Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

(varianta completa)

Albumul? Bal mascat cu lume multă,
În care toţi pe sus îşi poartă nasul,
Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…
Cu toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.

Şi eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul.
Un vers încerc cu pana mea incultă.
Pe masa ta aşez o foaie smultă,
Ce de când e nici n-a visat Parnasul.

Spre-a-ţi aminti trecutele petreceri,
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă.
De la oricine-un snop de paie seceri,

Apoi te uiţi râzând la câte-o filă:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.

Bunicuta-i suparata,
Ca de-un ceas intreg tot cata:
Cata-ncolo, cata-ncoace,
Ochelarii nu-s si pace!

I-a catat pe sub saltele,
Si-n papuci, si-n ciubotele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pan`n-a mai putut de sale!

A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe cautat!
Sta si-aprinde-o lumanare:
Unde sa-i mai cate, oare?
Nu-s in raft, nu-s in cutie,
Poate-or fi-n bucatarie…..

Rascoleste pe subt scara
Si pe polita-n camara,
In cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s si nu-s!
Sa nu fie cu banat,
Cine, oare, i-a furat?

Cand sa-i cate si prin tinda,
Da cu ochii de oglinda,
Si ce vede, ce nu vede,
Parca nici nu-i vine a crede:
Ochelarii, pozna mare!
Ii stateau pe nas calare…..

Ii catase-n cui, sub pat,
Dar pe nas nu i-a cata.
Si de nu-i vedea-n oglinda,
I-ar cata si-acum prin tinda!

Pe-astia-i stiu eu din 1916, din Moldova.
Ni i-au dat de ajutor, contra nemtilor.
Si ei au fugit. Beai cu ei la masa, mancai,
Si pana la poarta te-mpuscau.
In burta lor sunt numai minciuni.
Ei ti-arata laptele albu si zic ca e negru.
Si tu trebuie să zici ca ei.
Vor să-ti ia tot.
Să te imbraci c-o rubasca,
De tine si de camasa si de haina
C-un nasture rosu la umar. Si rubasti de-alea-ntunecate
Ca pamantul, parca-ai fi sobolan.
Să-ntinzi gamela pe care-o porti
La sold, să-ti dea niste linte, acolo pe camp,
Stand si-n soare, ca taie toti pomii, stejarii, toti perii, toti
Maracinii, nu mai e pic de umbra,
Ca să poata baga ei tractorul.
Ciorba zic ei ca e de linte,
Dar nu se stie de ce-o fi si aia.

– Uidu-hu’n tur pe mama voastra! – facea Marin al lui Patru,
Ajuns aici cu explicatia situatiei.
Mama voastra de bolsevnici.
Eu, să mi-i scoata cineva pe-o gaura, cate unul cate unul,
Si-i omor c-o furca de fier si c-o maciuca.
Să-i prijon în furca si să le sparg capul.
O mie pe zi i-as achita. Da, da!
I-as trage si-n teapa. As branisti zile-ntregi la tepuse
Si i-as trage-n teapa.

Să vedeti ce ne-asteapta, facea el.
Să vedeti ce ne-asteapta.
Ca si lucrurile bune ies rele.
Cercelaru, presedintele reformei agrare
La noi în comuna!
Cine e Cercelaru?
A dat pamantul pe saci de grau, pe sapunuri
Si pe femei tinere.
Nici pomeneala de-ai saraci si de-ai de-au luptat pe front.
Ivana sef de post! El si cu Butoi!
Ciupag si cu unul de albastreste ca manatarca tiganeasca.

De necaz, al lui Patru s-a-nsurat pe la 50 de ani,
A făcut un copil cu loana si-a murit tusind, din cauza igrasiei.
Ca n-a mai putut să-si termine casa, din cauza vremurilor.
A stat în ea uda si sparta,
Furios pe situatie.

Povestesc că într-o vreme, dar nu să ştie-n ce ani,

Că-ntr-un oraş oarecare ar fi fost nişte golani,

Vagabonţi, crai, haimanale, ş-alt orcum vreţi să-i numiţi,

Oameni fără căpătîie, şarlatani neprocopsiţi;

Era de acela carii părinţii că îi iubesc

Îi ţin tot pe lîngă dînşii şi la pieptul mumii cresc,

Lăsîndu-i într-a lor voie pînă se fac mari, ştrengari,

Ş-ajung în cele din urmă desfrînaţilor stegari;

Că în loc să se apuce de negoţ sau meşteşug,

Ei p-alţi asemeni cu dînşii găsind fac prieteşug

Şi apuc prin mahalele împreună înhăitaţi,

Umblă, miroasă pe uliţi ca nişte învierşunaţi;

Orce zboară li să pare că îl vor putea mînca,

Întind felurite curse, în mînă a-l apuca;

Răsipesc fără de milă părintescul lor rămas,

Dau, pînă numai în piele şi în camaşă se las;

Apoi rămîind goi puşcă, or măcar şi îmbrăcaţi,

Neavînd ce să mai toace, după cum era-nvăţaţi,

Or se apuc de hoţie, or de înşelătorii,

Şî-n cele din urmă intră în ocne şi puşcării.

De asfel de caractere era ş-aceşti trei golani,

Marţafoi porniţi spre rele şi de faţă hoţomani,

A cărora istorie vrem aici s-o povestim,

Care, precum ni să pare, nu strică ca să o ştim;

Că vom vedea-n haine bune nişte oameni îmbrăcaţi

Umblînd cu meşteşugire ş-înşelînd lume prin piaţ.

Într-o zi ei se adună ş-încep a se întreba

Cum şi ce fel să înşele acum iar pe cineva.

Aşa zise din ei unul: — Eu de peşte îngrijesc.

Al doilea zise iarăşi: — Şi eu untdelemn găsesc.

Iar al treilea răspunse: — Dacă este aşa dar,

Eu trebuie să iau pîine orcum de la vrun brutar.

— Dar pentru vin ce vom face? întrebă unul din ei.

— N-ai grije, — răspunse altul — îţi găsesc cît vrei să bei.

Deci plecînd cel pentru pîine şi trei parale avînd,

Merge la brutar cu ele şi le dă-n mîna-i zicînd:

— Poftim aceste parale, datoria să-ţi plătesc,

Şi pentru că avui credet îţi prea foarte mulţămesc.

Întrebă brutarul: — Ce fel? dator cînd îmi rămăseşi?

— Nu ştii, alaltăieri, — zise — o pîine cînd îmi dedeşi

Ş-asupră-mi neavînd parale de tot să ţi-o plătesc,

Ţ-am zis mîine sau poimîine cusurul ţi-l împlinesc?

Brutarul se gîndi-n sine: — Ce ştiu, poate i-oi fi dat,

Şi precum se vede treaba nu ţiu minte, am uitat;

Dar bravo! om drept, săracul, cu frica lui Dumnezeu!

O datorie uitată plăti fără să-i cer eu.

După ce dete parale acela, chip a-i plăti,

Şi puţin încoaci-încolo după ce se învîrti,

Veni la brutarul iarăşi, se făcu a cumpăra,

Fără să aibă în pungă măcar o chioară para;

Zise către dînsul: — Frate! eu azi cu grabă plecînd,

Am uitat pe masă punga, nişte socoteli făcînd,

Ci te rog iarăşi fă bine ş-îmi dă în credet trei pîini,

Şi mîine de dimineaţă îţi dau paralele-n mîini.

— Bucuros, — zise brutarul — mă-ncrez la un om cinstit,

Că văz ceea ce uitasem ai venit şi mi-ai plătit.

Aşa brutarul se-nşală c-uneltitul meşteşug,

Nu-i da prin gînd c-o să-i joace un asfel de vicleşug.

Cel cu undelemnul iară, un mare ulcior luînd

Şi pe gură un burete înlăuntru lui băgînd,

Se duse la băcănie cu dînsul numaidecît

Şi porunceşte să-l umple cu untdelemn pînă-n gît;

După ce-l umple băcanul, el atunci cu grai semeţ

În întrebă ca să-i spuie cum îl vinde, cu ce preţ.

— Preţul — răspunse băcanul — chiar să ştii şi singur poţi,

Trei lei îi este ocaua, precum îl vindem la toţi.

— Trei lei? — acesta îi zise — toarnă-l înapoi, nu-l iau,

Cu aşa preţ niciodată n-am cumpărat, nici nu-ţi dau;

Îţi dau doi lei jumătate pe oca; de-l dai, să-mi spui.

— Nu poci mai jos, — îi răspunse — mai bine-napoi îl pui.

Şi zicînd aceasta-ndată l-a-ntors cu fundul în sus,

De necaz multe zicîndu-i, înapoi în chiup l-a pus;

Atuncea înşelătorul luînd ulciorul s-a-ntors

Şi, spărgîndu-l, din burete destul untdelemn a stors.

Al treilea, ca şi ceilalţi, în pescărie mergînd

Şi la un loc un crap mare ca de opt oca văzînd,

Porunci (ca un om mare) să-l atîrne în cîntar;

După ce-l cîntări, zise: — Acum să faci bine dar

Să-mi dai un om să mi-l ducă acasă să-i şi plătesc,

Fiindcă n-am bani la mine atîţia cîţi trebuiesc.

Pescarul „bucuros“ zise şi îi dete un fecior,

Spuind cîţi lei să-i răspunză, cel gîndit de negustor.

Luînd peştele feciorul ş-abia ducîndu-l de greu,

Merge după el în curtea unuia arhiereu

Şi aci-ntr-un loc oprindu-l, îi zise: — Stăi puţintel

Să mă duc să spui în casă cîţi bani să-ţi dea pentru el.

Rămîind sluga afară, el intră l-arhiereu

Şi zise: — Venii, preasfinte, cu un biet frate al meu,

Să-ţi facă pomană cu dînsul, vro molitfă să-i citeşti,

Că prea mult se bîntuieşte de supărări diavoleşti;

Alte răutăţi nu face, nici nu dă cu bolovani,

Ci tot vorbeşte de peşte şi să ceartă, cere bani.

Îi zise arhiereul: — Unde e? Adu-l aici,

Şi sluga mea ca să-l ţie să vie-n casă să-i zici.

Pescarul biet, ca tot prostul, în casă dacă intră,

De cîteva vorbe groase ca să-i zică se păstră,

Ş-îndată: — Părinte! — zise — hai mai curînd de-mi daţi bani,

Că n-o să stau eu aicea să vă aştept zece ani!

Ţ-a spus peştele cît face? Este tocma opt oca,

Mi-am rupt mîinele cu dînsul, dar era proaspăt, mişca.

Cuviosul om crezuse că-n adevăr e nebun

Şi chemînd doi inşi îndată, iau cu sila, jos îl pun,

Cere-n grab un molitfelnic şi începe a-i citi,

Iar pescarul striga tare peştele a i-l plăti;

Pe care, neascultîndu-l, îl ţinură jos mereu,

Pînă-i citi o grămadă bătrînul arhiereu;

Apoi afară scoţîndu-l, el iar bani cerînd striga,

Iar slugile îi ziseră să tacă, că-l vor lega.

Atunci pescarul se-ntoarse la scaunul său, necăjit,

Şi spuse că pentru plată o molitfă i-a citit.

Iar acel-, amăgitorul, luînd peştele porni

Şi mergînd cît mai în grabă cu ceilalţi se întîlni,

Sfătuiră împreună cum şi ce fel a-l găti

Şi vreun meşteşug iarăşi pentru vin a unelti.

Aşa cu toţii deodată la un cîrciumar mergînd

Îi deteră în mînă toate, învăţîndu-l şi zicînd

Crapul să-l cureţe bine, să-l cresteze frumuşel,

Să-i puie piper şi sare, ş-untdelemnul peste el,

Şi cu o tavă să-l ducă să se frigă la coptor,

În loc de apă turnîndu-i pe dasupra vinişor,

Şi că ei ceva prin piaţă pînă se vor învîrti,

O să vie să mănînce, după ce să va găti.

După ce dar s-a fript crapul, cîteşitrei s-au adunat

Şi au şezut în odaie la un chef îndelungat:

Vin, rachiu, pelin băură pînă cînd n-au mai putut,

Şi cînd voiră să plece, socoteală au cerut;

Stăpînul, dînd socoteala unui băiat ce-l avea,

Îl trimise în odaie zicînd atîţi lei să dea.

Dînd băiatul socoteala, ei pe loc s-au apucat

Şi fieştecare mîna în buzunar au băgat,

Zicînd cu toţii-ntr-o gură: — Eu plătesc, ba eu plătesc!

Se fac că unul pe altul a se lăsa nu voiesc;

Sfădindu-se ei în asfel ca la un minut de ceas,

Dintr-înşii se sculă unul şi zise cu mare glas:

— De vreme ce fiecare avem poftă să plătim,

Ce trebuie într-atîta să stăm şi să ne sfădim?

Ci s-aruncăm sorţi mai bine, şi pe cine va cădea,

Atuncea toţi să se tragă şi numai unul să dea.

Răspunse altul: — Prea bine, bravo! aşa vom urma,

Să legăm pe cîrciumarul la ochi bine c-o basma,

Şi din noi trei pe care mîna îşi va pune el,

Să numere banii-ndată şi să plătească acel.

Şi cu-nţeles se-nvoiră, cum şi făcură aşa,

Cînd la ochi legat băiatul prin odaie se-nfăşa,

A şters-o toţi cîte unul, pe uşă în grab ieşind,

L-a lăsat să dibuiască, încoaci-încolo pîşind;

Într-acestea iaca vine stăpînul său după el

Să vază ce zăboveşte şi nu vine nici un fel;

Iar băiatul, care parcă de mijă umbla jucînd,

Puse mîna-n grab pe dînsul: — Tu, tu să plăteşti! strigînd.

Iar stăpînul său îi trase cîteva şi îl bătu,

Zicînd: — Eu plătii o dată ş-acum o să plăteşti tu.

L-această-nşelătorie celor trei li s-a-nfundat;

Că în mîna stăpînirii, prinzîndu-i, legaţi i-a dat;

Unde şi de alte multe, cercetînd a dovedit

Şi prin judecată dreaptă la ocnă i-a osîndit.

Ce nu ar face crăimea de n-ar fi stăpînitori!

De n-ar fi temniţe, ocne şi n-ar fi pedepsitori!

De aceea totdauna trebuie să mulţămim

Stăpînirii cei înalte, cării supuşi ne numim:

Căci prin marea sa-ngrijire privighează pentru noi,

Ne apără, ne fereşte, ca şi păstorul pe oi,

Care-şi îngrădeşte turma cu cîini vioi ş-învăţaţi,

Ziua, noaptea  s-o păzească de lupii înverşunaţi.