Unde sunt cei care nu mai sunt?

Autor : Nichifor Crainic

Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

Ruga tacuta – Baconsky

Autor : A.E. Baconsky

Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare –
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi – frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte –
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui –
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie.

Opera Apartinand A.E. Baconsky | | Nici un Comentariu »

Iluzia unei insule – Păunescu

Autor : Adrian Păunescu

Diseară-i plecarea în insula mea
trăsura de nuc te aşteaptă la scară,
ia-ţi haine mai groase şi nu-ntîrzia
căci cîini-poliţisti s-ar putea să apară.

Nu-ţi face probleme, birjarul e mort
şi caii sînt morţi şi trăsura e moartă,
fugim fără martori în nu ştiu ce port,
în insula mea la cinci capete spartă.

Acolo, vom creşte copii monstruoşi,
lachei de metal şi de mîzga vor rîde,
cu veşti ne-or ticsi de la moşi şi strămoşi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
şi le vom trimite în lume de-a rîndul,
ca-n sticle băgîndu-le în cîte un ochi,
Al patrulea ochi pentru casă păstrîndu-l.

Şi ziua întreagă, noi goi, fără tiv,
pe sănii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc să cultiv
grîu dulce şi leneş, pe coapsele tale.

Te-aştept deocamdată. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudată poveste;
iar cînd vei urca e-n zadar să te sperii
trăsura ca moartea părîndu-ţi că este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu făclii, patru mii şase sute,
zadarnic te sperii că ninge mereu,
că străjile drumului fumegă mute.

Hai vino şi urcă şi spune ceva
birjarul e mort, are sînge de cîrjă
te-aştept fără martori în insula mea,
port haine de nuc, sînt aproape o birjă.

Iar dacă nu-mi vezi faţa ce mi-am găsit-o,
să ştii că, în insula mea, totuşi sînt,
eu, movila celui mai proaspăt mormînt,
întinde piciorul şi calcă, iubito!

Şi asta e totul. Plecarea-i diseară
Fantoma trăsurii aşteaptă la scară.

Vizită

Autor : George Bacovia

Veacul m-a făcut
Atât de cult
Încât mă uit
Peste oameni.

Am învăţat atâtea
În timpul din urmă,
Că suntem
La un punct însemnat.

S-ar putea face
Multe reforme.
Mă gândeam singur.
Eram fără nimeni.

Şi tocmai azi
Au venit musafirii.
– Tu ce dai, eu ce dau…
A, de când nu ne-am văzut.

Opera Apartinand George Bacovia | | Nici un Comentariu »

Zâmbesc

Autor : Mircea Cărtărescu

Nişte grăsane se uitau la mine
şi atunci îmi dau seama că zâmbesc.
zâmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă.
fireşte impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam şi zâmbeşte.
dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zâmbit.
e o reacţie necontrolată.
m-am trezit dimineaţa încâlcit în vise urâte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătindu-mi dantura
şi mi-am amintit de orele de gramatică.
în masină pute-a maieuri şi-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri şi iar blocuri.
am zâmbit şi am ramas, cred, minute bune cu zâmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărţat
şi eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoţofenite
şi tipi la costum…
noi parcă eram picaţi de la Woodstock,
la şcoala directorul m-a luat în primire şi secretara
m-a ameninţat
planta ornamentală neudată la timp mai avea
doar un sfert din frunze
încercând să stăpânesc clasa
am simţit zămbetul revenind atât de irezistibil,
încât a trebuit să mă întorc cu faţa la tablă.

Soarele şi luna (Gh. Dem. Teodorescu)

Autor : Balade Populare

Foaie de cicoare,
În prunduţ de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Şi tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soţie;
Făr’ de mi-a găsit
Şi mi-a nemerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduţ de mare,
Pe unde răsare.
Soarele şi luna
A mai mitică,
Ca o floricică,
În mijloc şedea,
La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot ţesea.
Ţesea,-nchindisea,
Şi ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Şi Soare-mi venea
La gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea:
– Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ţeşi şi-nchindiseşti,
Fir verde-mpleteşti
Şi mi te zoreşti
Cămăşi să-mi găteşti,
Şi mi te grăbeşti
Să te logodeşti;
Că io mi-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-am ciumpăvit,
Cinci am omorât
Şi nu mi-am găsit
Potrivă prin lume
Afară de tine.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea, dac-auzea,
Din gură-i grăia:
– Puternice soare,
Eşti puternic mare,
Dar ia spune-mi: Oare
Und-s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Şi s-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’?
De mi-ei arăta,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!
Unde-o auzea,
Soarele-mi ofta
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia,
Pân’ ce Ileana
Din gură-i grăia:
– Io că te-oi lua,
Cum zici dumneata,
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
De mi-ei isprăvi:
Pod pe Marea Neagră,
De fier
Şi oţel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstite,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie,
C-o scară de fier
Pân’ la naltul cer!
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea.
În palme-mi bătea
Şi pod se făcea;
La cap – mânăstire,
Chip de pomenire;
Şi iar mai bătea,
Scară se-ntindea,
O scară
Uşoară,
De fier
Şi oţel,
Pân’ la naltul cer.
Dar el ce-mi făcea?
Pe pod că-mi trecea,
Pe scară suia,
Pe scară
Uşoară,
Pe scară de fier,
În cuie d-oţel,
Pân’ la naltul cer.
Şi, de-mi ajungea,
Unde se ducea?
Tot la moş Adam
Şi la maica Iova.
Ei, de mi-l vedeau,
Nainte-i ieşeau;
Din gură-i grăiau;
– O, preasfinte Soare,
Puternice mare,
Ce-mi călătoreşti,
De ne ispiteşti?
La ce te gândeşti
Şi la ce pofteşti?
Şi el răspundea,
Din gură zicea:
– Iaca, moş Adam,
Şi cu maică Iovo,
Mie mi-a venit
Vremea de-nsoţit,
Şi eu c-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Şi tot n-am găsit
Potrivă să-mi fie
Vro dalbă soţie;
Făr’ de mi-am găsit
La gură d-argea
Numai pe sor-mea,
Sor-mea Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor!
Atunci moş Adam
Şi cu moaşa Iova,
Unde-l auzea,
Rău că le părea,
Soarelui zicea:
– Preasfinţite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ş-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai văzut
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’,
Că cin’ n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
Soar’le se uita,
Din ochi căuta,
Nimic nu grăia;
Iar moşul Adam
Şi cu moaşa Iova
De mână-l luau,
La rai mi-l duceau,
Rai că-i arătau,
Şi de ce vedea,
Bine că-i părea:
Numai mese-ntinse,
Cu făclii aprinse,
Cu pahare pline,
În cântece line;
Jur-prejur de mese
Stau în cete dese
Sfinţi şi mucenici,
Mai mari şi mai mici,
O sută şi cinci;
Iar mai jos de ei,
Sfinţi mai mărunţei,
O sută şi trei.
Şi tot mai erea,
Şi tot mai vedea:
Femei cuvioase,
Măicuţe duioase,
Fecioare curate,
Ucişi în dreptate,
Oşti de biruinţă
Şi soţi cu credinţă.
Dar tot mai erea
Şi tot mai vedea,
Puţin de mergea;
Printre rămurele,
Dalbe păsărele
Cânta-n versurele,
Şi nu prea cânta,
Ci se gongănea,
Din gură-mi zicea:
„Ferice, ferice,
Ferice de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut
Şi ne-au botezat
Şi ne-au creştinat,
Că dac-or trăi,
Săraci n-or mai fi!”
De tot ce vedea
Bine că-i părea
Şi se mulţumea.
Afar’ de-mi ieşea,
Iarăşi moş Adam
Şi cu moaşa Iova
Chieile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl băga
Şi de ce-mi vedea
Păr i se zbârlea:
Că-n focuri ardea,
Greu se văieta
Hoţi şi călcători,
Răi cârmuitori,
Şi nurori pizmaşe,
Şi soacre trufaşe,
Fii necuvincioşi,
Preoţi mincinoşi.
Afar’ când ieşea,
Soar’le ce-mi vedea?
Un pom ofilit,
Un pom cătrănit;
Printre rămurele,
Nişte păsărele
Cânta-n versurele,
Dar nu prea cânta,
Ci se văieta,
Din gură grăia:
„Vai şi vai de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut,
Că ei ne-au lăsat,
Nu ne-au botezat,
Nu ne-au creştinat,
Şi d-or mai trăi,
Tot săraci c-or fi,
Greu s-or pedepsi!”
De tot se vedea
Mult rău că-i părea,
Nu se mulţămea.
Foaie, foicea,
Soar’ le ce-mi făcea?
De câte vedea
Nu se-ndupleca,
Ci, măre,-mi pleca,
Ci, măre,-mi zbura
La gură d-argea,
Tot la soră-sea,
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia
Pe dânsa s-o ia.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Daca-l auzea
Şi daca-mi vedea
Că tot nu scăpa,
Ea tot mai cerca,
Din gură-i zicea:
– Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Spune mie: Oare
Cine-a cunoscut,
Cine-a mai văzut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’?
Dar io te-oi lua
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
Până-n zori de zi
Mie să-mi croieşti
Şi să-mi isprăveşti
Peste Marea Neagră
Un pod de aramă,
Să nu-l bagi în seamă,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie.
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea
‘N palme că-mi bătea,
Podul se-ntindea,
Un pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Şi d-o mânăstire,
Chip de pomenire.
Când le isprăvea,
La ea se ducea,
De mân-o lua,
La pod c-o ducea,
La pod c-ajungea,
La pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Şi, pod când trecea,
Pod că zornăia,
Pod se cletina,
Că n-a mai văzut,
Nici n-a cunoscut,
Că n-a auzit,
Nici n-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’.
Floare, ş-o lalea,
Podul când trecea,
Pe pod când mergea
Către mânăstire
Pentru pomenire
Şi la cununie
Să-i fie soţie,
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Din gură-i zicea
Ş-astfel grăia:
– Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Ia mai spune-mi: Oare
Und’ s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Şi s-a pomenit
Mirele d-a dreapta,
Mireasa-nainte?
Ci mi-a fost ş-o fi
Şi s-o pomeni
Mirele-nainte,
Mireasa d-a stânga!
Puternicul Soare,
Puternic şi mare,
De mân-o lăsa,
Nainte-i trecea,
Iar ea, vai de ea,
Aşea de-mi vedea,
Cruce că-şi făcea,
În mare sărea
Şi mi se-neca.
Domnul se-ndura,
Mreană c-o făcea.
Soarele-mi vedea
Şi îmărmurea,
Şi se văieta,
Năvodari chema,
Năvod aducea
Şi-n mare-l băga;
Mulţi galbeni că da
Să-i scoaţă dalba.
Luptă ce-mi lupta
În deşert erea,
Că ei n-o găsea
Şi n-o mai prindea;
Făr’ de… ce-mi scotea
Şi-n năvod trăgea?
O mreană de mare
Cu solzii de zare.
Pe mal d-o scotea,
Pe mal d-o zvârlea,
Sfinţi din cer vedea,
Jos se scobora,
‘N palme c-o lua
Şi mi-o curăţa,
Şi mi-o tot freca,
Solzii de-i cădea,
Şi-n cer mi-o zvârlea.
Colo, moş Adam
Şi cu maica Iova,
Unde mi-o vedea,
Ei, măre, că-mi sta
De mi-o sclivisea,
Nume că-i dedea,
Lună mi-o chema.
Iar ea, vai de ea,
Măre,-ngenunchea,
Lacrămi că vărsa,
Pe Domnul ruga.
Domn c-o auzea,
Domn c-o asculta,
Din gură-mi grăia
Şi mi-i osândea:
„Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni,
Nu vă-ţi întâlni
Nici noapte, nici zi;
Soare când o sta
Către răsărit,
Luna s-o vedea
Tot către sfârşit;
Luna d-o luci
Către răsărit,
Soarele mi-o fi
Tot către sfinţit!�
Şi d-atunci se trase,
Şi d-atunci rămase,
Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni,
Că ei se gonesc
Şi nu se-ntâlnesc:
Lună când luceşte,
Soarele sfinţeşte;
Soare când răsare,
Luna intră-n mare.

Opera Apartinand Balade Populare | | Nici un Comentariu »

Cerurile s-o grăit

Autor : Colinde

Cerurile s-o grăit [bis]
Din apus la răsărit [bis]

Un prunc mic o izvodit
Şi pă pământ o zânit

Din urât făcut frumos
Şi curat din păcătos

Coborât-a cerul jos
Într-un cuvânt luminos

Şi pe noi ne-o rădicat
De-a dreapta ne-o aşăzat

Înc-o dată lăudat
Fie binecuvântat

Opera Apartinand Colinde | | Nici un Comentariu »

Prezenţa ta

Autor : Lucian Blaga

Te-ntrebi adesea îndoită care-i tîlcul
intrării tale-n sfera mea.
Să fii aş vrea nemulţumită de răspunsul
pe care apa-n murmur ţi-l va da.

Adaos de lumină la caratele amiezii
şi enigmatic spor la tot ce e ascuns,
să fii de faţă – împlinire lipsei
lăuntrice – mi-ar fi de-ajuns.

Prezenţa ta răscumpără un continent iubit,
ce adineaori a căzut învins,
ca un cărbune într-o apă
pentru vrajă stins.

Opera Apartinand Lucian Blaga | | Nici un Comentariu »

*Pelerinii adancurilor* *noutati* *blanda Luna*

Autor : Poezii pentru Copii

Incălecam
căluţi de mare
pictaţi
pe-o farfurie,
ce seamănă perfect
cu-o pălărie.

Porţile adâncului se deschid
iar
annelidele işi desfăşoară
portocalii eşarfe
in semn de \”Bun venit!\”

Străpungem
mişcătoare bancuri
de
peşti strălucitori,
ne duelăm
cu
peştii spadă
şi
la lumina lumânării
stăm la sfat
cu
maica caracatiţă
stăpâna mării.

Când orologiul bate
ora de culcare,
ieşim la suprafaţă,
sa mâncăm
din delicioasa
mămăligă-soare,
matroană
printre
imenşii nori
de
brânză cu smântână

Si cum am fost
copii cuminţi,
primim şi o răsplată :
un mic pupic,
de nor
pe o mustaţă.

**noutăţi**

Cred că aţi aflat

greierele s-a insurat,
şi de-atunci cu bucurie
stă
in bucătărie.

Maestru bucătar
pe dată,
ne serveşte
cu cozonaci
şi
ciocolată.

Specialitatea casei
este
ingheţata glazurată.
Prin
mantaua grea de friscă
arămiile alune
ne urează:
‘Poftă bună ! ‘

Când plecăm
primim un dar
pentru
mici
nostri fraţi :
câţiva covricei
crocanţi.

Despre furnică
ce să spun ?
E mare melomană.
In fiecare seară
merge
la un concert
de vioară.

3.*** blanda Lună***

Luna,
fată de impărat
din iatac
s-a furişat
prin
pădurile de stele
printre
ramuri şi valcele
şi-a sărit de pe fereastră
ca o ciută
drept in casă.

O faptură selenară
cu miros de
scorţisoară,
ne sărută blând pe frunte;
ne anină la urechi
mici scantei;
ne citeşte cu glas dulce-o
rugăciune
şi cu degetul la gură
ne şopteşte :
\”Noapte bună!\”

Rondelul cercetaşilor

Autor : Alexandru Macedonski

Mai mari, mai mici, trec cercetaşii,
Un prinţ din suflet i-a desprins,
Pe toţi în ochi cu foc nestins,
La tot spre-a fi cu el părtaşii.

Ca mâine ei vor fi ostaşii
Sub steagul ţării neînvins,
Cu mici, cu mari, trec cercetaşii
Un prinţ din suflet i-a desprins.

Oricât le suntem naintaşii,
De focul sfânt ce l-am aprins,
Ne este sufletul cuprins,
Ş-ai noii ţări vedem fruntaşii
Când mari, sau mici, trec cercetaşii.

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech