Venea din curte si intra intr-o gaura
Din beciul casei.
Era un sarpe gulerat, mai mult alb, alburiu.
George era copil: – Uite sarpele, uite sarpele!

Si baba: Nu da în el,
Ca asta e sarpele casei.
Nu face nimic.
Deocamdata nu i-a făcut nimic.

Dar peste o jumatate de an, ori un an,
lar l-a văzut. Si l-a lovit c-o maciuca.
Se incolacise pe ciomag si el a ridicat
Ciomagul în sus, si era să-i cada în cap.

Se zvarcolea să moara.
Si la urma i-a parut rău.
Da’ ce s-a suparat mama când a aflat!
Si când ne-a ars, mai tarziu, casa
Zicea: ,,Vezi? Ai omorat sarpele casei…”

Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
“Asta e viata!” – a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând şi surâzând,
Adeseori mi-ieşea în cale
Un chip ceresc şi blând.
Îmi surâdea cu-nduioşare
Cel chip de mic copil
Şi-mi lumina a mea cărare
Sub soarele d-april!
D-atunci adeseori în viaţă
Cel chip l-am revăzut,
Dar întristat într-a lui faţă
Şi-n reverii căzut…
Ursita-mi fu fără-ndurare…
Îi cer însă umil
Ca să expir într-o cântare
Sub soarele d-april.

Din slava Ta cereasca Te coboara,
Spre Bethleemul sufletului meu
Si-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrand, sa nasti pe unul Dumnezeu.
Sa-L infasori in cantece de slava,
Ca-n scutece subtiri de bumbacel;
Si ca-ntr-o iesle plina de otava,
In pacea Duhului sa-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din alta zare,
Calauziti de focul alb de stea,
S-aduca nou prinos de inchinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.
Ci eu voi pune-n mana lor batrana
Tot aurul cuvantului istet;
Voi fauri din versul meu, Stapana,
In jarul gandului comori de pret.
Caldura rugaciunilor de seara
Va-nfierbanta cadelnitele reci:
Tamaia magilor va arde iara,
Cu fum de proslavire pana-n veci.
Si ca sa fie plina daruirea,
Voi presara in visteria lor,
Cu boabele de smirna grea, iubirea,
Cea fara de prihana si cu dor.
Stiu ca nu-s vrednica, Fecioara,
Sa-ti fiu in noapte acoperamant;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboara,
Sa nasti in duhul meu pe unul Sfant.

Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
şi mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Ni-e sufletul spadă
de foc stinsă-n teacă.
Ah iarăşi şi iarăşi
cuvintele seacă.

Vânt veşnic răsună
prin ceţini de zadă.
Purces-am în lume
pe punţi de baladă.

Străbatem amurguri
cu crini albi în gură.
Închidem în noi un
sfârşit sub armură.

Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
şi mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Răni ducem – izvoare –
deschise subt haină.
Sporim nesfârşirea
c-un cântec, c-o taină.

• A mea – Păunescu
• A tine, a mine – Păunescu
• Adevăratul fiu – Păunescu
• Alb şi negru – Păunescu
• Analfabeţilor – Păunescu
• Anomalii – Păunescu
• Antiprimavara – Păunescu
• Basarabia pe cruce – Păunescu
• Bătrânul cerşetor – Păunescu
• Călugăr – Păunescu
• Cântec femeiesc – Păunescu
• Carnaval – Păunescu
• Căruciorul cu rotile – Păunescu
• Castel medieval – Păunescu
• Căţel emigrant – Păunescu
• Ce frumoasă eşti – Păunescu
• Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi – Păunescu
• Cine iese ultimul din ţară – Păunescu
• Cineva mă ascultă – Păunescu
• Condamnaţi – Păunescu
• Descântec de viaţă şi moarte – Păunescu
• Detalii – Păunescu
• Din nou, Dacii liberi – Păunescu
• Doina – Păunescu
• Dor de Cluj – Păunescu
• Dreptul la întrebare – Păunescu
• Dumnezeul salvării – Păunescu
• E prea puţin – Păunescu
• Eu sunt eu – Păunescu
• Făcătorii de case – Păunescu
• Fachir valah – Păunescu
• Făt-Frumos – Păunescu
• Harul aparte – Păunescu
• Hipnoză de toamnă – Păunescu
• Ideologia perfectă – Păunescu
• Iertările – Păunescu
• Iluzia unei insule – Păunescu
• Îmi pasă – Păunescu
• Îndrăgostit de Bucureşti – Păunescu
• Intraductibil – Păunescu
• Iubiţi-vă pe tunuri – Păunescu
• Leagăn pentru toată copilăria – Păunescu
• Lied vechi de dragoste – Păunescu
• Lume, lume – Păunescu
• Minciunile – Păunescu
• Motorul greşit – Păunescu
• Mugur de nichel – Păunescu
• Nobilul viciu – Păunescu
• O iubesc pe Alba-ca-Zapada – Păunescu
• Oameni de zăpadă – Păunescu
• Oraţie de nuntă – Păunescu
• Orfani – Păunescu
• Pacient la final de veac – Păunescu
• Pastel de toamnă – Păunescu
• Pluton – Păunescu
• Poetul – Păunescu
• Prea târziu, la Paris – Păunescu
• Probă olimpică – Păunescu
• Regresăm – Păunescu
• Repetabila povară – Păunescu
• Rugă pentru neam – Păunescu
• Rugă pentru părinţi – Păunescu
• Rugăciune pentru 1 Decembrie – Păunescu
• Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre – Păunescu
• Sara pe deal – Păunescu
• Sînt un om liber – Păunescu
• Şir de cocori – Păunescu
• Şoferul şi nevastă-sa – Păunescu
• Spectator entuziast – Păunescu
• Spune-mi ceva – Păunescu
• Steaguri albe – Păunescu
• Sunt radical – Păunescu
• Târziu – Păunescu
• Totuşi, iubirea – Păunescu
• Trădătorilor de ţară – Păunescu
• Un gînd de iarnă – Păunescu
• Unde să pleci – Păunescu
• Veac de tăcere – Păunescu
• Viaţa, dublu mixt – Păunescu

asemeni vântului
bate sfârsitul
la portile crude de dud
vulpile fug
cu Luna în gura
si detunatura n-aud
închideti ferestrele
vin vârcolacii
sa soarba culoarea din sânge
pe piscuri de aer
prin cerul impar
puiul pamântului plânge
raniti de lumini
albatrosii se mor
de mult rastigniti pe un val
e verde pe-afara
danseaza delfinii
la hora pe-un istm de coral
si timpul devine banal.

Aşa-i: spre bolţile tăriei,
Cu jind, la ce să mai cătăm,
Când toţi, sub fundul pălăriei,
Câte-un crâmpei de cer purtăm?

Tu zici: crâmpeile-s la fel…
Pe osebitele cărări
Toţi ne-ndreptăm către un ţel,
Unii pe jos alţii călări.

E drept că-n cele patru scânduri
Prostia cea mai guralivă
Şi capul cel mai dat la gânduri
Vor amuţi deopotrivă.

Dar, pân-atunci, unul îşi strânge
Sub bolta lui, şirag de stele,
Altu-şi mânjeşte, ori îşi frânge
Partea-i de cer în bucăţele.

Unii în fel de fel de chipuri
Frământă tainele vieţii:
Răstoarn-a mărilor nisipuri,
Străbat şi scotocesc planeţii,

Întreabă funduri de prăpăstii
Ş-ale Eghipetului mumii,
Şi-n oasele fosili de bestii
Cat rostul şi urzeala lumii.

Iar alţii zilele-şi petrec
În al orgiilor vârtej:
Un trai nesăbuit şi sec,
Întins pe patimi ca un vrej!

C-o idioată nesimţire
Îşi râd de tot ce-i demn şi sfânt
Le toacă gura în neştire,
Se bat cu morile de vânt.

Şi pe când tu-ntr-o sferă mică,
Ca vai de lume, te strecori,
Ei strălucesc, şi se ridică,
De goi ce sunt şi de uşori.

Nimic nu pune frâu acestor
Neruşinaţi, terfichi limbuţi,
Şi, pentru ochiul lor de chestor,
Lumea e goală de virtuţi!…

Prostii le par ştiinţi şi arte,
Nebuni poeţii, de legat:
Zbârnâie toţi, din dible sparte,
Un cântec vechi şi nesărat!…

Ei singuri se pricep la toate,
Ei filozofi, ei cântăreţi,
Prin ei se mişc-a lumii roate,
Cu roiul spornic de vieţi!

Şi numai pentru dânşi-anume
Urzit-a Dumnezeu pământul,
Cu toate câte sunt pe lume;
Şi numai lor li-i dat cuvântul!
. . . . . . . . . . . . .
Acum, răspunde de socoţi

Că ceru-i hărăzit de-a valma,
Deopotrivă pentru toţi,
Ori li s-a măsurat cu palma…

*De e, sau nu e cer, mă-ntrebi?
Ar fi nedrept să-ţi spun că nu-i;
Dar fiecare-ndeosebi
Menită-şi are partea lui:

Măreţ pluti-va printre veacuri
Maestrul dulce, Eminescu,
Iar gos, cu-al lui bagaj de fleacuri,
Toncescu fi-va tot Toncescu!…

Căci cum să cred c-ar sta alături
Cu scumpele mărgăritare
Gunoiul ce cu scârbă-l mături
În întuneric şi uitare!

Furlandisindu-se-n saloane,
Cu mintea stearpă şi-n doi peri,
Să facă curte la cucoane
Sunt meşteri fanţii-cavaleri!

Dar cum socoţi că toţi smintiţii
Şi trântorii de cafenele,
Înfumuraţi şi plini de viţii,
Să aib-acelaşi cer şi stele

Cu cei ce luptă şi-şi adună
În fagur sfintele gândiri,
Şi-şi dau viaţa pe-o cunună
Din mâna dreptei Nemuriri?

*Politici, oratori de stradă,
Stupizi, ce se socot isteţi,
Făţarnici patrioţi grămadă,
De vorbe goale precupeţi,

Şi literaţi de porunceală
Răsară-n cale-ţi, cât de deşi,
Tu ţine însă socoteală
Că-s mulţi chemaţi puţini aleşi.

Adiacentele la ce-am de spus
Erau acolo si acuma nu-s,
Ia-le de unde nu-s, adiacente,
Căci nici în gusile fosforescente
Nu mai gasesti nimic de luat, de pus.

Visul mi-e plin de oarba cutezanta
Cu care musca greul din distanta,
Greul pamintului, pe sub pământ.
Si tot aduna rime si aluzii
Ca intimplarile la coltul buzii,
Fumind tigara si-afumind un gând.