In ochii tai ma vindec
si ma sclad,
Ne tinem,unul altuia,
de cald
Sau noaptea,poate,
numai de urat…
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec…
Si,uite-asa,trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa,vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand,visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn,cu ochii celuilalt.

Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete.
El stă cuprins de-o presimţire gravă.
Cerşindu-i mut o clipă de zăbavă.
Sărută braţul zâmbitoarei fete.

– Sunt trist, Manon: mi-e inima bolnavă…
Atât şopti, cu faţa la perete,
Căci se temea acum să nu-l îmbete
Ameţitoarea ochilor otravă.

Şi ea s-a dus… În clipa asta mare
I-a aruncat din prag o sărutare
Şi n-a-nţeles durerea-i fără nume…

O, tu cea mai nebună dintre toate,
Manon, Manon! de ce-ai lăsat pe lume
Atâtea zeci de mii de strănepoate!…

Nastratin Hogea-n grădină castraveţi mai mulţi făcând

Şi dintr-înşii pe parale unul-altuia vânzând,

Cu banii strânşi merse-ndată ş-îşi cumpără un magar,

Gata, la cap un căpăstru şi în spate un samar;

Îl lău, merse-n pădure, tăie lemne,-l încărcă,

Ş-încet-încet după dânsul către casa lui plecă;

Când sosi la un râu mare şi să-l treacă trebuind,

L-a dat alături cu puntea, Hogea căpăstrul ţiind;

Magarul din întâmplare în apă se-mpiedică

Şi neputând să se scoale, s-afundă şi se-necă;

Nastratin Hogea lăsându-l fără a se turbura,

Zise: – Cum se vede treaba, ursita asta-ţi era,

Unde era castraveţii în apă a se-nnăcri

Pe tine-n locul acelor râul te acoperi;

Aşadar or castraveţii, or banii din ei luaţi

Sunt ursiţi, precum se vede,-n apă a fi înecaţi.

Le temps passe, Ie temps vient
tout est ancien, tout est nouveau;
Ce qui est mal, ce qui est bien
Pèse et médite à tout propos;
N’espère pas et n’aie pas peur,
Ce qui est flot en flot s’en va,
Si on te mande ou on te leurre.
A toute chose reste froid.

D’innombrables choses on voit,
On en entend sonner beaucoup,
Qui pourrait retenir cela,
Et qui pourrait écouter tout?. .
Toi, tu dois t’asseoir d’un côté,
Tc retrouvant dans ton maintien,
Dans les bruits de la vanité
Le temps passe, le temps vient.

Que ne penche pas son aiguille
La balance du froid penseur
Vers l’instant léger qui oscille
Pour le faux masque du bonheur
Qui surgit de sa mort peut-être
Et retombe dans le chaos;
Pour celui qui peut le connaître
Tout est ancien, tout est nouveau.

En spectateur au grand théâtre
Dans ce monde imagine-toi:
Sous masques tristes ou folâtres
Son jeu, tu le devineras.
S’il se dispute ou s’il en pleure
Tu dois méditer dans ton coin
Pour saisir dans leur art trompeur
Ce qui est mal. ce qui est bien.

Car l’avenir et le passé
Sont les doux faces de la feuille,
Voit tont au bout le point d’entrée
Celui qu’exerce son oeil
Tnut ce qui fut ou qui sera
Sr trouve dans les faits, les mots,
Quant à leur vanite déjà
Pese et medite a tout propos.

Aux mêmes moyens destinés
Se soumet tout ce qui existe
Et depuis des milliers d’années
Le monde est gai, le monde est triste
D’autres masques, la même pièce,
D’autres voix, mais te même choeur,
Même trompé, dans ta détresse
N’espere pas et n’aie pas peur.

N’espère pas quand les salauds
Pour le trionphe se battront
Ils l’emporteront, les idiots
Malgré ta belle étoile au front:
Ne t’en fais pas, ils vont chercher
Entre eux-mêmes se ployer bas,
Ne sois jamais leur associé:
Ce qui est flat, en flat s’en va.

Pareil à un chant de sirène,
On vous attire en guet-apens;
Pour chancher les acteurs. sur scène
On vous attrappe en vous leurrant’;
A côté glisse vite et sors,
Ignore leurs propos flatteurs,
De ton sentier en dehors.
Si l’on te mande ou on te leurre.

Evite cependant leurs coups,
Face aux calomnies tais-toi bien;
Renonce à tes conseils surtout
Si tu connais leurs vrais moyons;
lls peuvent parler à leur aise,
Vive en ce monde qui vivra
Et afin que rien ne te plaise,
A toute chose reste froid.

A toute chose reste froid,
Si l’on te mande ou on te leurre,
Ce qui est flot en flot s’en va,
N’espère pas et n’aie pas peur;
Pese et medite à tout propos
Ce qui est mal, ce qui est bien,
Tout est ancien, tout est nouveau:
Le temps passe, le temps vient.

Coulèrent les années et d’autres passeront
Depuis l’heure sacrée quand on s’est rencontré,
Mais je pense toujours à notre amour passé,
Merveille aux froides mains et aux grands yeux profonds.

O reviens et rends-moi la parole impirée
Que ton regard se penche encore sur mon front,
Que mon âme s’éclaire ainsi sous son rayon
Et que ma Iyre puisse encore frissoner.

Tu ne peux pas savoir combien mon pauvre coeur
S’apaise quand tu viens doucement près de moi,
Tel l’astre se levant dans les calmes hauteurs;

Ton sourire d’enfant, si doux, quand je le vois,
Je sens alors s’éteindre une vie de douleurs
Et brûle mon regard et mon âme s’accroît.

Garoafele ce le-ai purtat
Au sângerat şi s-au uscat.
Dar alte flori de foc nestins
Pe buze ele mi-au aprins.

În ochii tăi, — de raiuri porţi,
Al tinereţii soare porţi
Şi neştiind de ce nicicum
Eu te respir ca un parfum.

Mă-mbăt de tine ca de-un vin,
De câte ori spre tine vin,

Un vin de struguri de Şiraz
Ce pune flacări pe obraz.

Când dormi străbat în al tău somn
Şi-ţi sunt şi rob, şi-ţi sunt şi domn,
Iar cu plăceri ce istovesc
Te-nnebunesc, şi-nnebunesc.

Ştiu că voieşti şi nu voieşti,
Ştiu că doreşti, şi nu-ndrăzneşti
Dar eu voiesc, şi îndrăznesc,
Şi te urăsc, căci te iubesc.

Oblonitu-mi-a fereastra
Gerul cu-a lui flori de gheaţă;
Şi în toată casa asta
Eu sunt singura viaţă.

Dac-ar fi un foc în sobă
Mi-ar pare că suntem doi,
Aş mai sta cu el de vorbă
Mai uitând cele nevoi.
Se arată-n neguri luna
Albe stelele sclipind
Şi de ger s-aud într-una
În pod corzile trosnind.

Se aude-n horn nebunul
Viscol aprig vâjâind
Şi din streaşini câte unul
Ţurţurii cum cad plesnind.

Sună crengile lovite
Uscat zgomot ca de oase
Şi vârtejuri repezite
Bat în uşă mânioase.
Ah! Mai vin odată, soare,
Peste albele grămezi;
Iarbă, flori nerăbdătoare
Stau mijite sub zăpezi.

Firea moartă o învie
Şi din crivăţul turbat
Fă-mi zefir. Iarnă pustie,
Du-te că m-am săturat.

Caut iar prin capul meu
O poveste – pe-unde-o fi?
N-o găsesc – şi-mi e cam greu
Azi, ca-n fiecare zi,
Să cotrobăi prin vreo carte!

Mai ales că eu visez
Una-n fiecare noapte.

Să nu-mi spui că n-am visat
Ieri, nimic! Mă bag sub pat
De ruşine, de-i aşa!
Uite-o!

Cică, într-o zi,
Pe când linişte era
Peste tot în lumea largă
Şi nici valul să se spargă
Nu-ndrăznea, privind la stâncă
În neliniştea-i adâncă,

Cică,-atunci, un pescăruş
Fu prins între două uşi,
Repezindu-se să iasă,
Din cea mai tăcută casă,
Cerul,
Doar ca să coboare
Să-şi ia peştele din mare.

Peştele, tăcând chitic,
Învăţat aşa de mic,
Auzi – şi se miră –
Primul ţipăt. Astfel că
Luă iute primul val
Spre-adăpostul de coral.

Marea însăşi se-albăstri
În clipa când auzi
Pasărea ţipând grozav.

Trebuie că era grav,
Dacă, pentru-ntâia oară,
O fiinţă care zboară
Calmă, plină de plăcere,
Pe deasupra-i, o tăcere
Ca a lor, fără egal,
O distruse-n aşa hal.

Ţărmul, ce văzuse multe-n
Veşnicia lui, s-asculte
Începu de astă dată
Tot, din zarea tulburată
Până în adâncul său,
Resimţind păreri de rău
Că-i e visul spulberat
Ca nisipul!
Niciodat’
Nu va fi la fel, degeaba!

După cum se vede treaba,
Pescăruşu-i vinovat
Pentru tot ce a stricat
Cu un ţipăt ascuţit
De durere.
El, rănit,
Până şi-n orgoliul său.

Tu să nu crezi asta! Zău,
Fiindcă e adevărat
Doar un lucru: c-a ţipat.

Însă cine-ar fi ştiut
Pân’ la ţipăt, ce plăcut
E să poţi să zbori, cuminte,
Peste ţărmuri de cuvinte…

Să asculţi val după val
Aducând poveşti la mal…

Să priveşti adânca mare
Ce se zbate-n fiecare,
Dar la chip e liniştită,
Părând chiar că te invită
Să surâzi, de ţi-o fi greu…

Află, deci, copilul meu,
Că tăcere-i încă multă.

Dacă strigi, ea te ascultă…

Dacă taci, tot ea-ţi vorbeşte…

Şi câte mai povesteşte!

• Asa ai vrut Tu… – Ioanid
• Baraba – Ioanid
• Cât de maret e Dumnezeu! – Ioanid
• Chiar dacă… – Ioanid
• Cu Tine-n gând – Ioanid
• Cum trece roua – Ioanid
• De ce nu vii? – Ioanid
• Doar gândul – Ioanid
• Eu nu sunt mai mult … – Ioanid
• Există Dumnezeu – Ioanid
• Fii gata – Ioanid
• Isuse, ce ti-am dat?… – Ioanid
• Nu sunt pe cale – Ioanid
• Oricine iubeste o floare – Ioanid
• Pentru cine? – Ioanid
• Puiul de lebădă – Ioanid
• Sapte usi – Ioanid
• Sunt străin si călător – Ioanid
• Un vierme mic – Ioanid
• Viata – Ioanid
• Vine Isus – Ioanid
• Vreau să iubesc pe fratii mei – Ioanid