Cearta

Autor : Poezii pentru Copii

Pe o ramură de măr
Ciripesc tot în răspăr
Două vrăbii mofturoase
Certăreţe şi nervoase.
Nu ştiu cum să-mpartă-n două
De pe-o frunz-un bob de rouă!
Dar un nor întunecat
Le-a văzut şi le-a udat.
Vrăbiile ciufulite
De-atunci nu s-au mai certat!

Oaia năzdrăvană (Gh. Dem. Teodorescu)

Autor : Balade Populare

La Picior-de-munte,
Pe dealuri mărunte,
Prin plaiuri tăcute,
De vânturi bătute,
Urcă şi scoboară
Şi drumul măsoară
Trei turme de oi,
De oi, tot ţigăi,
Cu harnici dulăi,
Ş-un mândru cioban,
Tânăr moldovean,
Cu trei dorojani,
Feciori de mocani.

Sub ploaie de munte,
Pe dealuri mărunte,
Prin crânguri tăcute,
Apa-i răcoroasă,
Frunza e umbroasă
Şi iarba pletoasă,
Apa de băut,
Frunza de şezut,
Iarba de păscut.
Foaie ş-o lalea,
Cioban, d-ajungea,
Crângul de vedea,
Stân-apropia,
Semn i se făcea
Şi-n loc se oprea:
Dulăi odihnea,
Pe gânduri cădea.
Dar, pe când şedea
De se tot gândea,
O oaie bârsană,
Oaie năzdrăvană,
Nici iarbă păştea,
Nici apă nu bea,
Nici umbra-i plăcea,
Ci mereu umbla
Şi mereu zbiera.

Cioban, d-o vedea,
Lângă ea se da
Şi mi-o cerceta,
Şi mi-o întreba:
– „Oiţă, oiţă,
Oiţă plăviţă,
Oiţă bălană
Cu lâna bârsană,
De trei zile-ncoace
Guriţa nu-ţi tace:
Apa rău îţi face,
Ori iarba nu-ţi place,
Ori nu-ţi vine bine
Să mai fii cu mine?”
Oiţa bârsană,
Oaie năzdrăvană,
Dacă-l auzea,
Din gură-i zicea:
– Stăpâne, stăpâne,
Stăpâne jupâne,
Drag stăpân al meu,
Dat de Dumnezeu,
Iarba mie-mi place,
Apa rău nu-mi face
Şi mult îmi e bine
Să fiu tot cu tine,
Dar gura nu-mi tace
De trei zile-ncoace
Că semn mi se face:
Că ăi dorojani,
Feciori de mocani,
Sunt trei veri primari,
Şi ei mi s-au dus,
S-au dus în ascuns
De s-au domuit
Şi mi s-au vorbit,
Şi mi s-au şoptit,
La apus de soare
Să mi te omoare,
Subt poale de munte,
Prin crânguri tăcute,
Oi când aromesc
Şi când ostenesc.

Cioban, d-auzea,
Cu oaia vorbea,
Din gură-i grăia:
– Oiţă, oiţă,
Oiţă plăviţă,
Oiţă bălană
Cu lâna bârsană,
De eşti năzdrăvană
Şi dac-ai văzut
Semn că-ţ’ s-a făcut,
Şi d-ai auzit
Cum s-au domuit,
Şi cum s-au vorbit,
Şi cum s-au şoptit
Şi trei dorojani,
Feciori de mocani,
Slugi de nouă ani,
Dacă m-or urî
Şi m-or omorî,
Vina lor o fi,
Păcatu şi-or plăti;
Iar tu, oaia mea,
Să le spui aşa
De te-or asculta:
Io, cât am trăit,
Oi am îngrijit,
Câinii am hărănit,
Pe ei i-am plătit;
Să le mai spui iar,
De n-o fi-n zadar,
Ca să mă îngroape
De stână aproape,
Oi ca să-mi privesc,
Dor să-mi potolesc;
Spre partea de luncă,
Aproape de strungă,
Strunga oilor,
Jocul mieilor,
Dorul bacilor,
În dosul stânii
Să-mi auz câinii,
Că ei, d-or lătra,
Stăpân c-or chema;
Să le mai spui iar,
De n-o fi-n zadar,
Să le spui aşa,
De te-or asculta:
Când m-or îngropa
Şi m-or astupa,
Să-mi puie la cap
Ce mi-a fost drag,
Căvălaş de soc,
Mult zice cu foc;
Căvălaş de os,
Mult zice duios;
Căvălaş cu fire,
Mult zice subţire;
Vânt când o sufla,
Fluier o cânta,
Oile-or sălta
Şi s-or aduna,
Câini-or auzi,
La mine-or veni,
La mine s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrămi de sânge.
Şi tu, oaia mea,
Tu dac-ăi vedea
O mândră fetiţă
Cu neagră cosiţă
Prin crânguri umblând,
Din gură cântând.
Din ochi lăcrămând,
De mine-ntrebând,
Să nu-i spui că sânt
Culcat subt pământ,
Ci că m-am tot dus,
Dus pe munte-n sus,
Prin vârfuri cărunte,
Dincolo de munte,
Căvălaş să-mi dreg,
Flori ca să-i culeg
Pentru nunta mea
Ce-o să fac cu ea.
Vorba nu sfârşea,
Dorojani venea
Şi se repezea
Şi mi-l răpunea,
Turmele să-i ia.
Iar, de-l omora,
Ei mi-l îngropa
La brâu de perdea,
‘N strunga oilor,
Jocul mieilor,
Dorul bacilor;
În dosul stânii,
Unde dorm câinii.
Ei, de-l îngropa,
La cap îi punea
Căvălaş de soc,
Mult zice cu foc;
Căvălaş de os,
Mult zice frumos;
Căvălaş cu fire,
Mult zice subţire.
Vântul când bătea,
În caval sufla,
De jale-mi cânta:
Oi că se strângea,
Câini că s-aduna,
Oile plângând,
Câinii tot lătrând,
Pe stăpân chemând.
Aşia, tot aşia,
Vremea vremuia,
Dar oaia bârsană,
Oaia năzdrăvană,
Ea se tot uita,
Şi nu mai vedea
Pe mândra fetiţă
Cu neagră cosiţă,
Prin crânguri umblând,
Din gură cântând,
De el întrebând,
Să-i spuie că-i dus,
Dus pe munte-n sus,
Dincolo de munte,
Prin vârfuri cărunte,
Căvălaş să-şi dreagă
Şi flori să-i culeagă.

Opera Apartinand Balade Populare | | Nici un Comentariu »

Populară

Autor : George Topârceanu

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere – şi câţi prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândeşti,
Toate cele pământeşti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele…

Doar pe morţii din război
Putreziţi în vânt şi-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.

Folclor – Lista Opere

Autor : Folclor


Opera Apartinand Folclor | | Nici un Comentariu »

Doamne-fereste

Autor : Mircea Dinescu

Istoria parca ne duce-n burtasi parca a uitat să ne mai nasca,
preafericitii cu privirea scurta
sorb borsul dogmei ce le ploua-n basca,
facind spre lucruri zilnic reverente
căci cine stie ce episcop doarme
în polonic, în cosul pentru zdrente,
în tevile acestor triste arme
unde Nebunul isi cloceste crima
si ne omoara fiindca ne iubeste,
când ne e foame deseneaza peste,
când vine frigul aresteaza clima,
opriti Istoria-cobor la prima
opriti la statia Doamne-Fereste

Opera Apartinand Mircea Dinescu | | Nici un Comentariu »

Învierea bufonului

Autor : Mircea Dinescu

Paharele-s pe prag, mortu-i pe masa,
oglinzile-s în rochii moi de dant,
pisica va fi si ea prinsa-n lant,
paharele-s pe prag, mortu-i pe masa.

Muntii-s tociti. Si caprele-s tocite.
Si-un soare cirn si norii beti si ciungi.
Si serpi scirbiti de pieile lor lungi
frecind morminte ca tacîmuri scite.

Yorik e viu si princiara hîrca
o va jongla-n culise facind fente.
Oh, bieti catîri ai unor sentimente
pe care ni le-au pus părintii-n cîrca,

mai rumegam taritele candorii
dar brusc relatiile se brinzesc
si-aud distinct în risul meu minzesc
risul tatalui meu ca pliscul ciorii.

Opera Apartinand Mircea Dinescu | | Nici un Comentariu »

La Schiller

Autor : Ion Heliade Radulescu

“Între ai tăi ai fost, o, Schiller,
şi ai tăi nu te-au cunoscut”

Este o viaţă moartă, precum ş-o moarte vie;
Ci este şi viaţa ce nu mai are moarte.
Unii prefer pe una, şi alţii-şi aleg alta.
E tristă-a omenirii fatala, cruda soartă!
Prin chinuri şi privaţii şi lupte şi amaruri
Şi deziluzii crude, paţienţă-adamantină,
Prin forţă,-asalt eroic să ia Cetatea Sântă,
Al cerului imperiu şi vera libertate.

Mult suferişi, o, Schiller, şi luptă avuşi mare!
Căci lungă e durerea, şi fericirea scurtă!
Şi strâmtă şi spinoasă e-a cerului cărare!
Şi greu, inert e corpul! greu dreptul la viaţă!
Du sarcina, o, suflet, du corpul după tine,
În sus, pe calea strâmtă, cu filii, cu consoarte;
Te luptă cu ananga, cu aspra neavere,
Cu limbele de şarpe, cu ochi de vasilisc
(Calumnia, minciunea, invidia, trădarea),

Cu forţa împilării, cu reaua tiranie;
În sus! pe calea strâmtă nici apă, nici merinde,
Nici unde să-ţi pleci capul la frigurile lentei;
Şi luptă-te da prode!

Avuşi de adversariu pe om, ş-atât ajunge:
Te iartă să-i faci răul, iar binele, nici mort;
Insultă-l, te onoară; striveşte-l, te adoară;
Dă-i glorie, onoare – te-mpilă de ultragiu;
Dă-i patrie, dă-i nume, că el te-expatriază;
Dă-i adevăr, dreptate – calumnia ţi-e parte.

E orb şi-i dai lumină? el vede câte n-ai;
E mut şi-l faci cu limbă? te muşcă ca vipera;
Dă-i viitor, viaţă, că-ţi ia el şi trecutul;
Realţă-l pân’ la ceruri – de viu te-afundă-n iad.
Acesta e păcatul sau omul cel căzut!

Mai mult decât eroic ţi-a fost, Schiller, asaltul;
O luptă de arhangel, triumful de martir.
A!!! rece este piatra încinsă de coroană!
Ci mâinile de vergini îi dau astăzi viaţă
Ş-o re-ncălzesc atâta cât flăcărează inimi,
Şi lacrimile curg…

Cântaţi, vergini, dreptatea
Ş-a Terrei împărţire,
Daţi partea la poet;
Cântaţi azi libertatea
Ş-a omului unire.
Onoare la profet!

Şi repetiţi în horuri, prin mii de miriade,
Germania întreagă, America, Anglia;
Răsune tot pământul oriunde e om liber;
Cântaţi patria, onoarea, virtutea, libertatea,
Tot ce adoară Schiller; cântaţi pe Dumnezeu
Ce scapă inocenţa şi focului dă crima.
Suspinele lui Schiller în horuri repetaţi!

(1859)

Filosofia ultimului om

Autor : Valeriu Sofronie

timpul mitozelor a luat sfârşit
doar de-la-sine-înţelesul continuă să facă prozeliţi
în temporalitatea contaminată de familiaritatea relativului
cornul inorogului ce fecundase cândva originile
zace acum domesticit de epura ultimei civilizaţii

picioarele au uitat cum se sărută pământul cu degete sângerii
locuim în cuibare de sticlă şi ciment
de zăpadă ne amintim numai din filmele copilăriei bunicilor

antimetafizic, zeii apei curg prin ţevile wc-ului public
arheii nu-s decât alte clasificări din dicţionarele ştiinţei
raţiunea speculativă, un alt nume al parfumeriei senzoriale

heraclitian,
în noi se târăşte acelaşi râu
mişcat de principiul de fiecare zi al plăcerii
morala se lipseşte cu mult sârg de prezenţa supraomului
la ce bun idealuri transcendente materiei într-o lume rămasă fără creator ?

în amvonul singurătăţii dintre două respiraţii
preoţii suferinzi de melancolia sfârşitului
dau ultimele sfaturi muribunzilor dopaţi liturghii la rând
cu morfina împăcării cu Cezarul

la naştere
ploaie de meteori albaştri, imateriali
peste bucuriile începutului…
ce facem, doamne, cu grădinile astea din noi
atunci când ne cresc vârstele precum carcinomii metastazici?

Colo sus şi mai în sus

Autor : Colinde

Colo sus şi mai în sus

O, Domnului

Sus la poarta raiului,
Suntu-ţi, Doamne, mese-ntinse,
Mese-ntinse şi subscrise.
Dar la masă cine şade?
Şade Domnul Dumnezeu
Cu preasfântul Fiul Său
Şi cu Mihail, Gavrilă
Şi cu Ioane, sfinte Ioane
Şi cu sfinte Niculaie
Chinuit şi gârbovit
C-aşa intră Iuda-n rai.
Sus la poarta Raiului,
Scaunul judeţului,
Şuştariul botezului.
Ei în iad când le-au băgat
Şi raiul s-a-ntunecat
Şi iadul s-a luminat.
Sus lumina raiului,
Scaunul judeţului
Şuştariul botezului.
Ei în rai când l-au băgat
Şi iadul s-a-ntunecat
Şi raiul s-a luminat.
Noi umblăm şi colindăm
La bun gazdă să închinăm,
Închinăm de sănătate
De Crăciun să-şi aibă parte

Opera Apartinand Colinde | | Nici un Comentariu »

Avem timp

Autor : Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

(varianta completa)

Opera Apartinand Octavian Paler | | 1 Comentariu »

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech