-a trecut la numarul doi:
balena calarea prin constelatii
putin nefiresc pe o roata tuta
pe ultimul rând stateau soldatii
ticluind un imn la muzicuta.
Zâmbind trist,mascariciul a tras cortina
si sandramaua ardea în flacari de vals
când m-am trezit si am aprins lumina
caravana pleca din orasul meu ars.

Opera Apartinand George Filip | | Nici un Comentariu »

Iulie

Autor : Otilia Cazimir

De după dealuri arse şi trudite,
Înalţă creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Şi, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină şi scrum
Întinde braţe lungi de colb în drum,
Apoi îşi strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri…

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Şi-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prabuşiri de stâncă…
Iar soarele s-arată alb şi mat,

Şi-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăceşte încă
Pe câmpul prăfuit şi resemnat.

(Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927)

Opera Apartinand Otilia Cazimir | | Nici un Comentariu »

Crucea şi semiluna

Autor : Ion Luca Caragiale

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: „Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?
Mâine este lupta, lupta cea de moarte,
De la care-atârn-a României soarte!
Glorie sau moarte vom întâmpina;
Însă jur pe ceruri nu vom dezarma!
Căci ce este moartea dacă nu e viaţă?
Dacă n-o priveşte un român în faţă?
Nu mă tem de moarte, sunt ostaş de seamă;
Chiar de veşnicia-i nu vreau să am teamă!
Vrea ca să ne-ncalce mândru Baiazid;
Va vedea că Mircea nu-i un invalid!
Ce e drept, mă cheamă Mircea-cel-Bătrân,
Dar am suflet tânăr, că mă ştiu român.
Vrea ca să ne-ncalce cruntul Baiazet,
Fluturând şalvarul marelui profet;
Vrea ca să ne-ncalce, socotind barbarul
C-are să ne-nsufle frică cu şalvarul…
Ei bine! atuncea, noi să-l încălţăm!
Şi al României nume să-nălţăm!
El insultă crucea; nu-nsult semiluna;
Sincera credinţă respect totdeauna;
Însă vai d-acela ce p-a mea loveşte!
Chiar ca d-un perete capul îşi isbeşte!
Mâine-n două ceasuri voi ca să sfârşim,
Să zdrobim odată pe-acest Ilderim!
Da! să ştie bine cruntul ienicer
C-aici se-ntâlneşte cu un zid de fier,
Zid compus din piepturi brave oţelite,
În a ţărişoarei dragoste călite!
Poate-avea el oaste cât frunză şi iarbă,
Eu ridic din umeri şi îmi râz în barbă;
Căci, nu numai ţara mi-apăr până mor,
Şi-al creştinătăţei sunt apărător;
De-a mea misiune sacră-s conştient:
A Europei strajă sunt în orient.
Deci, năframă albă într-un băţ să puneţi
Şi la turc să mergeţi îndată, să-i spuneţi,
Că capitulaţi bucuros semnez;
Altfel, nici o vorbă! nu voi să tratez!
Mergeţi dar cu toţii, bravii mei ostaşi!
Sigur sunt că mâine unul n-o fi laş!
Fiţi îndată gata atât vă mai zic:
Fiţi la înălţime! şi mai mult — nimic!”
Şi zicând acestea, cupa lui ridică;
Din ochi, două lacrimi în cupa lui pică,
Lacrimi de iubire pentru ţara sa,
Ce numai eroul ştie a vărsa.
Oastea e-n picioare; arme zăngănesc,
Şi de luptă bravii toţi se pregătesc.
După ce se face sfânta rugăciune,
De Mitropolitul, pentru naţiune,
Se închin vitejii; caii lor nechez;
Cu arme sfinţite toţi se întrarmez.
Chiar în zori de ziuă lupta s-a încins:
Ilderim trufaşul se declară-nvins;
Vede că nu merge nazuri a mai face,
Armele depune, solicită pace,
Şi semneaz-acele vechi capitulaţii,
Drepturile sacre-ale acestei naţii…
Crucea-nvingătoare pe cer străluceşte,
Iară semiluna de groază păleşte!
Istrul şi Carpatul, într-un sfânt avânt,
Gloria română împreun-o cânt!

Sonet

Autor : George Coşbuc

Se zice şi s-a zis că-i un secret
Al artei, să compui macame-arabe,
Să ştii să faci o odă unei babe
Şi, fără fond, să faci un bun sonet.

Deci vreau cu orice preţ să fiu poet
N-am fond, precum vedeţi, şi versuri slabe,
Şi-njur şi numai tropotind silabe
Şi şterg mereu şi şterg şi merge-ncet.

Opt versuri le-am făcut! aşa cu gluma,
Dar stante pede iată mai un vers,
O, de-aş găsi acum o rimă-n uma;

Dar haid! şi fără rimă văd c-a mers.
Eu sute de sonete-ţi fac de-acuma!
Arhangheli, trâmbiţaţi prin univers.

(cu contraziceri şi cu tendinţe)

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Femeia înecată

Autor : Bogdan Petriceicu Hasdeu

Pe mal şezând
Plin de-ntristare,
Eu petreceam prin gând
Pe rând
Necazurile vieţei solitare.

“Ce trai
De rai
A fi căsătorit!
Ce dulce armonie
Să tot iubeşti necontenit.
Fiind mereu iubit
Cu duioşie!
Mai în sfârşit
Şi mie
Îmi trebui o soţie,
Să mor—de bucurie!”

Deodată
Iată
Aleargă oarecine,
Dând busta peste mine.
— Bre, ce-ai păţit, vecine?
— Rău şi bine!
Nevasta-mi a căzut în râu:
S-a dus
Pe apă-n sus,
Şi-i caut trupul eu!

— Cu voia dumitale,
Ţi-a fi, prietene, cam greu,
Căci trebuia s-apuci la vale…

— Învaţă, măi,
Doar pe flăcăi
Ca tine!
Eu îmi cunosc nevasta foarte bine!
Ea toate le făcea pe dos,
Şi prin urmare bietul val
A fost silit s-o ducă nu în jos,
Ci drept în deal:
Pe placul ei
Să-noate,
Căci altfeli nu se poate!

Destule sunt asemenea femei,
Dar nu se-neacă toate!

Învierea (Mihai Eminescu)

Autor : Poezii Crestine

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioasă puternicile bolti:
„Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

„Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lunina ducand-o
Celor din morminte!”

Opera Apartinand Poezii Crestine | | Nici un Comentariu »

Strigăte de ajutor

Autor : Poezii pentru Copii

Am avut o zi frumoasă
În parc cu părinţii mei,
Iar acum mergem spre casă
Pe strada plină cu tei.

Şi plimbându-ne şăgalnici
Am văzut la semafor
Un grup de copii zburdalnici
Spălând parbrize de zor.

Am aflat cu întristare
Că-s abandonaţi, orfani
Şi muncesc cu disperare
Să câştige ceva bani.

Că ei stau pe unde-apucă,
Se hrănesc cu te miri ce,
Sunt oricând dornici de muncă
Şi primesc în schimb orice.

Dorm în locuri încropite,
Doar de îngeri ocrotiţi
Fiindcă nu îşi pot permite
Luxul de-a avea părinţi.

Resemnaţi îţi spun în faţă
Că ei nu cred în minuni,
Jinduiesc la altă viaţă
Prin tainice rugăciuni.

Voia bună te uimeşte
Când te afli-n preajma lor,
Dar când tac te asurzeşte
Strigătul de ajutor.

L-am prins pe tata de mână,
Apoi m-am lipit de mama
Vreau că mă iubesc să-mi spună,
Altfel mă cuprinde teama.

Ion Minulescu – Lista Opere

Autor : Ion Minulescu

Opera Apartinand Ion Minulescu | | Nici un Comentariu »

Pastel mecanic

Autor : Ion Minulescu

Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei…
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!…
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale
Imploră mila dimineţii
Şi plictiseşte călătorul…

Monocromie verde:
Munţii şi brazii par de mucava –
E pastişarea dezolării şi-a neputinţei animale,
Ce-şi urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe şosea.
E parada fanteziei şi-a inspirărilor vasale…
Pastel mecanic –
Năzuinţă
De artă nouă
Şi ştiinţă –
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut aşa!…

Opera Apartinand Ion Minulescu | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech