Parisul acuma… – Eftimiu

Autor : Victor Eftimiu

Parisul acuma-i o carte închisă,
Nu-i nimeni la pândă sub vechile-arcade,
Nu-i nimeni în parcuri, pe poduri nu-i nimeni
Şi nici o lumină pe ape nu cade…

Începe un clopot prelung şi răsună…
Din clopot în clopot chemarea pătrunde,
Şi-n unde, sub bolţile vechilor poduri,
Profunde acprduri ecoul răspunde.

Opera Apartinand Victor Eftimiu | | Nici un Comentariu »

Un soldat…

Autor : Nichita Stănescu

Un soldat ţinându-se cu mâinile
de marginea unui nor…
De bocancii lui, cu mâinile încleştate
se ţine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul şi altul,
şi-aşa până-n miezul pământului.

Eu mă las s-alunec pe şirul lor
ca pe-o frânghie,
şi-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie faţa.

Şi-alunecând, îmi zgârie pieptul
şi-alunecând, alunecând, îmi sfâşâie
fâşii de carne,
şi-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.

Când în sfârşit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.
În timp ce dorm, fâşiile smulse
se-ntorc de sus şi mă-nvelesc.
M-ajunge din urmă şi sângele pierdut,
şi durerea.

Deschid ochii, mă uit.
Coloana de soldaţi, nu se mai vede.
Probabil că vântul a-mpins-o
cu nor cu tot, în altă parte.

Eu, ramul de măslin

Autor : Elena Armenescu

Nimic nu este pieritor,
doar schimbător-

Chiar trupul meu,
Chiar mintea mea
În mantia cea nouă
Înveşmântată,
Nevăzută, ca în magie
Mă trece
Din mărăcinişul faptei mărunte
Din hotarul rostuirii şi trăirii
Văzutelor,
Mă duce
În ţinutul nevăzut

În nevăzutul aprins
De înnoire
De sacra seducţie
De a te şti că eşti
Doar trecător, în păsări şi în înfrunzire

Cugetul
Alb porumbel cu creanga de măslin,
Se înalţă să vestească
Lui Dumnezeu
Că eu
Ramul de măslin
Am înverzit, în speranţa
Întâlnirii cu El…

Opera Apartinand Elena Armenescu | | Nici un Comentariu »

Lupul singuratic – Doinaş

Autor : Ştefan Augustin Doinaş

Iubita printre arbori nu se iveşte.
Jos, într-o rîpă umbroasă ca-ntr-un ungher,
stau dumnezeieşte
bătut leneş de-un vînt ca şi mine stingher.
Nimeni nu trece şi nimic nu se-ntîmplă.
De altfel, niciodată nu se-ntîmplă nimic.
Numai pe tîmplă
aceeaşi şuviţă-şi sporeşte argintul din spic.
De două ori zarea-mi apune sub pleoape,
De două ori inima-mi tresare în piept.
Presimţul care-mi dă tîrcoale pe-aproape
uneori mi se-aşează pe umărul drept.
Dacă pămîntul sălbatic nu i-ar sta-n cale,
inima mea cu conturul fibros
s-ar plimba peste faţa lunii, agale,
ca o floare roşie, fără miros.
Nimeni nu trece. Precum nimeni nu ştie
că lumea întreagă, pe înserat,
e doar o părere, între deal şi cîmpie,
de care sufletul s-a cutremurat.
Iubita dintre oameni nu mă vesteşte.
Jos, într-o rîpă de umbră, ca-ntr-un ungher,
stau dumnezeieşte
bătut leneş de-un vînt ca şi mine stingher.
De două ori lumea-mi apune sub pleoape.
De două ori inima-mi moare în piept.
Presimţul care-mi dă tîrcoale pe-aproape
Sînt tot eu, aşezat pe umăru-mi drept.

(1942)

Cântec de leagăn

Autor : Poezii pentru Copii

Nani, nani, pui de om!
Eu în braţe te adorm
Şi vorbesc cu luna nouă
Să adune în pumni rouă
Să te scald în zori de zi
Prin tufe de păpădii.

Nani, nani, puişor!
Dormi în puf de norişor,
Şi-oi vorbi cu luna plină
Să-ţi facă noaptea senină,
Şi-oi vorbi cu stelele
Să-ţi sărute visele.

Nani, nani, copil mic
Cât un bob de arpagic!
Să ajungi la Carul Mare
Să te poarte către soare,
Şi-agăţat de cozi de zmeie
Să atingi Calea Lactee.

Nani, nani, puiul meu!
Să-ţi văd zâmbetul mereu
Pe obrazul tău de lapte
Şi pe buzele curate
Căci a ta copilărie
Visele mi le mângâie!

Cearta

Autor : Poezii pentru Copii

Pe o ramură de măr
Ciripesc tot în răspăr
Două vrăbii mofturoase
Certăreţe şi nervoase.
Nu ştiu cum să-mpartă-n două
De pe-o frunz-un bob de rouă!
Dar un nor întunecat
Le-a văzut şi le-a udat.
Vrăbiile ciufulite
De-atunci nu s-au mai certat!

Oaia năzdrăvană (Gh. Dem. Teodorescu)

Autor : Balade Populare

La Picior-de-munte,
Pe dealuri mărunte,
Prin plaiuri tăcute,
De vânturi bătute,
Urcă şi scoboară
Şi drumul măsoară
Trei turme de oi,
De oi, tot ţigăi,
Cu harnici dulăi,
Ş-un mândru cioban,
Tânăr moldovean,
Cu trei dorojani,
Feciori de mocani.

Sub ploaie de munte,
Pe dealuri mărunte,
Prin crânguri tăcute,
Apa-i răcoroasă,
Frunza e umbroasă
Şi iarba pletoasă,
Apa de băut,
Frunza de şezut,
Iarba de păscut.
Foaie ş-o lalea,
Cioban, d-ajungea,
Crângul de vedea,
Stân-apropia,
Semn i se făcea
Şi-n loc se oprea:
Dulăi odihnea,
Pe gânduri cădea.
Dar, pe când şedea
De se tot gândea,
O oaie bârsană,
Oaie năzdrăvană,
Nici iarbă păştea,
Nici apă nu bea,
Nici umbra-i plăcea,
Ci mereu umbla
Şi mereu zbiera.

Cioban, d-o vedea,
Lângă ea se da
Şi mi-o cerceta,
Şi mi-o întreba:
– „Oiţă, oiţă,
Oiţă plăviţă,
Oiţă bălană
Cu lâna bârsană,
De trei zile-ncoace
Guriţa nu-ţi tace:
Apa rău îţi face,
Ori iarba nu-ţi place,
Ori nu-ţi vine bine
Să mai fii cu mine?”
Oiţa bârsană,
Oaie năzdrăvană,
Dacă-l auzea,
Din gură-i zicea:
– Stăpâne, stăpâne,
Stăpâne jupâne,
Drag stăpân al meu,
Dat de Dumnezeu,
Iarba mie-mi place,
Apa rău nu-mi face
Şi mult îmi e bine
Să fiu tot cu tine,
Dar gura nu-mi tace
De trei zile-ncoace
Că semn mi se face:
Că ăi dorojani,
Feciori de mocani,
Sunt trei veri primari,
Şi ei mi s-au dus,
S-au dus în ascuns
De s-au domuit
Şi mi s-au vorbit,
Şi mi s-au şoptit,
La apus de soare
Să mi te omoare,
Subt poale de munte,
Prin crânguri tăcute,
Oi când aromesc
Şi când ostenesc.

Cioban, d-auzea,
Cu oaia vorbea,
Din gură-i grăia:
– Oiţă, oiţă,
Oiţă plăviţă,
Oiţă bălană
Cu lâna bârsană,
De eşti năzdrăvană
Şi dac-ai văzut
Semn că-ţ’ s-a făcut,
Şi d-ai auzit
Cum s-au domuit,
Şi cum s-au vorbit,
Şi cum s-au şoptit
Şi trei dorojani,
Feciori de mocani,
Slugi de nouă ani,
Dacă m-or urî
Şi m-or omorî,
Vina lor o fi,
Păcatu şi-or plăti;
Iar tu, oaia mea,
Să le spui aşa
De te-or asculta:
Io, cât am trăit,
Oi am îngrijit,
Câinii am hărănit,
Pe ei i-am plătit;
Să le mai spui iar,
De n-o fi-n zadar,
Ca să mă îngroape
De stână aproape,
Oi ca să-mi privesc,
Dor să-mi potolesc;
Spre partea de luncă,
Aproape de strungă,
Strunga oilor,
Jocul mieilor,
Dorul bacilor,
În dosul stânii
Să-mi auz câinii,
Că ei, d-or lătra,
Stăpân c-or chema;
Să le mai spui iar,
De n-o fi-n zadar,
Să le spui aşa,
De te-or asculta:
Când m-or îngropa
Şi m-or astupa,
Să-mi puie la cap
Ce mi-a fost drag,
Căvălaş de soc,
Mult zice cu foc;
Căvălaş de os,
Mult zice duios;
Căvălaş cu fire,
Mult zice subţire;
Vânt când o sufla,
Fluier o cânta,
Oile-or sălta
Şi s-or aduna,
Câini-or auzi,
La mine-or veni,
La mine s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrămi de sânge.
Şi tu, oaia mea,
Tu dac-ăi vedea
O mândră fetiţă
Cu neagră cosiţă
Prin crânguri umblând,
Din gură cântând.
Din ochi lăcrămând,
De mine-ntrebând,
Să nu-i spui că sânt
Culcat subt pământ,
Ci că m-am tot dus,
Dus pe munte-n sus,
Prin vârfuri cărunte,
Dincolo de munte,
Căvălaş să-mi dreg,
Flori ca să-i culeg
Pentru nunta mea
Ce-o să fac cu ea.
Vorba nu sfârşea,
Dorojani venea
Şi se repezea
Şi mi-l răpunea,
Turmele să-i ia.
Iar, de-l omora,
Ei mi-l îngropa
La brâu de perdea,
‘N strunga oilor,
Jocul mieilor,
Dorul bacilor;
În dosul stânii,
Unde dorm câinii.
Ei, de-l îngropa,
La cap îi punea
Căvălaş de soc,
Mult zice cu foc;
Căvălaş de os,
Mult zice frumos;
Căvălaş cu fire,
Mult zice subţire.
Vântul când bătea,
În caval sufla,
De jale-mi cânta:
Oi că se strângea,
Câini că s-aduna,
Oile plângând,
Câinii tot lătrând,
Pe stăpân chemând.
Aşia, tot aşia,
Vremea vremuia,
Dar oaia bârsană,
Oaia năzdrăvană,
Ea se tot uita,
Şi nu mai vedea
Pe mândra fetiţă
Cu neagră cosiţă,
Prin crânguri umblând,
Din gură cântând,
De el întrebând,
Să-i spuie că-i dus,
Dus pe munte-n sus,
Dincolo de munte,
Prin vârfuri cărunte,
Căvălaş să-şi dreagă
Şi flori să-i culeagă.

Opera Apartinand Balade Populare | | Nici un Comentariu »

Populară

Autor : George Topârceanu

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere – şi câţi prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândeşti,
Toate cele pământeşti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele…

Doar pe morţii din război
Putreziţi în vânt şi-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.

Folclor – Lista Opere

Autor : Folclor


Opera Apartinand Folclor | | Nici un Comentariu »

Învierea bufonului

Autor : Mircea Dinescu

Paharele-s pe prag, mortu-i pe masa,
oglinzile-s în rochii moi de dant,
pisica va fi si ea prinsa-n lant,
paharele-s pe prag, mortu-i pe masa.

Muntii-s tociti. Si caprele-s tocite.
Si-un soare cirn si norii beti si ciungi.
Si serpi scirbiti de pieile lor lungi
frecind morminte ca tacîmuri scite.

Yorik e viu si princiara hîrca
o va jongla-n culise facind fente.
Oh, bieti catîri ai unor sentimente
pe care ni le-au pus părintii-n cîrca,

mai rumegam taritele candorii
dar brusc relatiile se brinzesc
si-aud distinct în risul meu minzesc
risul tatalui meu ca pliscul ciorii.

Opera Apartinand Mircea Dinescu | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech